Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus

Pancreas exocrin

Pancreatita acută la feline

Publicat la data 05/05/2023

Articol semnat de Karin Allenspach

Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Português , Español și English

Pancreatita felină este una dintre afecțiunile întâlnite cel mai frecvent în practica medicală veterinară. Prof. Allenspach oferă o prezentare succintă a bolii aduce în discuție o abordare terapeutică holistică.

Pancreatita felina acuta

Puncte cheie

Pancreatita felină este o afecțiune frecventă, și totuși adesea este trecută cu vederea. Diagnosticul trebuie să se bazeze atât pe simptomele clinice, cât și pe testele adecvate.


Intervenția  timpurie este indicată în cazul oricărei pisici cu pancreatită care prezintă anorexie. Metoda preferată de gestionare nutrițională constă în administrarea pe cale enterală a unei diete bogate în proteine.


Introducere

Pancreatita felină este o boală foarte frecventă: într-un studiu retrospectiv, la 67% dintre cele 115 pisici examinate s-au constatat leziuni histologice în urma necropsiei 1. Cu toate acestea, boala este probabil subdiagnosticată, deoarece multe dintre semnele clinice asociate pancreatitei feline sunt foarte nespecifice. La fel ca în cazul câinilor, și la pisici etiologia pancreatitei este în mare parte necunoscută. Totuși, spre deosebire de câini, indiscreția sau intoleranța alimentară nu reprezintă o cauză frecventă la pisici. Pe de altă parte, toxoplasmoza este considerată în mod specific o posibilă cauză infecțioasă a pancreatitei feline 2. Alte etiologii asociate cu pancreatita acută la pisici includ anestezia generală recentă, hipoxia secundară episoadelor de insuficiență cardiacă acută și intoxicația cu organo-fosfați.

Din punct de vedere clinic, pisicile cu pancreatită tind să prezinte simptome mai puțin specifice decât câinii, cele mai frecvente semne fiind anorexia, letargia, deshidratarea, pierderea în greutate, hipotermia, vărsăturile, icterul și febra. În unele cazuri pot să prezinte dureri abdominale, iar uneori, pacientul poate să prezinte și diaree. Este important să luăm în considerare că, în principiu, orice pisică suspectată de pancreatită poate suferi de dureri abdominale, astfel că un tratament simptomatic adecvat ar putea îmbunătăți semnificativ starea clinică generală a pisicii.

Diagnosticul

Din punct de vedere hematologic, multe dintre pisicile afectate prezintă anemie sau hemoconcentrație; leucocitoza sau leucopenia sunt de asemenea frecvente. Profilul biochimic include adesea hipoalbuminemie, ceea ce poate indica un prognostic nefavorabil. Poate fi prezentă și hipocalcemia (în urma saponificării țesutului adipos mezenteric), caz în care aceasta trebuie tratată.

Radiografiile pisicilor afectate pot indica ocazional efuziune bicavitară (adică, efuziune atât în cavitatea pleurală, cât și în cea peritoneală). După cum s-a menționat anterior, hipoalbuminemia este o constatare comună la pisicile cu pancreatită și poate contribui de asemenea la aceste efuziuni. Ecografia este adesea utilizată pentru a ajuta la diagnosticarea pancreatitei, dar studiile au arătat că această metodă are o sensibilitate foarte variabilă, de la 10% până la 70%, în funcție de experiența medicului ecografist și de gravitatea simptomelor clinice. În cazul pancreatitei acute, sensibilitatea ecografică este mult mai ridicată decât în cazurile cronice. Constatările ecografice tipice sunt țesutul pancreatic hiper- sau hipoecogen, prezența lichidului liber din jurul pancreasului și țesutul adipos mezenteric hiperecogen.

În prezent, determinarea valorilor lipazei pancreatice feline (fPL) sau testarea lipazei pe baza DGGR sunt metodele analitice de laborator care oferă cea mai bună sensibilitate și specificitate pentru diagnosticarea pancreatitei la pisici comparativ cu identificarea histologică a pancreatitei, care rămâne standardul de aur. Deoarece nu se cunoaște gradul de relevanță a dovezilor histologice de pancreatită în context clinic, rezultatele acestor teste trebuie interpretate cu prudență, luând în considerare și celelalte date clinice. De fapt, diagnosticul de pancreatită felină este întotdeauna clinic și nu ar trebui stabilit niciodată pe baza unui singur test, ci mai degrabă prin evaluarea combinată a semnelor clinice, a rezultatelor de laborator și a rezultatelor ecografice.

Figura 1. Plasarea unei sonde de esofagostomă. Tubul ocolește cavitatea bucală și faringele și poate fi lăsat în poziție timp de mai multe săptămâni, după cum este necesar. Inserția necesită anestezie generală, ceea ce poate să nu fie ideal pentru un pacient în stare precară.

Figura 1. Plasarea unei sonde de esofagostomă. Tubul ocolește cavitatea bucală și faringele și poate fi lăsat în poziție timp de mai multe săptămâni, după cum este necesar. Inserția necesită anestezie generală, ceea ce poate să nu fie ideal pentru un pacient în stare precară. © Rene Doerfelt

Într-un amplu studiu retrospectiv efectuat recent pe 157 de pisici cu pancreatită, hipoglicemia, azotemia, efuziunea pleurală și anorexia persistentă în timpul spitalizării au fost factorii cel mai frecvent asociați cu evoluția nefavorabilă a bolii 3. Acest lucru indică rolul important al suportului nutrițional, care, în majoritatea cazurilor, se realizează cel mai bine prin intermediul tuburilor- de alimentare nazoesofagiană sau esofagiană (Figura 1). În plus,  lipsa administrării tratamentului antibiotic a fost de asemenea asociată cu o evoluție mai nefavorabilă la aceste pisici. Aceasta este o altă constatare importantă, care corespunde cu date furnizate recent în literatura de specialitate, indicând prezența infecțiilor bacteriene la pisicile cu pancreatită. Se presupune că infecțiile bacteriene la nivelul ficatului și pancreasului sunt o consecință a infecțiilor ascendente din zona superioară a intestinului subțire prin canalele  biliare și pancreatic. În astfel de cazuri, cel mai adesea s-a identificat ADN bacterian de E. coli 4. Prin urmare, în cazurile severe de pancreatită acută, este recomandabil să se pornească de la premisa existenței unei infecții cu bacterii enterice și să se instituie tratament antibiotic empiric.

Tratamentul medicamentos

Așa cum s-a menționat mai sus, medicația analgezică este o componentă foarte importantă a tratamentului tuturor pisicilor cu pancreatită. Cele mai bune opțiuni sunt derivații morfinici, cum ar fi buprenorfina, cu administrare parenterală. Ar trebui administrate de asemenea antiemetice; s-a demonstrat empiric că maropitantul și ondansetronul, individual sau în combinație, au o bună eficacitate în aceste cazuri. În plus, deși la pisici nu s-a raportat activarea receptorilor de dopamină D2, metoclopramidul ar putea avea un efect asupra ileusului funcțional în pancreatita felină și, implicit, ar putea contribui la gestionarea afecțiunii.

Karin Allenspach

Pisicile sunt capabile să digere cantități foarte mari de grăsimi și, în prezent, nu există dovezi că restricționarea aportului de grăsimi este indicată la pisicile cu pancreatită.

Karin Allenspach

Gestionarea nutrițională

Figura 2: Sondele de hrănire nazo-esofagiană sunt ușor de plasat fără anestezie generală și pot fi îndepărtate în orice moment, dacă este necesar.

Figura 2. Sondele de hrănire nazo-esofagiană sunt ușor de plasat fără anestezie generală și pot fi îndepărtate în orice moment, dacă este necesar. © Rene Doerfelt

În medicina veterinară actuală, premisa general acceptată este că tractul gastrointestinal îndeplinește un rol important în evoluția bolilor grave și că, ori de câte ori este posibil, alimentația enterală este preferabilă alimentației parenterale. Lipsa nutriției enterale poate duce la reducerea motilității gastrointestinale, precum și la modificări morfologice ale anatomiei intestinale, cum ar fi atrofia vilozităților intestinale. Astfel de modificări au fost asociate cu o rată mai mare de translocare a bacteriilor și a endotoxinelor în sângele periferic. Suportul nutrițional enteral timpuriu este așadar important la orice pisică anorexică, și mai ales la cele cu suspiciune de pancreatită. Într-adevăr, dat fiind faptul că majoritatea pisicilor ajung la consult după o perioadă de mai multe zile de anorexie, alimentația enterală ar trebui inițiată cât mai curând posibil. În cadrul unui studiu s-a evaluat suportul nutrițional prin sondă nazo-gastrică în 55 de cazuri de pancreatită acută felină 5. Administrarea parenterală de aminoacizi / dextroză a fost comparată cu alimentația enterală. Alimentația nazogastrică a fost foarte bine tolerată în cadrul studiului (Figura 2) și nu au existat diferențe între grupurile de studiu în ceea ce privește variabilele clinice sau rezultatele obținute. Alimentația enterală este contraindicată numai în cazul pisicilor cu vărsături persistente și refractare, însă la acești pacienți ar trebui încercat tratamentul cu antiemetice. Sondele de esofagostomie sau gastrostomie sunt o opțiune bună pe termen mediu sau lung; pe de altă parte, ambele necesită anestezierea pacientului, care uneori este într-o stare precară, prin urmare tuburile nazoesofagiene ar putea fi o alternativă foarte eficientă, mai ales în primele zile de tratament 6.

Dieta acestor pacienți ar trebui să fie bogată în proteine, având în vedere că pisicile au nevoie în general de un aport considerabil de proteine 7. Acest necesar ridicat de proteine face de asemenea ca pisicile să fie mai susceptibile la pierderea de masă musculară în perioadele de subalimentare, ceea ce trebuie evitat ori de câte ori este posibil. În plus, anorexia duce la scăderea aportului  unor aminoacizi, cum ar fi arginina și metionina, ceea ce poate cauza lipidoză hepatică, deoarece acești aminoacizi sunt esențiali pentru sinteza apolipoproteinelor, care redistribuie lipidele din ficat către alte organe. În plus, există tot mai multe dovezi că la oamenii cu boli grave anumiți nutrienți, cum ar fi glutamina, triptofanul și acizii grași, pot juca un rol în modularea mecanismelor inflamatorii și mediate imun. S-a demonstrat că suplimentarea cu acești nutrienți esențiali este asociată cu scurtarea duratelor de spitalizare și scăderea ratelor de infectare 8. Trebuie precizat totuși că pisicile sunt capabile să digere cantități foarte mari de grăsimi și că, în prezent, nu există dovezi care să arate că restricția aportului de grăsimi ar fi indicată în cazul pisicilor cu pancreatită.

Medicul trebuie să aibă în vedere faptul că pancreatita felină poate genera simptome clinice foarte vagi și nespecifice și, prin urmare, această boală poate fi subdiagnosticată. Pancreatita felină este, în esență, un diagnostic clinic bazat pe corelarea semnelor clinice, a rezultatelor de laborator și a constatărilor ecografice. Intervenția terapeutică timpurie și judicioasă ar trebui să îmbunătățească șansele de recuperare și include atât tratamentul medicamentos adecvat cu analgezice și antibiotice, cât și un suport nutrițional corespunzător, cu o dietă bogată în proteine administrată pe cale enterală ori de câte ori este posibil.

Referințe

  1. De Cock HE, Forman MA, Farver TB, et al. Prevalence and histopathologic characteristics of pancreatitis in cats. Vet Pathol 2007;44(1):39-49.
  2. Carpenter D. Histologically confirmed clinical toxoplasmosis in cats: 100 cats (1952-1991). J Am Vet Med Assoc 1993;203;1556-1565.
  3. Nivy R, Kaplanov A, Kuzi S, et al. A retrospective study of 157 hospitalized cats with pancreatitis in a tertiary care center: Clinical, imaging and laboratory findings, potential prognostic markers and outcome. J Vet Intern Med 2018;32(6):1874-1885. doi: 10.1111/jvim.15317. Epub 2018 Oct 13.

  4. Twedt DC, Cullen J, McCord KJ, et al. Evaluation of fluorescence in situ hybridization for the detection of bacteria in feline inflammatory liver disease. J Feline Med Surg 2014;16(2):109-117. doi: 10.1177/1098612X13498249.
  5. Klaus JA, Rudloff E, Kirby R. Nasogastric tube feeding in cats with suspected acute pancreatitis: 55 cases (2001-2006). J Vet Emerg Crit Care (San Antonio) 2009;19(4):337-346. doi:10.1111/j.1476-4431.2009.00438.x.
  6. Doerfelt R. A quick guide to feeding hospitalized cats. Vet Focus 2016;26(2);46-48.
  7. Jensen KB, Chan DL. Nutritional management of acute pancreatitis in cats and dogs. J Vet Emerg Crit Care (San Antonio) 2014;24(3):240-250. doi: 10.1111/vec.12180. Epub 2014 Apr 1.

  8. Sakai K, Maeda S, Yonezawa T, et al. Decreased plasma amino acid concentrations in cats with chronic gastrointestinal diseases and their possible contribution in the inflammatory response. Vet Immunol Immunopathol 2018;195:1-6. doi: 10.1016/j.vetimm.2017.11.001. Epub 2017 Nov 8.
Karin Allenspach

Karin Allenspach

După ce a absolvit Universitatea din Zurich în 1994, Dr. Allenspach a efectuat un stagiu în medicina de urgență și terapie intensivă la Universitatea Tufts... Citiți mai mult