Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus

Numărul revistei 31.2 Alte științifice

Abordarea diagnosticării otitei canine

Publicat la data 28/10/2021

Articol semnat de Hannah Lipscomb și Filippo De Bellis

Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Español , English și 한국어

Otita canină este o provocare frecventă în practica veterinară generală. Gestionarea cu succes a acestei afecțiuni necesită abordarea multiplelor cauze și a factorilor implicați în patogeneza sa, așa cum explică  Hannah Lipscomb și Filippo De Bellis.

© Shutterstock

Câine English Cocker Spaniel Vet Focus 31.2

Puncte cheie

În patogeneza otitei externe sunt implicate cauze primare și secundare, precum și factori predispozanți și de  întreținere; înțelegerea acestor cauze și factori reprezintă cheia unei gestionări eficiente.


Atunci când un pacient cu otită este consultat pentru prima dată, este întotdeauna necesară o anamneză detaliată, urmată de un examen clinic și dermatologic, de otoscopie și de prelevare a probelor prin tamponare.


Cultura microbiană nu este indicată în toate cazurile de otită deoarece nu poate face distincția între bacteriile comensale, hiperproliferare și cele infecțioase.


Modalitățile imagistice disponibile pentru evaluarea urechii includ radiografie, ecografie, CT și RMN.


Introducere

Cazurile de otită sunt frecvente în clinica veterinară generală 1, reprezentând aproximativ 10-20% din totalul pacienților canini 2. Otita externă (OE) (inflamația canalului auditiv extern, CAE) este de obicei complicată de o infecție secundară care, împreună cu alți factori, poate provoca ruptura membranei timpanice (MT) și dezvoltarea otitei medii (OM). Peste 50% dintre câinii cu OE cronică prezintă concomitent și OM 3, iar în lipsa intervenției terapeutice cercul vicios al inflamației și infecției auriculare se perpetuează, provocând durere și modificări patologice ireversibile. Pentru o gestionare cu succes a afecțiunii este necesară abordarea cauzelor și factorilor multipli implicați în patogeneza otitei 4. Cauzele pot avea caracter primar (de exemplu, corpi străini, ectoparaziți, alergii, endocrinopatii sau boli mediate imun) sau secundar (în esență infecții bacteriene Gram-pozitive sau Gram-negative și infecții micotice), dar există și alte aspecte importante. Acestea includ factorii predispozanți (de exemplu, obstrucție, conformația anatomică, mediul auricular sau efectele tratamentelor topice) și factorii de perpetuare (de exemplu, modificări patologice secundare otitei externe sau medii cronice). Acest articol examinează abordarea diagnosticării  otitei canine și oferă medicilor veterinari îndrumări detaliate pentru gestionarea cazurilor de la prima prezentare.

Prezentare și anamneză

La prima prezentare a unui câine cu otită acută sau cronică este importantă stabilirea istoricului clinic al pacientului și alcătuirea listei posibilelor cauze primare. Consultația trebuie să înceapă ca de obicei, cu o anamneză aprofundată care să fac posibilă includerea sau excluderea cauzelor potențiale. Pentru a realiza acest lucru trebuie abordate următoarele aspecte:

Care sunt caracteristicile/ semnalmentele câinelui? Diverse studii au arătat că rasele Cocker Spaniel, Caniche, Ciobănesc de Pirinei și Labrador Retriever sunt mai predispuse la dezvoltarea otitei din cauza conformației pavilionului auricular și a CAE și/sau a susceptibilității ereditare 5. La câinii tineri, otita poate fi cauzată de Otodectes cynotis, deși acest lucru este mai puțin frecvent astăzi datorită noilor medicamente ectoparazitare orale și topice, iar la câinii vârstnici este mai probabil să existe o endocrinopatie subiacentă.

Ce constatări îl îngrijorează pe proprietar? Acesta ar putea descrie semne precum scuturarea capului, frecarea urechilor, secreții auriculare și miros neplăcut la nivelul urechii 6Când a fost observată prima problemă? Scuturarea bruscă și violentă a capului poate indica un corp străin în ureche 6, în timp ce cazurile cronice sunt de obicei asociate cu o boală clinică sau subclinică.

Otita este unilaterală sau bilaterală? În cazul otitei acute unilaterale probabilitatea prezenței unui corp străin auricular este mai mare, în timp ce otita cronică bilaterală sugerează cel mai probabil alte etiologii (de exemplu, alergii) și poate fi de asemenea complicată de conformația anatomică a urechii.

Care este stilul de viață al animalului de companie? Petrece mult timp în natură, înoată? Apa rămasă în CAE poate modifica mediul auricular și poate cauza disbioză 6.

Câinele suferă de crize sezoniere de otită? Dacă răspunsul este afirmativ, există o suspiciune puternică de alergie cutanată primară, cum ar fi dermatita atopică de origine nealimentară.

Anterior a fost administrat cu succes un tratament? Dacă răspunsul este negativ, acest lucru ar putea indica o infecție rezistentă sau o reacție adversă la medicație.

Examenul clinic

Pasul următor este efectuarea unui examen fizic complet, urmat de un examen dermatologic specific. Medicii veterinari au de obicei propria lor rutină pentru acest tip de consultații, dar în general este recomandabil să înceapă de la nas și să continue spre coadă, asigurând astfel examinarea tuturor sistemelor corpului. La un pacient cu otită, examenul clinic poate contribui la stabilirea unui diagnostic preliminar de otită medie (OM), otită internă (OI) sau hipotiroidism. Semnele clinice ale OM includ paralizia nervului facial (de exemplu, înclinarea capului, urechi și căzute, ptoza palpebrală) și sindromul Horner (de exemplu, mioză, ptoză, enoftalmie și protuzia membranei nictitante(pleoapa a 3-a)). Caracteristicile clinice ale OI includ pierderea auzului și boala vestibulară (de exemplu, înclinarea capului, ataxie asimetrică, înclinarea spre partea afectată, nistagmus rotativ și orizontal) 78. Hipotiroidismul este asociat clinic cu obezitate, slăbiciune, letargie și bradicardie (pe lângă modificarea aspectului pielii și al blănii) 9. Totuși, orice suspiciune diagnostică trebuie confirmată prin efectuarea investigațiilor adecvate.

Examenul dermatologic trebuie să evalueze pielea de pe toată suprafața corpului: zona perioculară, periorală, dorsală și ventrală a gâtului, zona axilară, trunchiul (spate, abdomen și flancuri), inghinal, perianal, interdigital (dorsal și palmar/plantar), pavilionul urechii și deschiderea CAE. Medicii trebuie să acorde o atenție deosebită tururor leziunilor  pielii care ar putea fi asociate otitei și ar putea explica etiologia primară. De exemplu, pe lângă semnele de otită, cățeii cu celulită juvenilă ar putea prezenta eritem, edem, exsudație, cruste și alopecie la nivelul feței și al botului 10, iar la câinii cu dermatită atopică otita poate fi asociată cu pododermatită și piodermită superficială.

La consultarea unui pacient cu otită este preferabil ca examinarea urechilor să fie efectuată la final, cu prudență, deoarece zona ar putea fi dureroasă și, ca atare, câinii ar putea dezvolta ulterior o aversiune față de atingerea urechilor. Dar chiar și în condițiile unei manipulări minime a pacientului se pot obține informații importante printr-o simplă inspecție vizuală a interiorului pavilionului urechii și a deschiderii CAE: dacă pavilionul auricular este eritematos, acest lucru ar putea indica o etiologie alergică, în timp ce în cazurile cronice pavilionul ar putea fi îngroșat, hiperpigmentat, cu descuamare excesivă indicând o posibilă tulburare de keratinizare 6. În plus, apariția oricărei secreții auriculare ar putea dezvălui cauzele primare sau secundare ale otitei: o secreție uscată, de culoare maronie, granuloasă este asociată cu O. cynotis; o secreție maronie umedă este adesea asociată cu infecții cu stafilococ și cu Malassezia (Figura 1); o scurgere purulentă și urât mirositoare este tipică în infecțiile bacteriene Gram-negative (Figura 2) 2.

Secreție umedă maronie pe suprafața interioară a pavilionului urechii.

Figura 1. Secreție umedă maronie pe suprafața interioară a pavilionului urechii, așa cum se observă în infecțiile cu stafilococ și în infecțiile cu Malassezia. © Filippo De Bellis

Secreție purulentă pe suprafața interioară a pavilionului urechii, tipică în infecțiile bacteriene Gram-negative.

Figura 2. Secreție purulentă pe suprafața interioară a pavilionului urechii, tipică în infecțiile bacteriene Gram-negative. © Filippo De Bellis

Otoscopia

Dacă pacientul tolerează, după finalizarea examenului extern al pavilionului urechii este important să se efectueze o otoscopie pentru a evalua CAE și integritatea MT. Sunt disponibile trei tipuri diferite de otoscop 1112:

1. Otoscop închis – oferă o bună vizualizare a CAE și MT, fiind conceput pentru a permite introducerea aerului în canal în vederea efectuării timpanometriei, însă accesul la CAE prin otoscop (de exemplu pentru a efectua o citologie) este limitat.

2. Otoscop deschis: oferă o vizualizare inferioară a CAE și MT comparativ cu otoscopul închis, însă permite un acces excelent. Din acest motiv, toate clinicile veterinare ar trebui să ofere opțiunea examinării cu otoscop deschis.

3. Otoscop video – permite un nivel excelent de vizualizare și acces la CAE și MT, oferind de asemenea avantajul suplimentar al fotografierii și înregistrării video; pe de altă parte, costul echipamentului și competențele necesare pentru utilizarea adecvată a acestuia ar putea constitui o problemă.

Pentru a valorifica pe deplin utilitatea otoscopiei, medicii veterinari trebuie să se familiarizeze mai întâi cu aspectul anatomic al urechii sănătoase. În condiții normale, canalul auditiv extern este o structură netedă, de culoare roz pal, cu pereți subțiri, iar membrana timpanică este semitransparentă, concavă, mai subțire în centru și mai groasă la periferie. Din punct de vedere anatomic, MT este împărțită în două secțiuni: cea dorsală (pars flaccida) este de culoare roz deschis, iar cea ventrală (pars tensa) este de culoare gri sidefat (Figura 3). Pentru fiecare pacient și fiecare ureche trebuie utilizat un specul nou, steril, de dimensiuni adecvate (și trebuie păstrat la temperatura camerei). Speculul este avansat cu atenție de-a lungul incizurii intertragale – o adâncitură moale care separă cartilajele tragus și antitragus aflate la baza pavilionului, și apoi în CAE. Dacă procedura este tolerată de pacient, se pot examina secțiunile verticale și orizontale ale canalului urechii. Joncțiunea dintre cele două secțiuni este marcată de o creastă cartilaginoasă proeminentă. Pavilionul ar trebui întins ușor în sus și în exterior pentru a îndrepta canalul cât mai mult 12. Speculul otoscopului poate fi apoi deplasat ușor în secțiunea orizontală pentru o vizualizare mai bună (Figura 4). Cu experiențapotrivită, se poate identifica sau evalua rapid prezența corpilor străini, a O. cynotis, inflamației, exsudatului, stenozei, proliferării, precum și starea MT 1112. La fel ca procedurile de diagnosticare efectuate anterior, și otoscopia contribuie la înțelegerea etiologiei afecțiunii (Tabelul 1) 1112.

Tabelul 1. Constatări otoscopice și deducții directe.
Constatări otoscopice Deducții directe
CAE eritematos și hiperplazic  Otită acută
CAE fibrotic și dur Otita cronică 
Eritem la nivelul canalului vertical al urechii, fără secreție Otita alergică: etiologie primară ar putea fi dermatita atopică de origine alimentară sau dermatita atopică nealimentară
Eroziuni și ulcere ale CAE cu secreție purulentă  Infecție cu bacterii Gram-negative
Aspect de „pavaj” al mucoasei CAE  Hiperplazia glandelor sebacee și ceruminoase, cu posibilă evoluție polipoidă
Corpi străini Cauză primară
Ectoparaziți Cauză primară
Tumoră Factor predispozant

 

Otoscopia este adesea complicată de condițiile anatomice (de exemplu, fire numeroase de păr în canalul auricular), de modificările patologice (de exemplu, secreții abundente și stenoză) și de temperamentul pacientului. Dacă apar probleme, este preferabil ca otoscopia să fie efectuată sub sedare sau anestezie generală, iar în cazul stenozei numai după administrarea unui ciclu de tratament cu glucocorticoizi orali (de exemplu, prednisolon 0,5-1,0 mg/kg o dată pe zi timp de 1-2 săptămâni, reducând apoi treptat doza) 1112. Otoscopia poate detecta anomalii ale membranei timpanice (îngroșare, tumefiere, opacitate și/sau rupturi), dar dacă integritatea acesteia nu este evidentă, se pot efectua investigații suplimentare sub anestezie generală, utilizând fie o sondă de palpare, fie timpanometria. Prima opțiune presupune utilizarea otoscopiei video pentru a avansa încet o sondă subțire de alimentare sau un cateter urinar de-a lungul CAE; atunci când urechea este sănătoasă, vârful sondei sau al cateterului va rămâne vizibil, însă dacă acesta nu mai poate fi văzut înseamnă că a intrat în urechea medie. Timpanometria este o tehnică mai complicată și este rar utilizată în practică, deoarece implică introducerea treptată a aerului în CAE printr-un otoscop închis. În condiții normale, membrana se va flexa într-o formă concavă/convexă ca răspuns la introducerea aerului, iar atunci când rămâne rigidă sau bombată se suspectează o acumulare de material în urechea medie 13.

 

Imagine video-otoscopică a membranei timpanice normale. Se observă secțiunea dorsală de culoare roz deschis, pars flaccida, și secțiunea ventrală de culoare gri perlat, pars tensa.

Figura 3. Imagine video-otoscopică a membranei timpanice normale. Se observă secțiunea dorsală de culoare roz deschis, pars flaccida, și secțiunea ventrală de culoare gri perlat, pars tensa. © Vanessa Schmidt

Otoscopie deschisă efectuată cu atenție la un pacient conștient pentru a vizualiza canalul auditiv extern și membrana timpanică.

Figura 4. Otoscopie deschisă efectuată cu atenție la un pacient conștient pentru a vizualiza canalul auditiv extern și membrana timpanică. © Filippo De Bellis

 

Evaluarea microscopică

După finalizarea otoscopiei, este esențială prelevarea unei probe prin tamponare din urechea afectată în vederea efectuării examenului citologic, care ar trebui realizat pentru fiecare pacient. Obținerea probei nu necesită decât introducerea unui tampon cu vată în CAE timp de câteva secunde. Materialul din secțiunea orizontală a canalului auricular este de obicei cel mai relevant din punct de vedere clinic, însă tamponarea acestei secțiuni în siguranță ar putea fi dificilă atunci când pacientul este conștient. Din acest motiv, ar trebui să fie suficient să avansați tamponul până la creasta cartilaginoasă și să prelevați proba în zona joncțiunii. Tamponul este apoi rulat pe o lamă curată de microscop și proba este etichetată corespunzător 2. Se pregătesc lame separate pentru examenul citologic și pentru identificarea ectoparaziților (de exemplu, O. cynotis și Demodex canis), mai ales dacă pacientul este un câine tânăr. Lama pentru ectoparaziți trebuie pregătită prin aplicarea a câteva picături de ulei mineral, proba fiind apoi rulată pe deasupra și acoperită cu o lamelă. Vizualizarea microscopică a ectoparaziților este maximizată folosind un obiectiv cu putere redusă (4x sau 10x) și intensitate luminoasă scăzută și un condensator închis. Lama trebuie examinată integral, metodic, în succesiune „înainte și înapoi” sau „în sus și în jos” 2.

Pentru lama destinată examenului citologic intern se va folosi trusa de colorație Wright modificată din comerț, constând dintr-un fixativ și colorații cu eozină și hematoxilină. Lama trebuie scufundată timp de aproximativ 5 secunde, clătită și uscată. Începând cu o putere microscopică scăzută (obiectiv 4x) și intensitate redusă a luminii, cu condensatorul deschis, trebuie focalizată o zonă celulară de pe lamă. Puterea ar trebui apoi crescută până la nivelul cel mai ridicat (obiectiv de imersie în ulei de 100x), ceea ce va permite identificarea microorganismelor și a celulelor inflamatorii 214.

În mod normal, în canalul auditiv extern al câinelui sunt prezente populații puțin numeroase de bacterii (de exemplu Staphylococcus spp. coagulazo-negativ, Staphylococcus spp. coagulazo-pozitiv și Streptococcus spp.) și levuri (mai ales Malassezia pachydermatis). În cazul unei leziuni sau inflamații a canalului, bacteriile și/sau fungii pot deveni oportuniști și ar putea cauza o infecție. Studiile au propus valorile medii de microorganisme pe câmp de amplificare mare (40x) care sugerează microflora normală, respectiv o creștere anormală a populației. Pentru bacterii, valoarea este de maxim 5, respectiv 25 sau mai mult, iar pentru Malassezia este de maxim 2, respectiv 5 sau mai mult (Figura 5). În plus, spre deosebire de flora normală a urechii, microorganismele implicate în mod normal în otită sunt stafilococii coagulazo-pozitivi, streptococii β-hemolitici, Pseudomonas spp. și Proteus spp. 215.

Citologia poate ajuta de asemenea la determinarea unei hiperproliferări cauzate de infecție prin prezența celulelor inflamatorii [predominant neutrofile, degenerate sau nu (Figura 6)], fără a putea identifica însă specia bacteriană – pentru aceasta este necesară o cultură bacteriană. Cultura și antibiograma nu trebuie efectuate de rutină, ci rezervate pentru anumite circumstanțe, deoarece analiza de cultură nu poate face distincția între bacteriile rezidente, hiperproliferare și infecție și, ca atare, sensibilitatea la antibiotice determinată se referă la toate microorganismele prezente. Includerea unor bacterii irelevante în rezultatele antibiogramei poate duce la un tratament antibiotic neadecvat sau la o schimbare inutilă a tratamentului. Pe de altă parte, rezultatele analizei de cultură pot fi negative pentru microorganisme relevante, ducând la interpretarea greșită a rezultatelor și la întreruperea prematură a tratamentului 2. Cultura este desigur indicată în cazurile de OE cronică și care nu răspunde la tratament, atunci când la examenul citologic sunt identificate bacterii baciliforme, sau în cazuri de OM. În plus, studiile au demonstrat că diferite microorganisme pot provoca în mod independent infecții la nivelul urechii externe și medii; prin urmare, la pacienții cu OE și OM ar trebui prelevate probe din ambele zone, ceea ce ar putea genera două seturi de rezultate cu profiluri diferite de susceptibilitate la antibiotice 16.

 

În această imagine citologică microscopică este vizibil un număr mare de organisme Malassezia spp. într-o ureche infectată.

Figura 5. În această imagine citologică microscopică este vizibil un număr mare de organisme Malassezia spp. într-o ureche infectată. © Marie-Christine Cadiergues

Imagine microscopică în care sunt prezente neutrofile nedegenerate și degenerate, precum și un grup de coci extracelulari.

Figura 6. Imagine microscopică în care sunt prezente neutrofile nedegenerate și degenerate, precum și un grup de coci extracelulari. © Marie-Christine Cadiergues

Hannah Lipscomb

Otoscopia poate fi complicată de caracteristicile anatomice, patologice și de temperament ale pacientului. Dacă apar astfel de probleme, este preferabil ca otoscopia să fie efectuată sub sedare sau anestezie generală, iar în cazul stenozei numai după administrarea unui ciclu de tratament cu glucocorticoizi orali.

Hannah Lipscomb

Metode imagistice de diagnostic

Investigațiile imagistice permit evaluarea ulterioară a unui caz de otită, în special a stării urechii medii. Literatura de specialitate recomandă efectuarea investigațiilor imagistice atunci când există suspiciune de otită medie, abcese para-auriculare, traumatisme, polipi nazofaringieni, disfuncție neurologică sau în cazul în care câinele nu poate deschide gura 17. În plus, metodele imagistice pot ghida abordarea terapeutică, respectiv tratament medical sau chirurgical. În cazul în care canalul urechii prezintă modificări osoase sau patologice ireversibile, tratamentul va consta probabil în intervenție chirurgicală 18.

Radiografiile craniului pentru evaluarea canalului auditiv extern și a urechii medii ar trebui efectuate sub anestezie generală și ar trebui să includă imagini oblice stânga și dreapta, imagine dorsoventrală a craniului și imagine rostrocaudală cu gura deschisă; aceasta din urmă reprezintă cea mai bună opțiune de a evalua bula timpanică (BT). Imaginile ar putea confirma prezența ocluziei și modificările osoase ale CAE, conținutul BT și liza sau proliferarea la nivelul peretelui BT. Totuși, pentru a putea fi detectată, patologia trebuie să fie severă, iar anomaliile minore pot trece ușor neobservate 1719. Radiografia poate fi de asemenea utilizată pentru a evalua integritatea MT folosind tehnica numită canalografie cu contrast pozitiv. Pentru aceasta, se introduce în CAE un mediu de contrast iodat solubil neionic, care este lăsat să difuzeze prin gravitație timp de câteva minute înainte de a obține imagini radiografice cu gura deschisă dorsoventrale și rostrocaudale. Dacă TM este perforată, substanța de contrast va putea fi identificată în urechea medie; totuși, dacă pacientul prezintă stenoza canalelor urechii, este posibil ca substanța de contrast să nu ajungă la urechea medie, chiar dacă TM este intactă. Prin urmare, imaginile radiografice obținute prin această procedură trebuie interpretate cu prudență 20.

BT se poate evalua ecografic prin plasarea sondei pe suprafața ventrolaterală a fiecărei bule; mișcările foarte fine ale sondei permit scanarea bulelor pentru a stabili dacă există lichid sau masă lezională. Dezavantajul major al acestei proceduri este faptul că necesită un nivel ridicat de  experiență 171921.

Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sunt tehnici imagistice avansate care pot fi utile în unele cazuri de otită. Investigația CT permite o vizualizare foarte bună a structurilor osoase ale urechii și este un instrument excelent pentru diagnosticarea stenozei sau ocluziei CAE și a umplerii BT (Figura 7). Investigația RMN oferă cea mai bună rezoluție a țesuturilor moi și este preferabilă atunci când se suspectează că există mase la nivelul urechii, chiar dacă are o sensibilitate mai scăzută în ceea ce privește examinarea cartilajului CAE și a TB 1719.

Imagine CT în secțiune transversală a craniului unui câine, în care se observă prezența țesuturilor moi sau a lichidului în interiorul bulei timpanice cu îngroșarea peretelui bulei.

Figura 7. Imagine CT în secțiune transversală a craniului unui câine, în care se observă prezența țesuturilor moi sau a lichidului în interiorul bulei timpanice cu îngroșarea peretelui bulei. © Royal Veterinary College

Filippo De Bellis

După otoscopie se recomandă, la fiecare pacient, o evaluare citologică. Proba este prelevată rapid și ușor, însă materialul din canalul orizontal, care este de obicei cel mai relevant din punct de vedere clinic, poate fi dificil de obținut prin tamponare atunci când pacientul este conștient.

Filippo De Bellis

 

Miringotomia

În aproximativ 70% din totalul cazurilor de otită medie, membrana timpanică este intactă, deoarece urechea medie poate fi infectată, în absența otitei externe, de microorganisme care migrează din faringe prin trompa lui Eustachio sau se răspândesc pe căi hematogene. Rasa Cavalier King Charles Spaniel și rasele brahicefalice pot prezenta otită medie primară fără nicio patologie a CAE 22. Miringotomia (ruptura iatrogenă a MT) este necesară în cazul diagnosticului de otită medie fără compromiterea membranei timpanice. Aceasta se efectuează sub anestezie generală și este ghidată prin videootoscopie, după ce CAE a fost foarte bine spălat și lăsat să se usuce. Sub vizualizare directă, un cateter urinar 6F, tăiat oblic la 60° și atașat unei seringi de 2 ml este avansat în porțiunea cea mai ventrală (în poziția orelor 6-7) a membranei timpanice. Se introduce 1 ml de ser fiziologic în urechea medie și apoi este aspirat, iar proba este transferată într-o eprubetă sterilă și centrifugata pentru a pregăti probele pentru citologie, bacteriologie și antibiogramă. Dacă urechea medie necesită tratament suplimentar, locul puncției poate fi lărgit pentru a facilita accesul, zona fiind spălată în mod repetat până când este curată și golită 711.

 

Concluzie

Medicii veterinari trebuie să adopte o abordare pas cu pas atunci când gestionează un pacient canin cu otită ă, pentru a evita o interpretare eronată care ar duce inevitabil la eșecul tratamentului. Este important să fie luate în considerare atât cauzele primare, cât și cele secundare, precum și factorii predispozanți și de perpetuare. Un astfel de proces logic va furniza informații utile pentru a confirma starea canalului auditiv extern și a urechii medii. Pe scurt, cu cât investigația este mai amănunțită, cu atât cresc șansele succesului tratamentului pe termen lung.

References

  1. Hill PB, Lo A, Eden CAN, et al. Survey of the prevalence, diagnosis and treatment of dermatological conditions in small animals in general practice. Vet Rec 2006;158(16):533-539.

  2. Angus JC. Otic cytology in health and disease. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2004;34(2): 411-424.

  3. Shell LG. Otitis media and otitis interna; etiology, diagnosis and medical management. Vet Clin North Am Small Animal Pract 1988;18(4):885-899.

  4. Bajwa J. Canine otitis externa – treatment and complications. Can Vet J 2019;60(1):97-99.

  5. Saridomichelakis MN, Farmaki R, Leontides LS et al. Aetiology of canine otitis externa: a retrospective study of 100 cases. Vet Dermatol 2007;18(5):341-347.

  6. August JR. Otitis externa. Vet Clin North Am Small Anim Pract 1988;18(4):731-742.

  7. Gotthelf LN. Diagnosis and treatment of otitis media in dogs and cats. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2004;34(2):469-487.

  8. Cook LB. Neurological evaluation of the ear. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2004;34(2): 425-435.

  9. Panciera DL. Hypothyroidism in dogs: 66 cases (1987-1992). J Am Vet Med Assoc 1994;204 (5):761-767.

  10. Miller Jr WH, Griffin CE, Campbell KL. Miscellaneous Skin Diseases. In: Saunders (ed). Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology. 7th ed. Missouri: Elsevier Mosby, 2013;708-709.

  11. Griffin CE. Otitis techniques to improve practice. Clin Tech Small Anim Pract 2006;21(3):96-105.

  12. Cole LK. Otoscopic evaluation of the ear canal. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2004;34(2):397-410.

  13. Little CJ, Lane JG. An evaluation of tympanometry, otoscopy and palpation for assessment of the canine tympanic membrane. Vet Rec 1989;124(1):5-8.

  14. Neuber A, Nuttall T. Introduction to Dermatological Tests. In: Neuber A, Nuttall T (eds). Diagnostic Techniques in Veterinary Dermatology. 1st ed. New Jersey: Wiley-Blackwell, 2017;10-12.

  15. Rosser Jr EJ. Causes of otitis externa. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2004;34(2):459-468.

  16. Cole LK, Kwochka KW, Kowalski JJ, et al. Microbial flora and antimicrobial susceptibility patterns of isolated pathogens from the horizontal ear canal and middle ear in dogs with otitis media. J Am Vet Med Assoc 1998;212(4):534-538.

  17. Benigni L, Lamb C. Diagnostic imaging of the ear disease in the dog and cat. In Pract 2006;28(3):122-130.

  18. Doyle RS, Skelly C, Bellenger CR. Surgical management of 43 cases of chronic otitis externa in the dog. Ir Vet J 2004;57(1):22-30.

  19. Garosi LS, Dennis R, Schwarz T. Review of diagnostic imaging of ear diseases in the dog and cat. Vet Radiol Ultrasound 2003;44(2):137-146.

  20. Trower ND, Gregory SP, Renfrew H, et al. Evaluation of the canine tympanic membrane by positive contrast ear canalography. Vet Rec 1998;142(4):78-81.

  21. Dickie AM, Doust R, Cromarty L, et al. Ultrasound imaging of the canine tympanic bulla. Res Vet Sci 2003;75(2):121-126.

  22. Milne E, Nuttall T, Marioni-Henry, et al. Cytological and microbiological characteristics of middle ear effusions in brachycephalic dogs. J Vet Intern Med 2020;34(4):1454-1463.

Hannah Lipscomb

Hannah Lipscomb

Greater Manchester, UK Citiți mai mult

Filippo De Bellis

Filippo De Bellis

DVM, CertVD, Dip. ECVD, MRCVS, Davies Veterinary Specialists, Hertfordshire, UK Citiți mai mult

Alte articolele ale acestui număr

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 28/02/2024

Gestionarea plăgilor prin terapia cu plasmă rece

Terapia cu plasmă rece în presiune atmosferică (CAPP, Cold Atmospheric Pressure Plasma) este o tehnologie emergentă în medicina veterinară.

Scris de Christoph J. Klinger

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 31/01/2024

Isoxazolinele în demodicoza canină

În ultimii ani a existat un aflux de molecule noi pentru tratamentul ectoparaziților canini. În articolul de față, Vincent Defalque discută utilizarea unora dintre cele mai promițătoare medicamente noi...

Scris de Vincent E. Defalque

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 18/10/2022

Dificultățile diagnosticării dermatitei atopice canine

Medicii se confruntă cu provocări atunci când gestionează un posibil caz de dermatită atopică la câini.

Scris de Ana Rostaher

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 14/10/2022

Tratamentul dermatitei atopice canine

Câinele atopic este un pacient frecvent întâlnit în clinica veterinară generală.

Scris de Annette van der Lee