De exemplu, un studiu 12 a identificat hrana uscată (fie ca parte a porției zilnice de hrană, fie consumată exclusiv) ca factor de risc pentru „afecțiunile tractului urinar inferior la feline”, dar nu a făcut nicio distincție între urolitiază și alte boli urinare. Un alt studiu 13 a concluzionat că tipul de hrană nu pare a fi un factor determinant pentru cistita interstițială felină (FIC), ci că obezitatea și stresul reprezintă principalele cauze. De asemenea, nu s-a demonstrat că hrana uscată ar fi un factor de risc pentru insuficiența renală 14 15 . Probabil cea mai mare influență a hranei asupra bolilor se observă în cazul calculilor urinari, aici având un rol nu doar conținutul de apă, ci și alte proprietăți ale alimentelor (de exemplu, raportul proteine/ grăsimi/ carbohidrați, echilibrul cationi-anioni). Într-un studiu experimental privind urolitiaza 11, cercetătorii au arătat că un conținut mai mare de lichide în hrană reduce riscul formării calculilor de oxalat de calciu, dar nu și de struvit.
Aportul de lichide și compoziția urinei
Compoziția urinei, densitatea specifică și valoarea pH-ului sunt factori decisivi în dezvoltarea litiazelor urinare 16. Acești factori sunt influențați de hrana consumată și de aportul de lichide. Nu trebuie uitat faptul că volumul aportului de lichide nu este neapărat corelat direct cu volumul și concentrația urinei produse. Prin urmare, concentrația și compoziția urinei nu depind doar de conținutul de apă al hranei, ci și de substanțele excretate în urină (în special proteine și minerale), care la rândul lor afectează volumul propriu zis al urinei, precum și cantitatea de minerale excretate și pH-ul urinei 17. Rezultatele studiilor privind influența anumitor tipuri de hrană sau diete specifice ar putea fi deci dificil de interpretat, deoarece trebuie luați în considerare toți acești factori.
Obiceiurile pisicilor domestice privind consumul de apă
În pofida numărului mare de studii privind aportul de apă din hrană și factorii de risc pentru boli urinare, autoarele articolului de față nu au cunoștință de existența unor studii care să abordeze în mod specific obiceiurile sau preferințele pisicilor domestice în ceea ce privește consumul de apă. Recomandările diverse (de exemplu, „pisicile nu vor să bea apă în apropierea zonei de hrănire” sau „pisicile preferă apa care curge, din diverse surse precum fântânile pentru pisici”) își au originea în literatura de popularizare sau sunt extrapolări bazate pe comportamentul felinelor sălbatice. Autoarele au efectuat recent un studiu pentru a documenta deprinderile curente în ceea ce privește furnizarea apei de băut pentru pisici și pentru a identifica preferințele acestora.
Metode
Autoarele au aplicat clienților proprii un chestionar incluzând datele pisicilor (vârstă, rasă, sex, boli), condițiile de viață (tipul de locuință, libertatea de mișcare, alte animale de companie în gospodărie), alimentația, opțiunile disponibile pentru consumul de apă (tip, cantitate, amplasare, material), comportamentele și preferințele asociate consumului de apă. Chestionarul a fost de asemenea diseminat în cabinete și clinici veterinare, precum și pe platforme online.
Rezultate
Participanți și date demografice
S-a primit pentru evaluare un număr total de 549 de chestionare, majoritatea din Germania și Austria, și o parte din Elveția. Distribuția pisicilor în funcție de gen a fost aproximativ 50% masculi/femele și aproape toate pisicile erau sterilizate. Două treimi dintre pisici erau pisici domestice cu păr scurt; rasele pure cel mai bine reprezentate au fost Maine Coon (5%), British Shorthair (4), persane și siameze (3% fiecare).
23% dintre pisici trăiau exclusiv în interior, 40% aveau acces limitat în exterior (balcon, terasă, grădină) și 37% aveau libertate de mișcare fără restricții. 32% dintre pisici locuiau într-un oraș mare, 25% în orașe mici sau suburbii și 43% în mediul rural. 33% erau singurul animal de companie din gospodărie, 44% trăiau împreună cu alte pisici, 27% cu câini.
Alimentația și profilul de sănătate
Trei sferturi dintre pisicile incluse în studiu au fost considerate de către proprietarii lor ca fiind sănătoase; pentru restul de 25% au fost raportate diverse afecțiuni, în principal insuficiență renală acută, osteoartrită, alergii și leziuni acute. Trebuie remarcat faptul că diagnosticul s-a bazat doar pe informațiile furnizate de proprietari și nu a fost neapărat coroborat cu opinia medicului veterinar. Tipul de hrană oferită pisicilor este indicat în Figurile 4 și 5. Pisicile cu un consum ridicat de hrană umedă (ajungând până la o proporție egală cu hrana uscată în hrănire mixtă) au înregistrat o frecvență semnificativ mai redusă a afecțiunilor. Totuși, în ceea ce privește afecțiunile aparatului urinar, nu a putut fi identificată o legătură clară între tipul de hrană și boală.