Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus
Iwan A. Burgener

Iwan A. Burgener

Prof. Dr.med.vet., PhD, Dr. habil, Dipl. ACVIM, Dipl. ECVIM-CA, Universitatea de Medicină Veterinară, Viena, Austria

Austria

Prof. Burgener a absolvit medicina veterinară la Universitatea din Berna, Elveția, în 1996. Pe parcursul carierei sale, a ocupat diverse funcții academice la universități din Baton Rouge (SUA), Berna, Leipzig (Germania) și Utrecht (Olanda), iar în prezent este profesor și directorul departamentul de medicină internă pentru animale de companie în Viena, unde coordonează de asemenea Clinica pentru animale companie. Activitatea sa de cercetare se concentrează mai ales pe zona de gastroenterologie; a publicat peste 60 de lucrări în reviste de specialitate, fiind totodată recenzor ad hoc pentru mai mult de 30 de jurnale științifice.

Autori implicați Iwan A. Burgener

Căutați articole și numere ale revistelor în care a aparut acest autor, mai jos.

Diagnosticul pancreatitei canine

Numărul revistei Publicat la data 14/04/2023

Diagnosticul pancreatitei canine

Deși pancreatita canină este o boală frecvent întâlnită în practica veterinară generală, diagnosticul nu este întotdeauna simplu...

Scris de Iwan A. Burgener