Hrana fără cereale - bună sau nu?

Introducere

Termenul general ”cereală” se referă la semințele uscate recoltate de la plantele cu flori, care conțin fie un singur cotiledon (monocotiledonate), sau două cotiledoane (dicotiledonate); acestea pot fi clasificate mai departe în cereale, cereale mici (ierburi), sau pseudocereale (nonierburi) (Figura 1). Exemple de cereale folosinte în hrănire și clasificarea acestora sunt prezentate în Chenarul 1. Glutenul, un amestec proteic de glutenine și gliadine, se găsește în mod special numai în grâu, orz, secară și triticale; ovăzul în sine nu conține gluten, dar poate fi contaminat cu grâu în timpul recoltării, sau procesării. ¹.

Glutenul se poate găsi și în unele sosuri procesate, medicamente și suplimente, și carne procesată 1. Toată această terminologie și informații de context sunt importante de avut în vedere atunci când este luată în calcul o hrană fără cereale, pentru animalele de companie, pentru că proprietarii își pot exprima dorința de la oferi o hrană ”fără cereale”, când, de fapt, ei caută în mod specific să  elimine glutenul, sau anumite cereale, fără a considera toată lista de cereale ca fiind nepotrivite. Mai ales în ceea ce îi privește pe câini, mulți proprietari par să fie îngrijorați de eliminarea cerealelor (adică a porumbului, orezului, grâului) din hrană. Anumiți proprietari pot, cu toate acestea, considera că unele sau toate cerealele mici sunt acceptabile, iar mulți preferă să includă pseudocerealele în hrana animalului lor de companie. Confirmarea că echipa veterinară și proprietarul se referă la aceleași tipuri de hrană, atunci când folosesc termenul ”fără cereale”, va evita confuzia ulterioară și va crește posibilitatea recomandării ingredientelor alimentarea cu care proprietarul este confortabil (Figura 2). 

¹ Făina din gluten de porumb (CGM) este un produs secundar rezultat din procesarea porumbului, care este utilizată în unele țări ca hrană pentru animale, dar formularea este derutantă; porumbul nu conține nici gliadină, nici glutenină.

Formulele de hrană industrială fără ceareale pentru câini și pisici au devenit recent din ce în ce mai populare, reprezentând 29% din vânzările de pe piața ”pentru animale de companie” din Statele Unite, în anul 2015 2 și 19% din achiziția de hrană pentru câini și 15% achiziția de hrană pentru pisici, în anul 2016 3. Sunt îmbrățișate multe dintre motivele pentru această tendință de hrănire, inclusiv dorința de a oferi o hrană care este biologic mai aproape de ”ancestral”, pentru a evita fluctuațiile, care nu sunt necesare, ale glucozei în sânge, pentru a îmbunătăți digestibilitatea și calitatea hranei în general și pentru a evita alergiile alimentare. Acest articol trece în revistă ceea ce se știe despre consumul de cereale, atât la pisici, cât și la câini, în ceea ce privește aceste puncte.

Hrana biologică ancestrală

O hrană biologică ancestrală se referă la tipul de hrană care ar fi fost consumată de specia respectivă, dacă aceasta ar fi trăit în sălbăticie. Pentru câinii care sunt crescuți ca animale de companie, acest fapt se traduce în general prin dorința de a le oferi aceeași hrană pe care oare lupul, în timp ce pisicile domestice sunt comparate cu pisicile sălbatice înrudite.  În lunile de iarnă, lupii gri ucid și consumă mai ales ongulate de talie mare, la fiecare 2-3 zile, cu toate că se confruntă des cu disponibilitate fluctuantă a hranei 4. După uciderea prăzii, o haită de lupi consumă imediat organele interne, urmate apoi de mușchii scheletici. În următoarele 48 ore, aceștia consumă oasele, tendoanele, cartilajele și pielea, lăsând în urmă rumenul și oasele care nu se pot sparge. În lunile de vară, hrana acestora devine mai variată și include rozătoare, păsări, nevertebrate și părți vegetale. Aportul tipic de macronutrienți pentru lupi este 54% energie metabolizabilă (ME) din proteină, 45% ME din grăsime și 1% ME din carbohidrați4, în timp ce câinii domestici au o preferință pentru hrana uscată, sau în conservă, care conțin 30% ME din proteină, 63% ME din grăsime și 7% ME din carbohidrați (Chenarul 2) 5.

La pisicile sălbatice s-a demonstrat că au o preferință pentru iepuri, apoi ele consumă rozătoare, și își completează hrana cu insectivore, reptile, păsări și artropode, în funcție de disponibilitate. Principalele componente alimentare ale unei pisici libere, din sălbăticie, sunt raportate ca fiind 78% mamifere, 16% păsări, 3,7% reptile și amfibieni, și 1,2 % nevertebrate, cu disponibilitatea prăzii dictând preferințele de consum 6. Aportul zilnic de macronutrienți pentru pisicile sălbatice este 52% energie metabolizabilă (ME) din proteină, 46% ME din grăsime și 2% ME din carbohidrați (Chenarul 2) (6). Atunci când pisicilor domestice li s-a oferit o varietate de forme uscate și din conservă, acestea au preferat o distribuție a macronutrienților de 52% ME din proteine, 36% ME din grăsime și 12% ME din carbohidrați (Chenarul 2) 7. Formulele industriale care care nu conțin cereale, pentru pisici, conțin mai puțini carbohidrați, comparativ cu hrana care conține cereale (22,4 ± 5,6%ME, comparativ cu 30,1 ± 7,7%ME; calculate prin utilizarea factorului de energie 3,5 kcal/g; P <0,001) 8. Date similare nu sunt, încă, disponibile pentru câini.

În plus față de oferirea unei hrane care mimează profilul de macronutrienți tipic ales de specie, susținătorii formulelor fără cereale se opun ideii cum că pisicile și câinii domestici ar avea nevoie de o astfel de alimentație, ca urmare a naturii lor carnivore. Lupii sunt clasificați a fi carnivori generali, pe baza abilității lor de a se hrăni cu diverse tipuri de hrană, dar în special cu prada. Dinții lor canini și incisivi sunt folosiți pentru a imobiliza prada, tăia pielea și mușchii și a apuca și ține prada, în timp ce perechea de carnasiere (al patrulea premolar, de pe arcada superioară și primul molar, de pe arcada inferioară), prezintă două margini tăioase pentru a prinde și tăia hrana printr-o mișcare de forfecare. Porțiunea din spate a dintelui carnasier de pe arcada inferioară și primul molar de pe arcada superioară acționează ca o suprafață de spragere și mărunțire. Dentiția câinilor este foarte asemănătoare, și cu toate că unii îi consideră carnivore, aceștia au fost încadrați ca omnivore de către Consiliul național de cercetare 9. Datele legate de resecvențierea întregului genom raportează că trei gene cu roluri cheie în digestia amidonului (AMY2B, MGAM și SGLT1), au fost obiective ale selecției în timpul domesticirii câinelui 10. După domesticire, selecția pozitivă a continuat să aibă efect asupra numărului de copii ale genei AMY2B la rasele de câini în funcție de nivelul de amidon consumat în habitat 11.

Cu toate acestea, pisicile sunt obligatoriu carnivore întrucât acestea trebuie să își obțină mai mulți nutrienți esențiale dintr-o hrană pe bază de țesut animal 6. Într-un studiu, evaluarea pisicilor domestice (Felis catus), a relevat că genele implicate în procesele neurale (precum comportament și indicii contextuale în ceea ce privește recompensa), erau diferite față de genomul pisicilor sălbatice (Felis silvestris silvestris and Felis silvestris lybica); aceasta sugerează că selecția în ceea ce privește docilitatea a reprezentat forța majoră care a modificat genomul pisicii domestice 12. Autorii sugerează că efectele modeste asupra genelor, ale domesticirii felinelor, observate în rezultatele lor, se datorează unei diferențe recente provenită dintr-o amestecare cu pisicile sălbatice, un timp de coabitare cu omul relativ scurt și o lipsă a diferențelor clare, morfologice și de comportament, față de pisicile sălbatice. Pe scurt, în prezent nu există dovezi genetice care să susțină o diferență a caracteristicilor, în ceea ce privește preferințele pentru hrană, între pisicile domestice și cele sălbatice, cu toate că există o ușoară diferență a preferințelor pentru profilurile de macronutrienți între pisicile domestice și cele sălbatice, așa cum a fost menționat mai sus.

Carbohidrații, glucoza din sânge și digestibilitatea hranei

Un alt motiv frecvent pentru care unii proprietari preferă oferirea unei hrane care nu conține cereale este limitarea aportului de carbohidrați și a fluctuațiilor ulterioare ale glucozei în sânge. Cu toate că amilaza lipsește din saliva câinilor, aceasta fiind cea care inițiază descompunerea carbohidraților în oligzaharide, aceștia au enzime digestive și metabolice pentru carbohidrați, similare cu cele care se găsesc la speciile omnivore, precum oamenii. Pisicile, pe de altă parte, prezintă numeroase diferențe în abilitatea lor de a digera, absorbi și metaboliza amidonurile și zaharurile. Detaliile acestor adaptări metabolice merg mai departe de scopul acestei discuții, dar au fost recent trecute în revistă 13.
Cu toate că au un număr redus și mai puține tipuri de enzime pentru carbohidrați, pisicile pot, totuși, digera eficient și utiliza carbohidrații. Un studiu care a evaluat șase surse diferite de carbohidrați a arătat că pisicile aveau valori ale digestibilității amidonului similare cu cele ale șobolanilor și câinilor 14. În timp ce pisicile sunt capabile să digere carbohidrați, există încă multe discuții și controverse privind efectele pe termen lung ale rețetelor industriale cu un conținut ridicat de carbohidrați în apariția obezității și a diabetului zaharat la această specie. În prezent, nu există dovezi care să arate impactul direct al conținutului de carbohidrați din hrană asupra riscului sau apariției obezității la pisici. Dimpotrivă, studiile au arătat că pisicile care primesc o hrană cu un conținut ridicat de grăsime sau proteină, comparativ cu un conținut ridicat de carbohidrați, formează mai multă masă grasă și consumă mai multe calorii (15). Cu toate acestea, unele studii sugerează că o hrană cu un conținut mai mic de carbohidrați reglează mai bine concentrațiile glucozei la pisicile diabetice 16 și pot reduce concentrațiile post-prandiale ale insulinei și glucozei la pisicile sănătoase 15. Rămâne încă neclar dacă hrănirea cu o hrană cu un conținut ridicat de carbohidrați contribuie la dezvoltarea diabetului la pisici.
Atunci când se analizează efectele carbohidraților asupra glicemiei, ar trebui făcută și o mențiune cu privire la tipurile de carbohidrați din hrană. Atât la câini, cât și la pisici, sursele de carbohidrați care au concentrații mai ridicate de fibre (amidon rezistent la procesul de diegstie) și proteine tind să aibă un răspuns glicemic mai mic 1417. Spre exemplu, porumbul și brizura de orez determină un răspuns al glucozei și al insulinei mai ridicat la pisici decât mazărea sau lintea 14, deci formulele cu un conținut similar de carbohidrați ar putea avea efecte metabolice diferite.

Alergiile alimentare

Proprietarii pot alege rețetele fără ceareale pentru animalele lor de companie, în încercarea de a evita alergiile alimentare. Termenul ”alergii alimentare” poate fi definit ca un răspuns imun advers față de proteinele alimentare, sau o intoleranță asociată cu un răspuns de  hipersensibilitate imună, care se repetă la schimbarea hranei 18. Alergiile alimentare pot fi imediate (IgE-mediate), întârziate (non IgE-mediate), sau o combinaței ale celor două 18. La oameni, alergenii alimentari sunt glicoproteine hidrosolubile cu ogreutate moleculară care se încadrează în intervalul 10-79 kD și sunt împărțiți fie în sensibilizanți primari de clasă 1 și/sau sensibilizanți de clasă 2 care au reactivitate încrucișată18. Există un risc de reactivitate încrucișată între ingrediente care aparțin aceleiași familii de alimente; spre exemplu, la oameni există un risc de reactivitate încrucișată de 75% între speciile de fructe de mare, dar leguminoasele au un risc de numai 5%, iar cerealele un risc de 25% 18. Categoriile de reactivitate încrucișată nu au fost încă testate la câini și pisici, cu toate că nu pare a exista reactivitate încrucișată între vită și lactate, sau soia și grâu, la câini, dar ar putea exista reactivitate între pui și ouă 19. Din acest motiv, testarea cu o dietă cu anumite ingrediente ar trebui efectuată pentru a identifica reactivitatea reală, iar eliminarea tuturor ingredientelor dintr-o singură familie de ingrediente, fără oastfel de încercare, poate limita potențialele opțiuni nutriționale, fără a fi necesar. 

Comparativ cu alergia alimentară, intoleranța alimentară generală implică un răspuns nonimunologic la o hrană, care se repetă odată cu schimbarea dietei 18. Un exemplu clasic este reprezentat de intoleranța la lactoză, unde o deficiență a enzimei lactază determină o incapacitate de a digera adecvat hrana care conține lactoză, cu simptome
gastrointestinale ulterioare. Este important de realizat că diferențierea unei alergii alimentare adevărate, față de o intoleranță alimentară, reprezintă o provocare la animalele de companie și ar putea fi de preferat să fie folosit termenul de ”reacții adverse la hrană (AFR)”.

La câini, ingredientele cele mai comune care sunt raportate în asociere cu AFR sunt vita, lactatele, pasărea, grâul și ouăle (Figura 3), în timp ce la pisică acestea sunt vita, lactatele, peștele, mielul, pasărea și grâul (Figura 4). Așa cum a fost evidențiat într-un articol 24, este important de menționat că aceste date nu reflectă adevărata prevalență a alergiilor alimentare în populația de câini și pisici, de vreme ce animalele nu au primit toți alergenii alimentari posibili, iar detaliile protocoalelor de încercare de schimbare a dietei sunt deseori neclare. Ce se poate culege din aceste date, totuși, este că majoritatea alergenilor alimentari la câini și pisici sunt corelați mai degrabă cu componenta de origine animală, și nu cu partea de origine vegetală a dietei. În plus, posibilitatea dezvoltării unei alergii crește odată cu expunerea, deci este posibil ca majoritatea alergenilor să se schimbe în timp, dacă hrana obișnuită a animalului de companie este ajustată, pentru a evita ingredientele implicate în prezent.

Un  studiu a comparat compozitia ingredientelor individuale ale formulelor uscate, cu și fără cereale, pentru pisici, disponibile în Statele Unite8. Cele mai uzuale ingrediente de origine animală din formulele care conțin cereale sunt majoritar din pasăre, urmate de pește și ou. Hrana care nu conține cereale este mai probabil să conțină proporții egale de pasăre și pește, cu oul, care întregește restul majorității de ingrediente de origine animală (Figura 5). Pentru ingredientele de origine vegetală, hrana care conține cereale era mai probabil să conțină orez, in, merișoare, ovăz, morcovi, sfeclă, mazăre, orz și afine, în timp ce hrana care nu conținea cereale conținea mazăre, merișoare, cartof, morcov, afine, in, cartof dulce, tapioca/manioc și măr (Figura 5). Pe baza acestor informații, ambele tipuri de formule este mai puțin probabil să conțină unii dintre cei mai comuni alergeni pentru pisici, inclusiv vită, lactate, miel, grâu, sau porumb (Figura 5), dar este mai probabil să conțină pește și pasăre, respectiv al treilea și al cincilea cele mai comune ingrediente asociate cu AFR felină. În esență, aceasta înseamnă că potențialul alergenic al unei hrane nu este neapărat modificat numai prin oferirea unei hrane care nu conține cereale.

În plus față de eliminarea cerealelor alimentare, în cazul alergiilor alimentare generale, unii proprietari aleg acest tip de alimentație pentru a exclude în mod specific glutenul. 1% din populația umană a globului este afectată de boala celiacă, o tulburare imună multisistemică, care este declanșată de ingestia glutenului 1. A fost raportat un sindrom denumit sensibilitate non-celiacă la gluten, la care oamenii fără boala celiacă, sau alergie la grâu, descriu oameliorare a simptomelor după menținerea unei hrane fără gluten, cu toate că nu s-a stabilit încă dacă aceasta este, de fapt, o afecțiune separată și unică 1. Unii proprietari, care urmează ei înșiși o dietă fără gluten, pot alege să elimine glutenul din hrana animalului de companie, pentru a reduce propriul risc de reactivitate. La câini, enteropatia dată de sensibilitatea la gluten a fost raportată la Setter irlandez 26 (dar a fost eliminată pe larg la această rasă) și sindromul de spasme epileptiforme cu răspuns la gluten a fost descris la Border Terrier 27. Pentru animalele afectate, trecerea la o hrană fără gluten, care nu trebuie să fie complet fără cereale, probabil va fi de ajutor. Afecțiunile generate de prezența glutenului nu au fost descrise la pisici. 

Hrana fără cereale și DCM

Jumătate din aceste cazuri au avut concentrații scăzute de taurină în sânge, și deficiența de taurină este o cauză cunoscută pentru DCM. Câinii sunt capabili să sintetizeze taurină și, în mod normal, nu au o cerință alimentară pentru acest aminoacid, dar unii indivizi, sau rase, pot avea, în mod special, cerințe esențiale. Putem vorbi despre faptul că ingredientele din aceste formule interferează cu biodisponibilitatea taurinei, sau a altor nutrienți, aspect care trebuie încă studiat. În acest moment, este dificilă extragerea oricăror concluzii în ceea ce privește o asociere a formulelor fără cereale cu apariția DCM, întrucât numărul de cazuri raportate reprezintă o fracție foarte mică dintre câinii care primesc aceste tipuri de hrană, și este necesară investigarea suplimentară. 

Așadar, hrana care conține cereale, este bună, sau rea?

Atât câinii, cât și pisicile, au capacitatea de a digera și metaboliza carbohidrați, inclusiv cereale. Ca o regulă generală, trecerea ambelor specii la acest tip de hrănire nu reprezintă neapărat o problemă, cu toate că nu există date specifice, care să sugereze că acesta este un plan de alimentație mai bun, cu adevărat. Cu toate că formulele fără cereale pentru pisici conțin mai puțini carbohidrați totali, comparativ cu cele care conțin cereale, niciunul dintre tipurile de hrană nu este complet fără carbohidrați și poate să nu reflecte profilul macronutrițional pe care câinii și pisicile domestice tind să îl prefere. Important, o hrană care are un conținut total scăzut de carbohidrați trebuie să aibă un conținut mai ridicat de proteină și grăsime, ceea ce poate fi un profil nepotrivit pentru animalele cu unele afecțiuni medicale, inclusiv insuficența renală cronică și pentru cele care necesită reducerea grăsimii din alimentație. Simpla trecere la o hrană fără cereale poate, de asemenea, să nu amelioreze semnele clinice la animalele care suferă, de fapt, de o AFR, pentru că este mai probabil ca aceste reacții să apară datorită ingredientelor de origine animală, iar două dintre ingredientele cel mai frecvent asociate din hrana pentru pisici probabil se vor găsi în formulele fără cereale. Dacă o pisică, sau un câine, are AFR la o anumită cereală, reactivitatea încrucișată la toate cerealele nu a fost demonstrată la aceste specii - și este probabil să apară la 25% dintre oamenii afectați.