Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus
Philippe Baralon

Philippe Baralon

DVM, MBA

Franța

Dr. Baralon a absolvit Școala Națională Veterinară din Toulouse, Franța în anul 1984, continuându-și apoi studiile în domeniul științelor economice (masterat în Economie, Toulouse, 1985) și al administrării afacerilor  (MBA, HEC-Paris 1990). În anul 1990 și-a înființat propriul grup de consultanță, Phylum, și a rămas până în prezent unul dintreparteneri, lucrând mai ales în calitate de consultant în management pentru clinici veterinare din 26 de țări din întreaga lume. Principalele sale domenii de specializare sunt strategia, marketingul și finanțele, fiind implicat de asemenea în programe de formare dedicate personalului veterinar în domeniul managementului cabinetului, prin prelegeri și ateliere de lucru, precum și în activități de analiză comparativă în domeniul economiei medicinei veterinare în diferite părți ale lumii. Este un autor prolific, publicând peste 50 de articole despre managementul clinicii veterinare. 

Autori implicați Philippe Baralon

Căutați articole și numere ale revistelor în care a aparut acest autor, mai jos.

Proprietarii unui cabinet

Numărul revistei24.1 Publicat la data 15/05/2023

Presiunea inflaționistă: strategia de stabilire a prețurilor

Acest articol face parte dintr-o serie de trei materiale elaborate de specialiști în managementul veterinar (alături de Antje Blaettner și Pere Mercader). Articolul analizează factorii care trebuie luați în considerare în cadrul revizuirii anuale a listei de prețuri a cabinetului, mai ales atunci când rata inflației este ridicată.

Scris de Philippe Baralon

Numirea unor membri ai echipei pentru a prelua supravegherea unui anumit domeniu sau protocol

Numărul revistei24.1 Publicat la data 07/09/2022

Protocoale în clinica veterinară II

În prima parte a unei serii de două părți, autorii analizează protocoalele din clinica veterinară și explică de ce acestea pot fi o componentă cheie pentru a conduce eficient o clinică.

Scris de Philippe Baralon , Antje Blättner și Pere Mercader

Este esențial ca întreaga echipă să se implice pentru a crea protocoale valoroase.

Numărul revistei24.1 Publicat la data 01/09/2022

Protocoale în clinica veterinară (I)

În prima parte a unei serii de două părți, autorii analizează protocoalele din clinica veterinară și explică de ce acestea pot fi o componentă cheie pentru a conduce eficient o clinică.

Scris de Philippe Baralon , Antje Blättner și Pere Mercader