Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus

Numărul revistei 24.3 Nutriție

Hrana pentru animalele de companie – întrebări și răspunsuri

Publicat la data 10/03/2021

Articol semnat de Cailin Heinze

Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Español și English

Medicii și tehnicienii veterinari primesc zilnic întrebări și comentarii de la clienți cu privire la diverse aspecte legate de hrana pentru animalele de companie, multe dintre acestea fiind bazate pe zvonuri, preconcepții răspândite și chiar neadevăruri. În acest articol, Dr. Heinze abordează câteva dintre cele mai frecvente întrebări, pe care le plasează în context și cărora le oferă răspunsuri din perspectivă științifică.

It is important that veterinarians and veterinary staff clearly explain to owners the differences between the therapeutic diet and the foods they may have easier access to, so the pet owner can better perceive the value of therapeutic diets.

Introducere

Medicii și tehnicienii veterinari primesc zilnic întrebări și comentarii de la clienți cu privire la diverse aspecte legate de hrana pentru animalele de companie, multe dintre acestea fiind bazate pe zvonuri, preconcepții răspândite și chiar neadevăruri. În acest articol, Dr. Heinze abordează câteva dintre cele mai frecvente întrebări, pe care le plasează în context și cărora le oferă răspunsuri din perspectivă științifică.

 


Î. Hrana pregătită în casă este mai sănătoasă pentru animalul meu de companie decât opțiunile din comerț?


În unele țări, hrana pregătită în casă a fost întotdeauna populară, în timp ce în alte țări (cum ar fi Statele Unite), aceasta a câștigat popularitate doar în ultimii zece ani. Mulți proprietari de animale de companie care gătesc hrana pentru acestea invocă lipsa încrederii în formulele comerciale de hrană, convingerea că hrana preparată în casă este mai sănătoasă sau dorința de a include sau de a exclude anumite ingrediente. Ei pot considera de asemenea că prepararea hranei asigură o palatabilitate mai bună sau reducerea costurilor

Teoretic, hrana preparată în casă, dacă respectă o formulă corectă, poate fi echilibrată și sănătoasă, dar rămâne discutabil dacă este mai sănătoasă decât cea din comerț, deoarece nu există dovezi științifice care să confirme sau să infirme această ipoteză. Din păcate, majoritatea rețetelor de hrană preparate în casă, fie alcătuite empiric de către proprietari (sau chiar de către medicii veterinari), fie urmând rețete din cărți sau de pe internet, ridică probleme serioase din punct de vedere nutrițional. Mai multe studii recente au analizat astfel de rețete de hrană preparată în casă pentru câini și pisici publicate în cărți sau pe site-uri web, constatând că marea majoritate aveau un conținut de nutrienți esențiali mai scăzut decât cel recomandat 1 2 3.

Deși o evaluare detaliată a unei rețete de hrană preparată în casă necesită analize de laborator sau utilizarea unei aplicații dedicate formulelor de hrană, anumite componente de bază ar trebui să fie incluse întotdeauna în rețetă. Rețetele care nu conțin următoarele ingrediente sunt foarte probabil dezechilibrate, dar și rețetele care includ toate aceste ingrediente pot prezenta dezechilibre nutriționale grave.

  1. O sursă de proteine animale – rețetele de hrană preparată în casă care nu conțin proteine animale sunt adesea inadecvate sub aspectul aportului de proteine sau aminoacizi. 
  2. O sursă de calciu – carbonat de calciu, fosfat de calciu sau făină de oase. De obicei, sursele anorganice de calciu sunt cele mai bune deoarece, conform experienței autorului, digestibilitatea făinii de oase poate varia. 
  3. O sursă de acid linoleic – de obicei, ulei sau făină de porumb, de rapiță sau de șofrănaș, dar și grăsimea de pui sau ovăzul pot uneori să asigure niveluri adecvate.
  4. O sursă de vitamine și minerale – de obicei, aceasta trebuie să fie un supliment complet de vitamine/minerale precum cel de consum uman, administrat o dată pe zi. Suplimentele alimentare pentru animale de companie nu conțin în general cantități suficiente de nutrienți pentru a echilibra hrana preparată în casă. Există, totuși, câteva suplimente concepute special (și exclusiv) pentru a echilibra hrana pentru animale de companie gătită în casă și care pot îndeplini acest scop.
  5. O sursă de taurină (pentru pisici) – gătirea cărnii reduce concentrația de taurină, așa că aceasta trebuie întotdeauna suplimentată.

Dat fiind riscul semnificativ pe care îl implică nivelul insuficient de nutrienți, hrana gătită în casă nu ar trebui folosită niciodată pentru animalele în creștere, gestante sau care alăptează.

Aceste etape de viață sunt foarte solicitante din punct de vedere nutrițional, iar nivelurile insuficiente de nutrienți pot avea consecințe foarte grave. 

Proprietarii de animale de companie care sunt interesați de hrana preparată în casă ar trebui îndrumați către specialiști acreditați în nutriție veterinară sau persoane cu studii superioare în domeniu (de exemplu, doctorat), pentru a se asigura că obțin formula optimă de hrană. Toate rețetele trebuie respectate strict și reevaluate anual pentru a verifica dacă îndeplinesc în continuare recomandările nutriționale adecvate, precum și cerințele animalului de companie.

În concluzie: Nu există dovezi că hrana preparată în casă este mai sănătoasă decât cea din comerț. De fapt, majoritatea rețetelor de hrană gătită în casă folosite de proprietarii de animale de companie sunt deficitare  în anumiți nutrienți esențiali, iar în cazul altor nutrienți esențiali conțin niveluri mai scăzute decât cele impuse formulelor comerciale de hrană pentru animale de companie. Pe de altă parte, unele rețete pot furniza un aport excesiv de nutrienți. De exemplu, utilizarea unor cantități mari de pește poate cauza niveluri toxice de vitamina D.

Î. Câinele meu / pisica mea are nevoie de adaos de vitamine sau suplimente?

Dacă animalul de companie primește o hrană care respectă recomandările nutriționale minime [de exemplu profilurile nutriționale furnizate de Asociația Americană a Responsabililor cu Controlul formulelor de hrană (AAFCO) 4], este puțin probabil ca adaosul de suplimente de vitamine și minerale să îi aducă vreun beneficiu, exceptând cazul în care suferă de o problemă specifică de sănătate. Majoritatea suplimentelor de vitamine și minerale comercializate pentru animalele de companie se bazează pe premisa că animalul primește nutrienții necesari dintr-o hrană echilibrată și, ca atare, conțin doar cantități mici de vitamine și minerale , fiind puțin probabil să aducă un beneficiu semnificativ unui animal sănătos. 

Pe de altă parte, dacă producătorul suplimentelor nu are expertiza necesară sau este neglijent, există riscul de a administra cantități excesive și potențial toxice de nutrienți, dacă aceste suplimente însoțesc un regim alimentar echilibrat. Exemplele constatate de autorul acestui articol includ suplimente comercializate pentru cățeii de talie mare care conțin adaos de calciu (excesul de calciu este un factor de risc major pentru boli ortopedice în etapa de dezvoltare), suplimente cu ulei de pește care conțin concentrații mari de vitamine A și D3 și numeroase suplimente de vitamine care conțin concentrații excesive de vitamina D3.

În general, toate animalele de companie care primesc hrană preparată în casă (eventual cu excepția celor hrănite cu pradă integrală) au nevoie de un supliment de vitamine și minerale pentru asigurarea nutrienților esențiali. Așa cum s-a precizat anterior, majoritatea suplimentelor comercializate pentru uz general la animalele de companie nu conțin concentrații suficiente de nutrienți pentru a echilibra o hrană pregătită în casă, mai ales dacă eticheta sugerează că se pot folosi „pentru animalele de companie de toate vârstele, pentru toate tipurile de formule de hrană”. Pentru a echilibra hrana preparată în casă sunt necesare produse speciale, și acest tip de regim alimentar necesită adesea mai multe suplimente. De exemplu, autorul acestui articol folosește în mod tipic cinci până la chiar șapte suplimente diferite de consum uman pentru a atinge echilibrul dorit de vitamine/minerale într-o rețetă preparată în casă.

În concluzie: Majoritatea animalelor de companie care primesc o formulă de hrană echilibrată din comerț nu vor avea probabil niciun beneficiu în urma adaosului de suplimente de vitamine și minerale, iar aceste produse pot fi nocive dacă în suplimentul furnizat împreună cu hrana se regăsesc niveluri prea ridicate de nutrienți.

 


Î. Carbohidrații dăunează pisicilor?


Sunt puține controversele în domeniul medicinei feline care să fie mai aprinse decât cea privind rolul carbohidraților în alimentația pisicilor, atât sănătoase, cât și bolnave. Dat fiind că, din punct de vedere istoric, hrana pisicii este formată din rozătoare mici, păsări și reptile, care au de obicei un conținut sărac de carbohidrați,  există discuții și păreri contradictorii asupra faptului că pisicile nu trebuie să consume cantități semnificative de carbohidrați. În pofida adaptării pisicilor la o un aport scăzut de carbohidrați (de exemplu, suprareglarea căilor gluconeogenezei, activitate scăzută a glucokinazei hepatice), acestea și-au păstrat capacitatea de a procesa carbohidrații, iar carbohidrații preparați în mod corespunzător pot avea o digestibilitate de 93% sau mai mare 5. Pisicile au totuși un prag superior al toleranței la carbohidrații alimentari care este mult mai scăzut decât la câini, porci și oameni. Cu toate acestea, majoritatea pisicilor tolerează foarte bine concentrațiile de carbohidrați care se găsesc de obicei în formulele comerciale de hrană (5-40% din aportul caloric pe baza energiei metabolizabile [EM]). 

Susținătorii limitării aportului de carbohidrați în hrana pisicilor dau vina adesea pe carbohidrați pentru diverse probleme, inclusiv obezitatea și dezvoltarea diabetului (Figura 1). Dietele cu conținut scăzut de carbohidrați sunt adesea descrise drept „soluția magică” pentru reducerea greutății corporale; deoarece sunt mai „naturale”, se presupune că aportul acestora este mai limitat și se încadrează în cantitățile recomandate pentru pisici. Alte surse sugerează că formulele bogate în carbohidrați  determină în mod direct depunerile de grăsime, indiferent de aportul caloric. Este interesant de remarcat că formulele de hrană cu nivel scăzut de carbohidrați conțin de obicei o cantitate mai mare de grăsimi și, ca atare, au o densitate calorică mai mare, ceea ce constituie un factor de risc pentru obezitate. 

 

În contextul obezității feline, densitatea calorică este mult mai problematică decât conținutul de carbohidrați

Figura 1. În contextul obezității feline, densitatea calorică este mult mai problematică decât conținutul de carbohidrați. © Cailin Heinze

 

De fapt, multe formule de hrană uscată cu conținut scăzut de carbohidrați (carbohidrați <20% EM) sunt extrem de bogate în calorii (495-592 kcal/pahar de dozaj sau 3960-4366 kcal/kg în hrana oferită), ceea ce poate face foarte dificilă administrarea în cantități adecvate pisicilor cu nevoi energetice mai reduse. Într-un studiu important au fost comparate formulele de hrană cu concentrații variabile de grăsimi și carbohidrați (utilizând carbohidrați simpli) și s-a constatat că grăsimile alimentare (și implicit aportul caloric) au constituit factori de predicție mai eficienți pentru creșterea în greutate decât carbohidrații. Pisicile care au primit formule de hrană bogate în grăsimi/sărace în carbohidrați au înregistrat o creștere a greutății corporale considerabil mai mare după sterilizare decât pisicile hrănite cu formule bogate în carbohidrați 6. Din experiența autorului, densitatea calorică este un factor îngrijorător mult mai important decât conținutul de carbohidrați atunci când este vorba de obezitatea felină, deoarece mulți proprietari de pisici nu reușesc să limiteze cantitatea de hrană pe care pisicile au voie să o consume (Figura 2).

Mulți proprietari nu cântăresc cantitatea de hrană pe care pisica lor are voie să o consume

Figura 2. Mulți proprietari nu cântăresc cantitatea de hrană pe care pisica lor are voie să o consume. © Shutterstock

 

Deși mulți cred că hrana bogată în carbohidrați (în special formulele uscate) cauzează diabet zaharat la pisici, în prezent nu există date care să susțină această legătură. Un factor de risc cunoscut pentru diabetul felin este obezitatea, de aceea este esențial ca pisica să primească o hrană care să contribuie la menținerea greutății corporale adecvate înainte de apariția diabetului. De fapt, în cadrul unui studiu nu s-a identificat nicio legătură între consumul de hrană uscată și apariția diabetului, dar s-a constatat o asociere între lipsa activității fizice și apariția diabetului atunci când evaluarea a fost controlată în funcție de greutatea corporală 7.

Odată ce o pisică dezvoltă diabet, există date care confirmă beneficiul potențial al dietelor cu conținut scăzut de carbohidrați la unele pisici 8 9 10. Totuși, aceste studii au mai multe limitări și nu trebuie interpretate în sensul că toate pisicile care suferă de diabet zaharat au nevoie de o dietă cu conținut scăzut de carbohidrați pentru o gestionare optimă a bolii. În plus, există prea puține date disponibile pentru a determina concentrația „ideală” de carbohidrați (respectiv, nu există studii riguros concepute privind răspunsul la anuminte cantități) sau sursa optimă de carbohidrați (de exemplu, carbohidrați simpli sau complecși) la pisicile cu diabet zaharat. Practica evaluării ingredientelor individuale care conțin carbohidrați și a efectului potențial al acestora asupra glicemiei (de obicei prin extrapolarea datelor privind indicele glicemic uman) ar putea să nu estimeze în mod adecvat efectul ingredientului în ansamblul complex al formulei de hrană pe care o consumă o anumită pisică.

Pentru pisicile diabetice normoponderale sau subponderale, autorul caută de obicei o dietă cu un conținut minim de carbohidrați care să îndeplinească și celelalte cerințe ale pisicii. În schimb în cazul pisicilor cu obezitate este posibil să nu poată fi găsită o dietă săracă în carbohidrați, cu o densitate calorică și de nutrienți adecvată pentru pierderea în greutate, mai ales dacă pisica refuză hrana umedă. În aceste situații, se pune accent pe reducerea greutății corporale ca metodă de atenuare a simptomelor diabetului.

În concluzie: Nu există dovezi că dietele bogate în carbohidrați determină apariția diabetului la pisici și, deși unele date sugerează că dietele sărace în carbohidrați ar putea fi benefice pisicilor diabetice, astfel de diete nu sunt optime pentru fiecare pisică, fiind absolut necesare studii mai aprofundate.

 


Î. Formulele de hrană fără cereale sunt mai sănătoase pentru animalul meu de companie?


În ultimii ani, pe piața hranei pentru animale de companie s-a produs o adevărată explozie a produselor comercializate cu mențiunea „fără cereale”. Aceste formule, disponibile atât în formă extrudată, cât și în conserve, utilizează cartofi, tapioca, mazăre sau alte leguminoase ca surse de carbohidrați, în loc de porumb, grâu, orez sau alte cereale. Aceste diete formule sunt adesea promovate proprietarilor de animale de companie ca fiind mai sănătoase, mai puțin susceptibile să provoace alergii etc. Cu toate acestea, în ciuda popularității largi a acestor formule de hrană, nu există beneficii cunoscute pentru sănătate obținute prin substituirea cerealelor din hrana comercială pentru animale de companie cu alte surse de carbohidrați. Contrar convingerii larg răspândite, alimentată adesea de zvonuri care circulă pe internet, cerealele sunt mai puțin susceptibile să provoace alergii alimentare la animalele de companie decât carnea. Așadar, trecerea la o dietă sau hrană fără cereale, cu menținerea acelorași proteine din carne din hrana anterioară, probabil că nu va oferi niciun beneficiu unui animal de companie care suferă de o alergie  reală la hrană.

Multă lume consideră că hrana fără cereale înseamnă același lucru cu o formulă cu conținut scăzut de carbohidrați, dar această corelație este adesea inexactă. Multe formule de hrană fără cereale au un conținut de carbohidrați similar cu cel din formulele care conțin cereale, iar carbohidrații utilizați pot fi mai simpli comparativ cu cerealele integrale. În prezent, cu excepția cazului în care un animal de companie prezintă o alergie confirmată la un anumit tip de cereale (ceea ce se întâmplă destul de rar), introducerea unei formule de hrană fără cereale nu aduce niciun beneficiu pentru sănătate. De asemenea, este puțin probabil ca dietele fără gluten să fie benefice, chiar și în cazul animalelor de companie cu tulburări gastrointestinale. Singurele cazuri raportate la câini sau pisici cu intoleranță la gluten au fost la mai mulți câini din rasa Setter irlandez înrudiți și nu există dovezi că alte rase de câini sau pisici sunt afectate 11.

În concluzie: Formulele „fără cereale” și „fără gluten” reprezintă în mare parte termeni de marketing care nu oferă niciun beneficiu pentru sănătatea animalelor de companie. 

 


Î. Câinele meu manifestă adesea prurit și un prieten a sugerat că ar putea avea o alergie  la hrană, dar simptomele nu s-au ameliorat după ce i-am oferit o formulă fără cereale. Este posibil ca pruritul să fie totuși cauzat de o alergie  la hrană?


În ciuda a ceea ce crede majoritatea proprietarilor de animale de companie, alergiile  la hrană sunt  destul de rar cele care determină apariția simptomelor dermatologice sau gastrointestinale la câini și pisici (Figura 3). „Reacție adversă la hrană ” este un termen care include toate răspunsurile negative la hrană care ar putea fi observate la un animal de companie. Cele mai frecvente tipuri de reacții adverse la hrană sunt alergiile (mediate imun) și intoleranțele (care nu implică sistemul imunitar). Intoleranța se manifestă de obicei prin simptome gastrointestinale precum vărsături, volum și aspect necorespunzător al scaunului sau flatulență, în timp ce alergiile pot prezenta simptome dermatologice, gastrointestinale sau de ambele tipuri.

Despite what most pet owners believe, food allergies are actually an uncommon cause of dermatological signs in dogs.

Figura 3. În pofida a ceea ce crede majoritatea proprietarilor de animale de companie, alergiile la hrană sunt de fapt cauze destul de rare ale simptomelor dermatologice la câini. © Shutterstock

 

Alergiile la antigeni din mediu, cum ar fi polenul, mucegaiul, acarienii de praf și puricii, sunt cele mai frecvente cauze ale afecțiunilor dermatologice de tip alergic la câini și pisici. În ceea ce privește semnele gastrointestinale,  hrana este adesea un factor; totuși, alte caracteristici ale hranei, cum ar fi digestibilitatea și conținutul de grăsimi sau fibre, sunt mai susceptibile să provoace tulburări digestive decât un răspuns imunologic la anumite ingrediente din formulă.

Diagnosticarea alergiilor specifice la hrană este dificilă deoarece necesită teste laborioase cu diete de eliminare, urmate de probe de provocare cu ingrediente individuale. Ca atare, alergiile la hrană sunt rareori diagnosticate cu certitudine la câini și pisici, iar informațiile din literatura de specialitate cu privire la cei mai frecvenți alergeni  din hrană confirmați pot fi dificil de găsit. Totuși, s-a raportat că cei mai răspândiți alergeni din hrană la câini sunt carnea de vită, lactatele, grâul, ouăle și carnea de pui, iar la pisici sunt carnea de vită, lactatele și peștele 12. Este totuși probabil ca aceste liste să reflecte pur și simplu cele mai frecvente ingrediente din formulele de hrană pentru animale de companie din ultimele două decenii, mai degrabă decât o antigenicitate crescută a oricăruia dintre ingredientele specifice din hrana pentru animale de companie. 

Dacă se suspectează o alergie sau o intoleranță alimentară, ar trebui efectuate teste cu diete de eliminare folosind formule terapeutice veterinare care conțin antigeni noi în cantități limitate (respectiv, o proteină plus un carbohidrat pe care animalul de companie nu i-a consumat niciodată). Pentru animalele de companie cu expunere la o gamă largă de ingrediente, în special cartofi albi (câini) sau mazăre verde (pisici), poate fi imposibil de găsit o dietă terapeutică nouă  potrivită. În aceste cazuri, trebuie folosită o formulă cu proteine hidrolizate plus un carbohidrat simplu (adică fără componentă proteică).

Doar atunci când un animal prezintă semne care nu se ameliorează după unul sau mai multe testări riguroase cu diete terapeutice de tip nou sau hidrolizate (dar se suspectează în continuare o cauză alergică), ar trebui încercată o formulă de hrană preparată în casă. Chiar dacă multe surse recomandă o combinație dezechilibrată între o proteină și un carbohidrat, în experiența autorului, atunci când aceste diete au succes clientul tinde să le ofere pe termen lung, de obicei neglijând faptul că formula poate fi deficitară sub aspectul unor nutrienți esențiali. Din acest motiv, autorul se asigură întotdeauna că rețetele pentru testele de eliminare includ suplimente adecvate pentru a asigura nutrienți esențiali în condițiile consumului pe termen lung, folosind surse care nu introduc antigeni suplimentari. 

În concluzie: Alergiile  la hrană sunt rare la animalele de companie, dar atunci când apar, este mai probabil să fie cauzate de produsele de origine animală din  formulă decât de ingredientele de origine vegetală.

Î : Atunci când iau în considerare o hrană nouă pentru animalele de companie, verific întotdeauna lista de ingrediente pentru a determina calitatea hranei. Ce ingrediente ar trebui să caut sau să evit?

Din păcate, lista de ingrediente a unei formule de hrană pentru animale de companie nu este o metodă solidă de evaluare a calității ingredientelor individuale sau a hranei în ansamblu. Deși în majoritatea țărilor ingredientele sunt reglementate, în sensul că există definiții foarte precise care trebuie respectate, acestea în general nu includ detalii privind calitatea sau compoziția nutrițională a ingredientelor respective. Un producător poate folosi făină din carne de pasăre de calitate excelentă sau, dimpotrivă, de calitate inferioară, însă eticheta va indica doar „făină din carne de pasăre”.

În mod similar, producătorii nu sunt obligați să demonstreze că anumite ingrediente îmbunătățesc starea de sănătate sau că sunt biodisponibile pentru animalul de companie. Producătorii pot folosi în formulele de hrană tipuri de carne exotică (de exemplu, zimbru, iepure, somon, căprioară, rață) sau fructe, legume sau ierburi în diete, în cantități care probabil nu oferă niciun beneficiu nutrițional, urmărind exclusiv scopuri de marketing, deoarece proprietarii de animale de companie caută tot mai mult liste de ingrediente cât mai asemănătoare cu hrana pe care o consumă ei înșiși sau care le reflectă percepția despre ceea ce „ar trebui” să mănânce animalul lor de companie. Se explică astfel existența unor formule scumpe de hrană care conțin ingrediente precum somon afumat sau fructe goji, deși este puțin probabil ca acestea să furnizeze nutrienți sau beneficii suplimentare față de o formulă de hrană tradițională  ce conține carne de pasăre și porumb.

Mulți proprietari de animale de companie se străduiesc să evite coloranții și conservanții artificiali, astfel că acești compuși au fost în mare parte eliminați din hrana comercială pentru animale de companie ca urmare a presiunii consumatorilor. Cu toate acestea, este important de reținut că sunt disponibile mai puține date despre siguranța și eficacitatea conservanților naturali decât pentru conservanții artificiali utilizați în mod tradițional. Astfel, utilizarea conservanților naturali presupune o provocare considerabilă pentru producător, întrucât acesta trebuie să se asigure că atât cantitatea, cât și calitatea conservanților utilizați sunt adecvate pentru a proteja calitatea nutrițională a hranei pe întreaga durată de valabilitate a produsului.

În concluzie: Lista de ingrediente oferă puține informații sau chiar nicio informație despre calitatea sau beneficiile pentru sănătate ale hranei pentru animale de companie, iar producătorii pot opta pentru ingrediente care sunt atractive pentru proprietari, în locul celor care sunt mai benefice pentru  animalele de companie.

 


Î: Medicul veterinar a prescris utilizarea unei diete terapeutice veterinare costisitoare în locul unei formule de hrană disponibilă în supermarket. Aceste diete diferă într-adevăr atât de mult față de cele care pot fi achiziționate fără prescripție veterinară și recomandarea medicului veterinar? 

În majoritatea țărilor, formulele de hrană comercializate pentru animalele de companie sănătoase trebuie să respecte concentrațiile minime de nutrienți considerate adecvate pentru stadiul de viață specific al animalului (adult, femelă gestantă sau care alăptează, pisoi sau căței în creștere). Aceste formule conțin niveluri diferite de nutrienți și sunt concepute pentru a furniza nutriția adecvată animalelor sănătoase, astfel încât este posibil să nu asigure compoziția nutrițională optimă și alte caracteristici (de exemplu, fibre, digestibilitate) necesare unor animale de companie cu probleme de sănătate. Printre aceste probleme care pot necesita o dietă specială se numără obezitatea, bolile gastrointestinale, bolile renale sau o reacție  adversă la hrană. 

Multe animale de companie cu obezitate au cerințe energetice scăzute, iar aportul caloric trebuie să fie drastic limitat, comparativ cu un animal de companie normoponderal, pentru a permite reducerea greutății corporale. Pentru a asigura că nu se limitează aportul de nutrienți odată cu reducerea aportului caloric, sunt necesare diete care conțin niveluri mai ridicate de nutrienți per calorie. Deși în magazinele pentru animale de companie și supermarketuri se comercializează zeci de formule care se adresează câinilor și pisicilor predispuse la exces ponderal sau obezitate, acestea prezintă diferențe uriașe în ceea ce privește atât aportul caloric, cât și concentrațiile de nutrienți 13 și multe dintre ele pot asigura un conținut caloric redus fără să ofere însă un nivel mai ridicat de nutrienți. De exemplu, multe  formule de hrană uscată de întreținere pentru câini care au  un conținut caloric redus prezintă niveluri destul de scăzute de proteine, chiar înainte de a fi limitat aportul caloric, și asta în condițiile în care se consideră că păstrarea unui aport adecvat de proteine este importantă pentru menținerea masei musculare în procesul de reducere a greutății corporale. 

Dietele veterinare care urmăresc reducerea greutății corporale au adesea un conținut caloric mai scăzut comparativ cu  formulele de întreținere, asigurând însă în același timp concentrații mai mari de nutrienți, cum ar fi proteinele. Aceste diete pot avea, de asemenea, concentrații mai mari de fibre sau alți compuși care pot stimula pierderea în greutate, menținerea masei musculare sau senzația de sațietate. Aceste produse determină adesea o reducere mai sănătoasă și mai eficientă a greutății corporale, în special la animalele de companie cu cerințe energetice foarte reduse, comparativ cu  formulele de menținere cu conținut caloric scăzut (Figura 4). 


It is important that veterinarians and veterinary staff clearly explain to owners the differences between the therapeutic diet and the foods they may have easier access to, so the pet owner can better perceive the value of therapeutic diets.

Figura 4. Este important ca medicii veterinari și personalul veterinar să explice clar proprietarilor diferențele dintre dieta terapeutică și formulele mai ușor accesibile în comerț, astfel încât proprietarul animalului de companie să înțeleagă mai bine valoarea dietelor terapeutice. © Shutterstock

 

Pentru animalele de companie cu  insuficiență renală cronică moderată până la severă (stadiile 2-4 conform clasificării furnizate de International Renal Interest Society),  formulele de întreținere nu vor asigura concentrațiile adecvate de proteine, fosfor și alți nutrienți, deoarece aceste concentrații se situează de obicei sub limitele minime reglementate pentru câinii sănătoși. Mai multe studii au demonstrat semne clinice ameliorate și durată de supraviețuire mai îndelungată la câinii și pisicile care au primit diete veterinare special concepute pentru afecțiunea respectivă, comparativ cu formulele tipice de întreținere 14 15. La aceste  animale de companie, o dietă adecvată poate dubla speranța de viață și poate îmbunătăți calitatea vieții în timpul evoluției bolii. 

Animalele de companie care prezintă semne de boală gastrointestinală care nu se ameliorează cu formule de întreținere ar putea răspunde mai bine la o formulă cu digestibilitatea crescută și mixuri de fibre, care sunt prezente în dietele terapeutice veterinare concepute special pentru animalele de companie cu tulburări gastrointestinale. Există de asemenea mai multe formule concepute pentru animalele de companie cu potențiale alergii sau intoleranțe  la hrană, care conțin ingrediente foarte limitate și mai puțin obișnuite, precum și formule concepute cu proteine hidrolizate. Deși multe formule comercializate fără prescripție medicală sunt promovate ca fiind  potrivite pentru animalele de companie cu „sensibilitate digestivă” sau ca având puține ingrediente, nu există reglementări care să ofere un fundament pentru aceste afirmații, astfel că aceste produse pot avea o digestibilitate sau ingrediente care nu diferă de alte formule comercializate pentru animalele de companie „normale”.

Dietele terapeutice veterinare trebuie utilizate exclusiv, atunci când este posibil, pentru a exclude sau a confirma o alergie sau intoleranță  la hrană. Chiar dacă aparent se găsesc adesea diete similare în magazinele pentru animale de companie, multe formule disponibile fără prescripție medicală și care sunt promovate ca asigurând „restricționarea  antigenilor” conțin ingrediente obișnuite în plus față de cele potențial noi (de exemplu, o formulă „cu vânat” poate conține, de asemenea, pui sau ouă) sau mai multe ingrediente decât sugerează denumirea (de exemplu, o formulă „cu vânat și cartofi” care include de asemenea pui, ouă, mazăre și orz). În plus, cel puțin un studiu sugerează că aceste formule sunt adesea contaminate cu alte ingrediente care nu sunt precizate pe etichetă 16. Din aceste motive, rezultatele unui test de eliminare pot fi denaturate atunci când se utilizează astfel de formule, ducând la diagnosticare greșită. Atunci când o dietă terapeutică veterinară este importantă pentru sănătatea unui animal de companie, este esențial ca medicii veterinari și personalul veterinar să explice clar proprietarilor în ce constau diferențele dintre o dieta terapeutică și formulele de hrană care sunt mai ușor accesibile, astfel încât proprietarul animalului de companie să poată înțelege mai bine valoarea dietelor terapeutice. 

  
În concluzie: Pentru unele probleme de sănătate, dieta poate îndeplini un rol terapeutic esențial. În cazul acestor afecțiuni, dietele terapeutice veterinare pot oferi beneficii semnificative comparativ cu formulele tradiționale de întreținere.

Referințe

  1. Larsen JA, Parks EM, Heinze CR, et al. Evaluation of recipes for home-prepared diets for dogs and cats with chronic kidney disease. J Am Vet Med Assoc 2012;240:532-538.
  2. Heinze CR, Gomez FC, Freeman LM. Assessment of commercial diets and recipes for home-prepared diets recommended for dogs with cancer. J Am Vet Med Assoc 2012;241:1453-1460.
  3. Stockman J, Fascetti AJ, Kass PH, et al. Evaluation of recipes of home-prepared maintenance diets for dogs. J Am Vet Med Assoc 2013;242:1500-1505.
  4. Association of American Feed Control Officials Incorporated. www.aafco.org.
  5. de Oliveira LD, Carciofi AC, Oliveira MC, et al. Effects of six carbohydrate sources on diet digestibility and postprandial glucose and insulin responses in cats. J Anim Sci 2008;86:2237-2246.
  6. Backus RC, Cave NJ, Keisler DH. Gonadectomy and high dietary fat but not high dietary carbohydrate induce gains in body weight and fat of domestic cats. Br J Nutr 2007;98:641-650.
  7. Slingerland LI, Fazilova VV, Plantinga EA, et al. Indoor confinement and physical inactivity rather than the proportion of dry food are risk factors in the development of feline type 2 diabetes mellitus. Vet J 2009;179:247-253.
  8. Bennett N, Greco DS, Peterson ME, et al. Comparison of a low carbohydratelow fiber diet and a moderate carbohydrate-high fiber diet in the management of feline diabetes mellitus. J Feline Med Surg 2006;8:73-84.
  9. Frank G, Anderson W, Pazak H, et al. Use of a high-protein diet in the management of feline diabetes mellitus. Vet Ther 2001;2:238-246.
  10. Mazzaferro EM, Greco DS, Turner AS, et al. Treatment of feline diabetes mellitus using an alpha-glucosidase inhibitor and a low-carbohydrate diet. J Feline Med Surg 2003;5:183-189.
  11. Manners HK, Hart CA, Getty B, et al. Characterization of intestinal morphologic, biochemical, and ultrastructural features in gluten-sensitive Irish Setters during controlled oral gluten challenge exposure after weaning. Am J Vet Res 1998;59(11):1435-4012.
  12. Verlinden A, Hesta M, Millet S, et al. Food allergy in dogs and cats: A review. Critical Reviews in Food Sci & Nutr 2006;46:259-273.
  13. Linder DE, Freeman LM. Evaluation of calorie density and feeding directions for commercially available diets designed for weight loss in dogs and cats. J Am Vet Med Assoc 2010;236:74-77.
  14. Ross SJ, Osborne CA, Kirk CA, et al. Clinical evaluation of dietary modification for treatment of spontaneous chronic kidney disease in cats. J Am Vet Med Assoc 2006;229:949-957.
  15. Jacob F, Polzin DJ, Osborne CA, et al. Clinical evaluation of dietary modification for treatment of spontaneous chronic renal failure in dogs. J Am Vet Med Assoc 2002;220:1163-1170.
  16. Raditic DM, Remillard RL, Tater KC. ELISA testing for common food antigens in four dry dog foods used in dietary elimination trials. J Anim Physiol Anim Nutr (Berl) 2011;95:90-97.
Cailin Heinze

Cailin Heinze

După absolvirea Facultății de Medicină Veterinară a Universității din Pennsylvania Citiți mai mult

Alte articolele ale acestui număr

Numărul revistei 24.3 Publicat la data 02/10/2021

Comorbidități asociate excesului ponderal și obezității la câini și pisici

Obezitatea este o boală nutrițională care afectează atât câinii, cât pisicile domestice, constatându-se că până la 35% dintre câinii și pisicile adulte din Statele Unite suferă de exces ponderal sau obezitate.

Scris de Emi Kate Saito