Pancreatita acută la feline

Introducere

Pancreatita felină este o boală foarte frecventă: într-un studiu retrospectiv, la 67% dintre cele 115 pisici examinate s-au constatat leziuni histologice în urma necropsiei 1. Cu toate acestea, boala este probabil subdiagnosticată, deoarece multe dintre semnele clinice asociate pancreatitei feline sunt foarte nespecifice. La fel ca în cazul câinilor, și la pisici etiologia pancreatitei este în mare parte necunoscută. Totuși, spre deosebire de câini, indiscreția sau intoleranța alimentară nu reprezintă o cauză frecventă la pisici. Pe de altă parte, toxoplasmoza este considerată în mod specific o posibilă cauză infecțioasă a pancreatitei feline 2. Alte etiologii asociate cu pancreatita acută la pisici includ anestezia generală recentă, hipoxia secundară episoadelor de insuficiență cardiacă acută și intoxicația cu organo-fosfați.

Din punct de vedere clinic, pisicile cu pancreatită tind să prezinte simptome mai puțin specifice decât câinii, cele mai frecvente semne fiind anorexia, letargia, deshidratarea, pierderea în greutate, hipotermia, vărsăturile, icterul și febra. În unele cazuri pot să prezinte dureri abdominale, iar uneori, pacientul poate să prezinte și diaree. Este important să luăm în considerare că, în principiu, orice pisică suspectată de pancreatită poate suferi de dureri abdominale, astfel că un tratament simptomatic adecvat ar putea îmbunătăți semnificativ starea clinică generală a pisicii.

Diagnosticul

Din punct de vedere hematologic, multe dintre pisicile afectate prezintă anemie sau hemoconcentrație; leucocitoza sau leucopenia sunt de asemenea frecvente. Profilul biochimic include adesea hipoalbuminemie, ceea ce poate indica un prognostic nefavorabil. Poate fi prezentă și hipocalcemia (în urma saponificării țesutului adipos mezenteric), caz în care aceasta trebuie tratată.

Radiografiile pisicilor afectate pot indica ocazional efuziune bicavitară (adică, efuziune atât în cavitatea pleurală, cât și în cea peritoneală). După cum s-a menționat anterior, hipoalbuminemia este o constatare comună la pisicile cu pancreatită și poate contribui de asemenea la aceste efuziuni. Ecografia este adesea utilizată pentru a ajuta la diagnosticarea pancreatitei, dar studiile au arătat că această metodă are o sensibilitate foarte variabilă, de la 10% până la 70%, în funcție de experiența medicului ecografist și de gravitatea simptomelor clinice. În cazul pancreatitei acute, sensibilitatea ecografică este mult mai ridicată decât în cazurile cronice. Constatările ecografice tipice sunt țesutul pancreatic hiper- sau hipoecogen, prezența lichidului liber din jurul pancreasului și țesutul adipos mezenteric hiperecogen.

În prezent, determinarea valorilor lipazei pancreatice feline (fPL) sau testarea lipazei pe baza DGGR sunt metodele analitice de laborator care oferă cea mai bună sensibilitate și specificitate pentru diagnosticarea pancreatitei la pisici comparativ cu identificarea histologică a pancreatitei, care rămâne standardul de aur. Deoarece nu se cunoaște gradul de relevanță a dovezilor histologice de pancreatită în context clinic, rezultatele acestor teste trebuie interpretate cu prudență, luând în considerare și celelalte date clinice. De fapt, diagnosticul de pancreatită felină este întotdeauna clinic și nu ar trebui stabilit niciodată pe baza unui singur test, ci mai degrabă prin evaluarea combinată a semnelor clinice, a rezultatelor de laborator și a rezultatelor ecografice.

Într-un amplu studiu retrospectiv efectuat recent pe 157 de pisici cu pancreatită, hipoglicemia, azotemia, efuziunea pleurală și anorexia persistentă în timpul spitalizării au fost factorii cel mai frecvent asociați cu evoluția nefavorabilă a bolii 3. Acest lucru indică rolul important al suportului nutrițional, care, în majoritatea cazurilor, se realizează cel mai bine prin intermediul tuburilor- de alimentare nazoesofagiană sau esofagiană (Figura 1). În plus,  lipsa administrării tratamentului antibiotic a fost de asemenea asociată cu o evoluție mai nefavorabilă la aceste pisici. Aceasta este o altă constatare importantă, care corespunde cu date furnizate recent în literatura de specialitate, indicând prezența infecțiilor bacteriene la pisicile cu pancreatită. Se presupune că infecțiile bacteriene la nivelul ficatului și pancreasului sunt o consecință a infecțiilor ascendente din zona superioară a intestinului subțire prin canalele  biliare și pancreatic. În astfel de cazuri, cel mai adesea s-a identificat ADN bacterian de E. coli 4. Prin urmare, în cazurile severe de pancreatită acută, este recomandabil să se pornească de la premisa existenței unei infecții cu bacterii enterice și să se instituie tratament antibiotic empiric.

Tratamentul medicamentos

Așa cum s-a menționat mai sus, medicația analgezică este o componentă foarte importantă a tratamentului tuturor pisicilor cu pancreatită. Cele mai bune opțiuni sunt derivații morfinici, cum ar fi buprenorfina, cu administrare parenterală. Ar trebui administrate de asemenea antiemetice; s-a demonstrat empiric că maropitantul și ondansetronul, individual sau în combinație, au o bună eficacitate în aceste cazuri. În plus, deși la pisici nu s-a raportat activarea receptorilor de dopamină D2, metoclopramidul ar putea avea un efect asupra ileusului funcțional în pancreatita felină și, implicit, ar putea contribui la gestionarea afecțiunii.

Gestionarea nutrițională