Situații în care pisicile urinează sau defecă în afara litierei în locuri nepotrivite

Urinarea și defecarea în locuri nepermise – introducere

Mult timp s-a considerat că pisicile sunt o specie independentă care necesită îngrijire minimă, însă această prezumție poate avea ca rezultat un mediu de viață deficitar și neîndeplinirea unor cerințe de bază ale pisicii, cu potențial impact negativ asupra sănătății acesteia, care poate fi văzută ca o triadă formată din bunăstarea fizică, emoțională și cognitivă (Figura 1). Proprietarii au control aproape complet asupra vieții pisicii lor, luând decizii cu privire la hrană, la programul de hrănire, la prezența altor pisici sau animale de companie, jucării, spații de odihnă și litiere. În pofida faptului că pisicile nu au niciun control sau doar un control minimal asupra acestor aspecte, ele vor continua să se adapteze așteptărilor umane atât timp cât sunt capabile să facă acest lucru. Cu toate acestea, atunci când există deficiențe în mediul înconjurător și triada sănătății este perturbată, capacitatea lor de adaptare scade. În privința utilizării litierei, acest lucru poate însemna că pisica ajunge să prefere alte locuri pentru a urina și / sau defeca. Așadar în acest context „murdărirea casei” se referă la eliminarea urinei sau fecalelor în alte zone din locuință în afara spațiului pe care proprietarul l-a desemnat ca acceptabil (Caseta 1).

Caseta 1. Terminologie pentru urinare / defecare în afara litierei.

Urinarea și defecarea în locuri nepermise – schimbarea perspectivei și a limbajului

Într-o oarecare măsură, terminologia utilizată cu referire la „murdărirea casei” poate crea o percepție eronată a cauzelor, și în special a comportamentului și intențiilor pisicii. De exemplu, se utilizează adesea termeni de tipul „neadecvat” sau „nepotrivit” (cu referire la urinare, defecare, utilizarea litierei), dar este greșit să se considere că este vorba despre un comportament neadecvat și că pisica este conștientă de acest lucru și acționează cu rea intenție. Pisicile nu au capacitatea de auto-reflecție și de dialog intern, astfel că nu evită litiera din răzbunare sau cu intenții punitive 1. Atunci când defecă sau urinează, pisicile aleg locul pe care îl consideră potrivit la momentul respectiv și pentru nevoile lor, la fel cum s-ar întâmpla dacă ar fi în natură. Prin folosirea unui limbaj corect și evitarea unor termeni precum „nepotrivit”, putem corecta perspectiva proprietarilor, îndepărtându-i de conceptul de „rea purtare” și aducând în prim plan nevoile fundamentale ale pisicii, cu scopul de a rezolva problema. La fel de important sau poate chiar mai important este să educăm toți proprietarii cu privire la nevoile fundamentale ale pisicilor înainte să apară problemele de murdărire a casei, prevenind astfel în mod activ apariția acestora.

Cauzele urinării și defecării în locuri nepermise

„Murdărirea casei” este o problemă multifactorială care semnalează existența unor tulburări ale bunăstării fizice, emoționale sau cognitive a pisicii. Principalele diagnostice diferențiale pentru urinarea în locuri nepermise sunt boala tractului urinar inferior la pisici (FLUTD), constipația, deshidratarea, afecțiuni neurologice și / sau neoplazii. FLUTD se referă la un grup de afecțiuni ale tractului urinar inferior ale căror semne clinice pot să coincidă și care nu se exclud reciproc. Acestea includ cistita idiopatică felină (FIC), urolitiaza, cristaluria, , infecție și / sau neoplazie la nivelul vezicii urinare. Principalele diagnostice diferențiale pentru defecarea în locuri nepermise includ anomalii structurale, constipație, afecțiuni neurologice, boli ale tractului urinar, boli intestinale, deshidratare și / sau neoplazie. În plus, orice afecțiune care provoacă durere poate contribui la utilizarea inconsecventă a litierei și la aversiunea față de aceasta. Deficiențele în ceea ce privește nevoile de mediu ale pisicii care pot duce la murdărirea casei includ resurse insuficiente ori distribuția sau gestionarea incorectă a acestor resurse , cum ar fi litierele, spațiile de hrănire și / sau apă, suprafețele de zgâriere și zonele de dormit. Problemele de conviețuire cu alte pisici pot determina de asemenea evitarea litierei. Pentru pisicile care trăiesc în gospodării cu mai multe pisici, accesul la litieră poate fi limitat dacă nu există un număr suficient de litiere disponibile sau dacă o altă pisică blochează accesul. Masculii nesterilizați sau cei sterilizați după debutul pubertății, dar chiar și unii masculi și femele sterilizate pot prezenta comportamente de „murdărire a casei” prin marcare teritorială cu urină sau cu fecale. Faptul că se presupune că anumite comportamente de acest tip au caracter teritorial nu exclude necesitatea unei evaluări medicale complete 2.

Dificultăți în identificarea și rezolvarea problemei

Este posibil ca proprietarii să nu își dea seama că pisica lor murdărește casa cu urină sau fecale, sau să observe doar după o perioadă îndelungată. Este posibil să tragă concluzii greșite în ceea ce privește cauzele acestui comportament și să încerce să rezolve situația pe cont propriu. De asemenea, este posibil să nu semnaleze medicului problema, fie pentru că nu sunt conștienți de potențialul de îmbolnăvire și durere asociat cu acest comportament, fie pentru că sunt reticenți în privința unui demers pe care îl consideră în mod eronat ca fiind potențial costisitor și sortit eșecului. În cadrul unui sondaj telefonic efectuat în anul 2016 în 281 de gospodării care dețineau 455 de pisici, s-a constatat că 26% dintre pisicile din studiu au urinat sau au defecat în afara litierei la un moment dat în viața lor 3, însă numai 31,7% dintre aceste cazuri au fost evaluate de un medic veterinar. Problema s-a rezolvat la 56,7% dintre pisici, dar a persistat la celelalte. Aceste date confirmă experiența clinică, conform căreia proprietarii permit continuarea comportamentelor de murdărire a casei uneori timp de multe luni sau ani și depun prea puține eforturi consecvente, sau chiar deloc, pentru a găsi o cale de rezolvare. Problema poate fi uneori menționată în treacăt la o consultație de îngrijire preventivă și, uneori, proprietarii ar putea evalua aceste comportamente ca fiind „răzbunare”. Utilizarea litierei, precum și urinarea și defecarea ar trebui incluse mereu în anamneză. Întrebările închise cu răspunsuri de tipul „da” sau „nu” nu oferă proprietarului posibilitatea de a evalua și de a raporta cu acuratețe activitățile pisicii sale. Întrebările deschise vor îmbunătăți schimbul de informații, conferind acceptabilitate comportamentului despre care se pun întrebări și permițând proprietarului să formuleze răspunsurile cu propriile cuvinte. De exemplu, o întrebare închisă de tipul „Pisica dvs. folosește litiera?” ar trebui înlocuită cu o întrebare de tipul „Cât de dese sunt cazurile de urinare sau defecare în afara litierei?” sau „În caz de urinare sau defecare în afara litierei, care sunt locurile în care pisica dvs. elimină urina sau fecalele?”. Dacă o pisică urinează sau defecă ocazional în afara litierei, răspunsul la o întrebare închisă va fi probabil „da”, însă răspunsul la o întrebare deschisă va oferi probabil mai multe informații utile.

Luarea anamnezei corescpunzătoare

Atunci când s-a constatat comportamentul de urinare și defecare în afara litierei, semnele pe care le prezintă pisica și istoricul detaliat al problemei necesită o atenție deosebită (Caseta 2). Prezentarea clinică poate să indice sau să excludă anumite diagnostice diferențiale – de exemplu, masculii sterilizați prezintă risc crescut de FLUTD. Informațiile anamnestice trebuie să includă hrana (marca de hrană, dacă este umedă sau uscată, recompense), apetitul (cantitățile consumate efectiv), pierdere sau creștere în greutate, consumul de apă și caracteristicile urinei și fecalelor pisicii. O pisică adultă sănătoasă elimină zilnic aproximativ 30-40 ml/kg de urină, deși există variații semnificative în funcție de hrană, de consumul de apă și de starea de sănătate. Ar trebui să li se adreseze proprietarilor întrebări privind modificările diametrului sau dimensiunilor conglomeratelor cu urină și să fie încurajați să observe cu mai multă atenție volumul de urină pentru fiecare pisică din gospodărie. Acest lucru poate fi mai ușor de monitorizat decât s-ar crede, mai ales dacă anumite pisici au litiere pe care le utilizează preferențial, existând de asemenea posibilitatea de a instala camere video pentru a obține mai multe informații. În mod tipic, defecarea are loc o dată sau de două ori pe zi, deși la unele pisici se poate observa o frecvență mai rară, dar regulată (de exemplu, o dată la 48 de ore). Caracteristicile materiilor fecale, inclusiv consistența, ar trebui evaluate cu ajutorul unei diagrame specifice de scor fecal (Figura 2), care va oferi detalii semnificative cu privire la scaun, chiar și atunci când proprietarul îl consideră „normal”. Medicul trebuie să colecteze informații privind durata problemei, alte modificări de comportament, când și unde apare problema, care sunt circumstanțele aparente, informații despre igiena litierei și condițiile în care pisica folosește litiera (dacă o folosește). Evidența celorlalte animale din locuință trebuie să includă o evaluare a relațiilor de coabitare dintre animale, mai ales în cazul gospodăriilor cu mai multe pisici, deoarece acesta este un factor de risc cunoscut pentru comportamentele de urinare sau defecare în afara litierei 4.

Caseta 2. Informații anamnestice importante pentru evaluarea comportamentului de urinare sau defecare în locuri nepermise la pisici

Evaluarea bunăstării fizice

O examinare fizică amănunțită este esențială pentru a identifica schimbările fizice asociate unei boli sau care predispun la probleme legate de utilizarea litierei. De exemplu, pisicile cu obezitate pot avea dificultăți de mobilitate, dar pot prezenta și diabet, ceea ce cauzează poliurie și predispune la infecții ale tractului urinar inferior, toate cauze potențiale ale urinării și defecării în afara litierei. La toate pisicile afectate este necesară efectuarea unui sumar de urină (inclusiv evaluare macroscopică, densitatea urinară, analiza biochimică și microscopia sedimentelor). Aceste analize trebuie efectuate și în cazul pisicilor cu comportament de defecare în locuri nepermise, deoarece este posibil să aibă dureri micționale care le determină să evite litiera, pe care o asociază cu durerea, și pentru defecare. Cistocenteza este metoda de referință pentru recoltarea probelor de urină, reducând riscul de rezultate fals pozitive în sediment sau cultură 5, la modul ideal, probele se vor analiza imediat după recoltare pentru a reduce riscul de formare a struviților în cazul stocării prelungite a probei, ceea poate duce la un diagnostic fals de cristalurie 6. Urocultura și antibiograma trebuie efectuate la toate pisicile cu sediment activ (globule albe, bacterii), densitate specifică a urinei (USG) scăzută și / sau glicozurie 5. Hematuria în absența oricăror alte modificări poate fi de natură iatrogenă, dar totodată este caracteristică pisicilor cu FLUTD, în special celor care prezintă un episod de FIC 7,8. Ar putea exista posibilitatea monitorizării hematuriei microscopice la domiciliu prin utilizarea unui aditiv comercial pentru litieră cu sensibilitate ridicată pentru detectarea sângelui. Analizele de sânge reprezintă o altă parte importantă a bazei de date minimale necesare pentru a exclude o boală sistemică, în special la pisicile de vârstă mijlocie (7 – 10 ani) și mai vârstnice 9. Investigațiile relevante includ profiluri biochimice, electroliți, T₄ total, hemoleucograma completă și teste pentru retrovirusuri. Evaluarea tensiunii arteriale este de asemenea esențială la pisicile cu vârsta de peste 8 ani, deoarece hipertensiunea poate cauza modificări comportamentale, inclusiv de tipul urinării / defecării în afara litierei. Abordarea diagnostică mai include investigații imagistice la nivelul abdomenului, simple sau cu substanță de contrast, de exemplu radiografie, ecografie sau alte sau alte modalități 10,11.

Impactul mediului asupra sănătății pisicilor

Cei 5 piloni esențiali ai unui mediu sănătos pentru pisici

Având în vedere că „murdărirea casei” este o problemă multifactorială, este esențial să fie identificate și gestionate problemele medicale, însă evaluarea mediului de viață al pisicii este la fel de importantă. Pisicile sunt o specie unică – fiind strict carnivore, sunt prădători, dar și pradă, prin urmare au nevoie de un teritoriu în care să poată vâna în siguranță și care să le asigure resursele esențiale cu nivel minim de amenințare din partea altor prădători sau concurență. Cerințele generale ale pisicilor sunt prezentate în cei cinci piloni ai unui mediu felin sănătos (Figura 3) 12. Deficiențele unuia sau mai multor piloni pot predispune la perturbări ale triadei sănătății, ducând potențial la probleme precum urinarea / defecarea în afara litierei. Atunci când se evaluează mediul în care trăiește pisica, este ideal să îi fie furnizate medicului informații detaliate cu privire la acești cinci piloni, iar evaluarea să se realizeze în colaborare cu proprietarul, pentru a identifica eventualele deficiențe. În funcție de rezultatele obținute, se pot lua apoi în considerare modificări în ceea ce privește mediul și gestionarea resurselor. Totodată, proprietarii pot fi încurajați să monitorizeze mediul de viață al pisicii pentru a depista posibile perturbări viitoare ale celor cinci piloni, ceea ce facilitează corectarea promptă și poate să prevină apariția altor probleme.

PILONUL 1. Asigurarea unui spațiu sigur.

Pisicile au nevoie să se simtă în siguranță în propriul teritoriu de acasă, iar acest sentiment de siguranță trebuie să fie dat de propria lor perspectivă, nu de cea a proprietarului (deoarece mulți proprietari presupun că pisica lor este în siguranță acasă și implicit se simte în siguranță). Este posibil ca proprietarii să nu fie conștienți de potențialele amenințări din exterior și să se aștepte în mod eronat ca pisica să înțeleagă că pericolele de afară nu pot pătrunde în casă. De exemplu, chiar dacă pisicile din vecinătate nu au acces în casă, pisica din interior ar putea să le vadă, să le audă și / sau să le miroasă și să le perceapă ca o amenințare pentru siguranța și resursele proprii. Și în interiorul casei pot exista mirosuri, zgomote sau alte animale sau oameni care ar putea să creeze pisicii un sentiment de nesiguranță. Dat fiind că proprietarii nu au un control deplin și permanent asupra acestor factori, trebuie să existe în toată casa spații în care pisica să se poată ascunde și care să-i sporească percepția de siguranță (Figura 4).

PILONUL 2. Asigurarea de resurse esențiale de mediu multiple și separate.

Pe teritoriul pisicii, resursele esențiale de mediu includ surse separate de hrană și apă, litiere gestionate corespunzător, locuri de odihnă la diferite înălțimi, dintre care unele trebuie să aibă o dimensiune suficientă pentru o singură pisică, și multiple locuri pentru ascuțirea ghearelor (Figura 5). În calitate de vânători solitari, se recomandă ca pisicile să fie hrănite individual în încăperi separate sau având între ele bariere vizuale și o distanță de cel puțin 2 metri 13. Deși nu există studii concludente în acest sens, experții în domeniu recomandă ca bolurile cu apă să fie amplasate la distanță de locurile de hrănire, deoarece pisicile au preferința naturală de a-și ține hrana departe de sursele de apă. Ar trebui să existe multiple resurse care să fie disponibile în diferite zone din casă, dând astfel pisicii posibilitatea de a alege o resursă dintr-un anumit loc dacă simte că o altă locație nu este sigură sau nu este ușor accesibilă în momentul respectiv. De exemplu, dacă o altă pisică blochează accesul la o anumită litieră, o a doua litieră amplasată într-un loc diferit poate preveni apariția comportamentelor de urinare și / sau defecare în locuri nepermise.

PILONUL 3. Asigurarea oportunităților de joacă și de manifestare a comportamentului de prădător

Pisicile trebuie să își poată exprima instinctele naturale de vânătoare, chiar și într-un mediu interior în care hrana este mereu disponibilă. Dispozitivele de hrănire tip puzzle pot să stimuleze comportamentul de prădător și activitatea mentală. Jocul interactiv cu proprietarii pentru perioade scurte, o dată sau de mai multe ori pe zi, contribuie de asemenea la satisfacerea instinctului natural de vânătoare al pisicii. Ar putea fi nevoie ca proprietarii să încerce mai multe dispozitive de hrănire tip puzzle și mai multe tipuri de jucării pentru a afla ce preferă pisica lor, schimbându-le apoi pe măsură ce preferințele pisicii se modifică. Joaca și comportamentul de prădător îmbunătățesc condiția fizică și acuitatea mentală.

PILONUL 4. Asigurarea unei interacțiuni sociale pozitive, consecvente și predictibile între om și pisică

Pisicile sunt solitare prin natura lor și, chiar dacă se implică în interacțiuni sociale cu oamenii, preferă să facă acest lucru din proprie inițiativă și în termenii lor. Fiind o specie socială, oamenii preferă în schimb mai multe interacțiuni fizice cu pisica lor și ar putea dori să facă acest lucru spontan și în momente care nu se potrivesc cu dorințele pisicii. Mai mult, nu toți oamenii înțeleg cum să interacționeze respectuos cu pisicile. O persoană poate avea manifestări fizice pe care pisica nu le agreează, de exemplu pisicii poate să îi displacă să fie mângâiată prea energic, să fie atinsă pe anumite zone ale corpului, să fie strânsă sau luată în brațe atunci când nu își dorește acest lucru. Joaca cu mâinile este de asemenea problematică pentru pisici, putând duce la răniri (mușcături, zgârieturi etc.) și alte acte de respingere; este o activitate pe care pisica nu o percepe ca joacă și care îi va accentua anxietatea, ceea ce poate crește probabilitatea unor comportamente nedorite, inclusiv urinarea și / sau defecarea în afara litierei.

PILONUL 5. Asigurarea unui mediu care respectă simțul olfactiv al pisicii

Pisicile au un simț al mirosului mult mai dezvoltat decât oamenii. Numeroasele mirosuri și arome pe care oamenii le apreciază în locuință, inclusiv nisipul parfumat pentru litieră, pot reduce capacitatea pisicii de a-și monitoriza teritoriul pentru a depista alți prădători, ceea ce le induce un sentiment de nesiguranță. În plus, aceste mirosuri ar putea fi iritante pentru pisică.

Litierele necesită atenție specială

Litierele sunt o resursă esențială a pilonului 2 care necesită o atenție deosebită atunci când se evaluează cazurile în care pisica manifestă comportament de urinare și /sau defecare în locuri nepermise. Este de așteptat ca pisicile să folosească recipientele prestabilite care, în mod tipic, conțin un așternut adecvat care le permite să sape pentru a-și îngropa scaunele și a-și acoperi urina. Oamenii care locuiesc cu pisica (pisicile) iau deciziile privind litierele, respectiv numărul acestora și câte pisici vor împărți o litieră, ce dimensiuni vor avea, unde vor fi amplasate, ce vor conține și cât de des vor fi curățate. Pisicile domestice care trăiesc în exterior pot lua aceste decizii în funcție de nevoile proprii, ținând cont inclusiv de sentimentul de siguranță și de preferințele individuale, precum și de delimitările teritoriale. Deși pisicile acceptă de obicei ceea ce au la dispoziție, în cazul unei pisici care manifestă comportament de „murdărire a casei” este posibil să se fi dezvoltat o aversiune sau o obiecție față de litieră, care poate fi legată de litiera propriu-zisă. În timpul consultului inițial privind acest tip de comportament, este util să se furnizeze proprietarilor o listă cu criteriile preferențiale ale pisicilor în ceea ce privește litierele (Caseta 3). Proprietarii ar putea pot indica faptul că pisica lor nu a avut niciodată probleme cu litiera, dar este important de subliniat faptul că acceptarea anumitor standarde legate de litieră depinde de o stare adecvată a sănătății fizice, emoționale și cognitive. Atunci când starea de sănătate este afectată, pisica va fi probabil mai puțin dispusă sau capabilă să tolereze litierele care nu îndeplinesc aceste criterii. Odată ce aceste standarde sunt respectate, este posibil ca frecvența comportamentelor de urinare și / sau defecare în locuri nepermise să se reducă sau chiar să înceteze complet.

Caseta 3. Criterii pentru litiere.

Relațiile dintre pisici

Se presupune în mod frecvent că pisicile au nevoie de compania unei alte pisici în casă și că altfel se vor simți singure, însă natura inerent solitară a pisicilor înseamnă că, în majoritatea situațiilor, acestea preferă să nu își împartă teritoriul sau resursele. Acest lucru nu înseamnă că pisicile nu pot forma relații pozitive cu alte pisici din gospodărie, dar comportamentul social implicit și preferat al pisicii este solitar. Pisicile pot forma legături sociale cu alte pisici din casă și pot deveni „prietene”, dar de cele mai multe ori sunt rivale, coexistând în aceeași casă fie în aparentă indiferență, fie în condiții de tensiuni constante între pisici (Caseta 4). Aceste tensiuni trec adesea neobservate de către proprietar, dar pot fi o cauză majoră de stres care duce la comportamentele de „murdărire a casei” în gospodăriile cu mai multe pisici. Capacitatea proprietarilor de a recunoaște dacă pisicile sunt prietene sau rivale este foarte limitată, din cauza lipsei de înțelegere a celor cinci piloni, a limbajului corporal al pisicilor și a interacțiunilor dintre acestea. Pisicile care conviețuiesc și sunt „prietene” vor manifesta comportamente de afiliere, de exemplu se vor spăla reciproc, vor dormi împreună (în contact fizic sau în imediată apropiere una de cealaltă) și alte comportamente care implică interacțiune fizică, cum ar fi atingerea nasului, „îmbrățișarea” cu coada, atingerea feței și corpului și jocul. Pisicile rivale exprimă rareori sau nu manifestă deloc comportamente de afiliere și, în schimb, se evită reciproc pentru a minimiza conflictul și, eventual, manifestă ostilitate. Pisicile rivale pot să împartă resursele în funcție de anumite intervale de timp, sau una dintre ele poate să blocheze accesul la resurse, pisicile făcând schimb de mesaje vocale de respingere (șuierat, mârâit) sau pot chiar să se lupte fizic. În unele cazuri este dificil să deosebim joaca de luptă 14, ceea ce complică identificarea relației dintre pisici ca fiind de prietenie sau de rivalitate. Pisicile care se joacă împreună inițiază de obicei pe rând interacțiunea, existând perioade de odihnă pe parcurs, iar mârâitul și șuieratul sunt rare sau inexistente. Confruntarea ostilă, când pisicile se urmăresc și se luptă, poate să semene cu o joacă, însă interacțiunea este adesea inițiată de aceeași pisică, uneori cu un comportament de hărțuire și, în plus, nu există perioade de odihnă, mârâitul și șuieratul sunt frecvente și au loc lupte fizice. Comportamentele ostile nu rezultă dintr-o ierarhie de dominație, deoarece aceasta nu este o caracteristică a structurilor sociale specifice pisicilor 15, ci mai degrabă din nevoia de a proteja teritoriul și resursele aparent limitate. Pentru a îndeplini cerințele fiecărei pisici din gospodărie, fiecare individ trebuie să aibă acces liber la propriile sale resurse esențiale care, în mod ideal, ar trebui să fie amplasate în locuri ferite de câmpul vizual al celorlalte pisici. Se oferă astfel pisicilor posibilitatea de a-și stabili propriul teritoriu în gospodărie și de evita celelalte pisici ori de câte ori doresc.

Caseta 4. Prieteni sau rivali? Indicii pentru caracterizarea relației.

Gestionarea și soluționarea comportamentelor de urinare și / sau defecare în locuri nepermise

Fiind o problemă multifactorială, abordarea optimă pentru tratarea acestor comportamente necesită o perspectivă holistică. Aceasta înseamnă că trebuie luată în considerare bunăstarea fizică, emoțională și cognitivă a pisicii, mai degrabă decât să fie avută în vedere o soluție unidimensională. Problemele existente între pisicile care conviețuiesc în aceeași gospodărie pot fi adesea gestionate prin examinarea deficiențelor la nivelul celor cinci piloni, inclusiv prin îndeplinirea tuturor criteriilor privind litiera, dacă este posibil, în timp ce pisicile diagnosticate cu afecțiuni medicale specifice vor necesita o terapie țintită, în plus față de modificările de mediu.

Modificări nutriționale

O schimbare a dietei poate fi utilă pentru gestionarea pe termen lung a pisicilor cu probleme de urinare și / sau defecare în locuri nepermise. Dietele pe bază de prescripție medicală care vizează anumite afecțiuni medicale sunt importante, dar se poate recomanda și o schimbare a formei / texturii de hrană (cum ar fi trecerea de la hrană uscată la hrană umedă). De exemplu, pentru pisicile cu FLUTD ar fi benefică nu doar o dietă terapeutică țintită, ci și tranziția la o hrană umedă pentru a favoriza producția de urină mai diluată. În cazul pisicilor supraponderale care dezvoltă probleme cu folosirea litierei ar trebui inițiat un program de reducere progresivă a greutății corporale. În cazurile în care comportamentele de urinare și / sau defecare în locuri nepermise din casă au o componentă de anxietate sau sunt asociate cu o capacitate scăzută de a gestiona factorii de stres, cum ar fi pentru pisicile cu FIC, în planul terapeutic ar putea fi integrată o hrană care conține suplimente cu efect calmant 16, dar aceasta trebuie să fie singura sursă de nutriție a pisicii și trebuie utilizată consecvent pe termen lung. Produsele nutraceutice care ajută la diminuarea anxietății sau la modificarea inflamației au de asemenea potențial benefic; produsele care conțin L-carnitină, cazeină triptică alfa-S1, alfa-cazozepină hidrolizată de lapte, proteine din zer și / sau acizi grași omega-3 (OFA-3) sunt toate disponibile comercial pentru pisici 17.

Tratamente farmacologice

Analgezicele sunt adesea ignorate în problemele de urinare și / sau defecare, dar durerea poate avea un rol direct în evitarea litierei, din numeroase motive. De exemplu, pisicile mai vârstnice au un risc crescut de boli articulare degenerative 18 ceea ce poate scădea mobilitatea, poate îngreuna accesul la litieră și poate predispune la probleme de urinare și / sau defecare în locuri nepermise. Analgezicele ar trebui să fie o componentă esențială în majoritatea planurilor terapeutice pentru pisicile cu astfel de comportamente, ori de câte ori a fost diagnosticată o boală clinică.

O serie de medicamente cu efect de modificare a comportamentului au fost utilizate empiric la pisicile cu probleme legate de urinare sau defecare, dar eficacitatea acestora variază în funcție de situație. Tratamentul comportamentelor de acest tip va avea cel mai mare succes atunci când se stabilește un diagnostic precis și se iau în considerare cerințele pacientului, iar toate problemele medicale, nutriționale, legate de mediu și de resurse trebuie gestionate înainte de a utiliza agenți farmacologici, sau împreună cu aceștia. Problemele de anxietate se vor ameliora odată cu modificarea condițiilor de mediu 19, dar în unele cazuri pot fi necesare medicamente anxiolitice (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), antidepresive triciclice (TCA) etc.) sau alte medicamente de modificare a comportamentului (Caseta 5). Proprietarii trebuie să înțeleagă că pot fi necesare mai multe zile sau săptămâni până când aceste medicamente să își facă efectul și că nu vor fi eficiente fără alte strategii de gestionare. Medicamentele ce au drept obiectiv modificarea comportamentului ar trebui utilizate ca ultimă soluție și trebuie considerate o componentă a abordării holistice, cu intenția de a putea întrerupe în timp administrarea tratamentului farmacologic. Alegerea medicamentelor depinde de zonele problematice identificate, indiferent dacă sunt pe fond de anxietate sau sunt asociate cu interacțiunile între mai multe pisici care conviețuiesc în aceeași gospodărie.

Caseta 5. Medicamente psihotrope care pot fi necesare în completarea altor abordări pentru tratarea comportamentelor de urinare și / sau defecare în locuri nepermise. Tratamentele farmacologice nu vor funcționa în absența altor strategii de gestionare și ar trebui administrate ca ultimă soluție, cu intenția de înceta utilizarea acestora în timp. Alegerea medicamentelor depinde de caracteristicile individuale ale pacientului și ar putea fi necesare perioade de eliminare între medicamente (de exemplu, tranziția de la un antidepresiv triciclic (TCA) sau un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei [ISRS] la un inhibitor de monoaminooxidază (IMAO) necesită o perioadă de eliminare de 5 săptămâni. De reținut că medicația TCA sau ISRS nu se administrează niciodată împreună cu IMAO-B (conform 20).

Concluzie

Rezolvarea problemelor de urinare și / sau defecare în locuri nepermise ar trebui abordată în mod colaborativ, într-o echipă care să includă proprietarul și personalul medical veterinar. Proprietarii trebuie informați încă de la început în legătură cu natura multifactorială a problemei, ceea ce va facilita dezvoltarea unui plan de tratament care poate avea succes în timp și va evita concepția greșită că această problemă poate fi rezolvată punctual și definitiv. Rareori există soluții simple, dar cu cât o problemă este identificată mai devreme, cu atât calea către rezolvare va fi mai clară. Uneori, comportamentele de murdărire pot persista de multă vreme, ceea ce sporește provocările asociate cu soluționarea problemei. Echipa medical veterinară trebuie să se angajeze să ofere proprietarilor asistență continuă pe tot parcursul procesului, susținând o bună comunicare în orice moment.