Numărul revistei 33.1 Tract digestiv
Publicat la data 07/12/2023
Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Português , Español , English și 한국어
Infecția cu Giardia se diagnostichează frecvent la câini, însă în pot să apară adesea semne de întrebare atunci când medicii trebuie să decidă dacă aceasta este o constatare semnificativă și să aleagă strategia terapeutică optimă într-o situație dată. Acest articol își propune să ofere câteva răspunsuri la aceste întrebări.
Giardia duodenalis are o prevalență variabilă în rândul populației canine. Infecția este adesea asimptomatică, dar poate cauza scaune moi sau diaree apoasă.
Fenbendazolul și metronidazolul sunt ambele autorizate pentru tratamentul giardiozei, iar medicul va alege medicația adecvată în funcție de istoricul pacientului și de circumstanțele individuale.
Un animal cu test pozitiv pentru Giardia dar care nu prezintă semne clinice, nu necesită de obicei tratament.
Dacă giardioza recidivează, adoptarea măsurilor adecvate de igienă a mediului și împiedicarea câinilor să consume apă de suprafață sau excremente ar putea contribui la eradicarea infecției.
Odată cu îmbunătățirea metodelor de diagnostic disponibile, în prezent parazitul unicelular Giardia duodenalis este identificat frecvent la câini și pisici. Cu toate acestea, gravitatea infecției poate să varieze considerabil, de la infecție subclinică până la infecție care determină o gamă largă de semne gastrointestinale (GI), motiv pentru care medicii se pot confrunta cu multe întrebări în legătură cu acest parazit – de exemplu, privind sensibilitatea și specificitatea testelor diagnostice, necesitatea tratamentului și cele mai bune opțiuni de tratament în cazuri individuale. În plus, simptomele clinice pot persista după tratament sau testele coproparazitologice pot rămâne pozitive în pofida terapiei eficiente și ameliorării clinice. Astfel, având în vedere numeroasele întrebări care pot să apară în legătură cu acest parazit, este important ca diagnosticul, tratamentul și gestionarea infecțiilor cu Giardia să fie cât mai clare și lipsite de ambiguitate. Răspunsurile la aceste întrebări, uneori confuze, pot fi obținute din diverse surse: de la un parazitolog, un specialist GI, un laborator sau producătorul medicamentelor autorizate pentru tratarea giardiozei. Nu este ușor să se furnizeze sfaturi generale, valabile în toate situațiile, însă o abordare consecventă a infecțiilor cu Giardia permite un control mai bun și identificarea precoce a altor probleme gastrointestinale prezente. Scopul acestui articol este de a oferi informații pe care s-ar putea baza o astfel de abordare.
Protozoarul flagelat Giardia duodenalis (sin. G. lamblia, G. intestinalis) este un parazit intestinal întâlnit în întreaga lume la mamifere (inclusiv la om), păsări, reptile și amfibieni. Prin genotipare, parazitul poate fi împărțit în 8 subtipuri (notate de la A la H) care prezintă în general o specificitate clară de gazdă. Genotipurile A și B apar la om, C și D la câini și F la pisici. Ocazional, genotipurile A și B se întâlnesc și la câini și pisici, dar C, D, și F au fost rareori identificate la oameni1,2.
PrevalențaGiardia la oameni variază de la 0,4-7,5% în țările occidentale și până la 8-30% în țările neindustrializate 3,și se estimează că peste un miliard de persoane din întreaga lume sunt infectate cu acest parazit 4. Ratele de infecție la oameni, câini și pisici variază foarte mult în funcție de țară, de condițiile de viață și de metodele de testare utilizate. În Europa, la câini au fost înregistrate prevalențe de 3-7%, însă în canise pot ajunge la 46% 3,5. În țările neindustrializate, parazitul poate fi prezent la 10-30% din câinii de companie 3. Într-un studiu olandez care a evaluat 381 de câini fără semne clinice, cea mai mare prevalență a Giardia (65%) a fost constatată la câinii de vânătoare, iar în cadrul unui grup randomizat de câini din același studiu prevalența a fost de 8%. Un alt studiu a raportat o prevalență de 25% în probele de fecale prelevate de la 192 de câini fără semne clinice GI 6.
Giardia are un ciclu de dezvoltare direct. După ingestia orală a chisturilor infestante din hrană, apă potabilă sau din mediul înconjurător, trofozoiții mobili se eliberează din chist în intestinul subțire anterior și apoi se atașează de mucoasa intestinală cu ajutorul unui disc de aderență ventral. Are loc multiplicarea asexuată, după care trofozoiții se închistează și mai distal în intestinul subțire, apoi sunt excretați prin fecale în număr mare (uneori intermitent) timp de mai multe săptămâni sau luni (Figura 1). Trofozoiții mobili pot fi văzuți în scaunele proaspete, încă calde, atunci când există un tranzit intestinal accelerat (diaree), dar aceștia nu supraviețuiesc tranzitului gastric și ca atare nu sunt infecțioși (Figura 2). Chisturile imobile sunt foarte rezistente (de unde și concentrațiile ridicate prezente constant în mediul înconjurător) și sunt infecțioase imediat după excreție (Figura 3). Contaminarea fecal-orală se produce prin ingestia chisturilor prin coprofagie sau prin contactul cu blana, prin hrana, solul sau apa potabilă contaminate prin fecale. La om s-a demonstrat că infecția poate să apară cu un număr foarte mic de chisturi (10-100) 7. Infecția poate rămâne activă timp de câteva săptămâni sau luni și poate fi acută, cronică sau subclinică. Perioada de incubație la câini este de patru până la șaisprezece zile, iar perioada minimă dintre momentul infestării și prima posibilitate de a detecta parazitul în materiile fecale (perioada prepatentă) este în medie de șapte zile. Deși chisturile pot supraviețui timp de câteva luni în mediul înconjurător, acestea sunt sensibile la lumina soarelui și la deshidratare, iar ciclurile de îngheț-dezgheț le reduc semnificativ numărul 5,8; Cu cât mediul este mai rece și mai umed, cu atât chisturile rămân infecțioase mai mult timp.
Figura 1. Ciclul de viață a Giardia duodenalis.
© ESCCAP/Redrawn by Sandrine Fontègne
Purtătorii asimptomatici de Giardia 9 pot infecta neobservați mediul înconjurător pentru perioade îndelungate. Se presupune că infecția induce o imunitate parțială la nivel individual, ceea ce reduce simptomele clinice, și că infecția poate să dispară în cele din urmă, gazda prezentând apoi o rezistență limitată la reinfectare 5.
Figura 2. Un trofozoit de Giardia în fecale (cerc roșu) (x600).
© Vet. Faculty, Utrecht University
Figura 3. Un chist de Giardia intact în fecale (cerc roșu) (x600).
© Vet. Faculty, Utrecht University
Infecțiile cuGiardia au de obicei caracter subclinic și adesea sunt autolimitate, însă pot cauza scaune moi sau vâscoase cronice intermitente și chiar diaree apoasă. În plus, pot să apară anorexie, vărsături, emaciere și letargie, în special la animalele cu imunitatea scăzută, la căței, în cazul unor infecții concomitente sau la câinii utilitari. În cazul în care cățeii sunt infectați la vârste fragede, se poate observa un retard de creștere și dezvoltare.
În faza acută se observă o ușoară inflamație la nivel intestinal. Maldigestia, malabsorbția și malsecreția explică tabloul clinic. Severitatea simptomelor clinice depinde în mare măsură de mai mulți factori diferiți, cum ar fi tulpina de Giardia imunitatea, vârsta și starea nutrițională a gazdei, precum și de prezența altor infecții. Totuși, dacă gazda este infestată concomitent cu un parazit intestinal, se pare că acest lucru inhibă dezvoltarea populației de Giardia la examenul microscopic fiind constatat un număr mai mic de chisturi 10. Tratamentul cu antihelmintice poate așadar să crească susceptibilitatea la giardioză, probabil pentru că activitatea T-helper 2 indusă de paraziți asigură un răspuns imun adecvat împotriva Giardia 11,12. Deși parazitul nu invadează mucoasele, la om au fost descrise modificări interne și externe tractului gastrointestinal care pot duce la retard de creștere și chiar emaciere, precum și modificări post-infecțioase cronice, care se pot dezvolta de asemenea atât în interiorul tractului gastrointestinal, cât și în alte părți ale corpului 13.
Având în vedere că prevalența Giardia variază foarte mult, poate fi dificil de stabilit cât de des aceasta este cauza simptomelor clinice la câini. Într-un studiu recent efectuat pe 1291 de câini din diverse medii (de exemplu, câini de casă, din adăposturi, de vânătoare și câini de laborator) nu s-a constatat o asociere semnificativă a infecției cu scaunele moi, deși la câinii de casă s-a înregistrat o predispoziție semnificativ mai mare să fie pozitivi pentru acest parazit dacă aveau diaree. În cazul câinilor tineri și al celor din canise probabilitatea de testare pozitivă pentru acest parazit a fost semnificativă, iar aceste corelații au fost observate constant în metode diferite de teste diagnostice. S-a constatat că cel mai mare număr de chisturi Giardia este excretat de câinii tineri și câinii cu semne clinice 10.
Sunt disponibile mai multe teste pentru identificarea parazitului Giardia parasite 6,14, și anume:
Figura 4 arată sensibilitatea relativă a fiecărei metode. Testele IFT și PCR sunt efectuate numai în laboratoare specializate.
Figura 4. Sensibilitatea diferitelor teste pentru Giardia .
© Vet. Faculty, Utrecht University
Într-un studiu, probe de fecale de la 573 de câini au fost examinate utilizând metode diverse (CSF, analiză microscopică, DFA, test rapid imunocromatografic enzimatic și qPCR) pentru a detecta prezența duodenalis. S-a ajuns la concluzia că toate testele au demonstrat specificitate ridicată, testul rapid având cea mai mare specificitate relativă (99,6%), în timp ce qPCR a avut cea mai mică specificitate (85,6%). Valorile sensibilității relative au fost mult mai variabile, qPCR prezentând cea mai mare sensibilitate (97,0%), iar CSF cea mai mică sensibilitate (48,2%). DFA a fost mai sensibil decât testul rapid, dar a demonstrat o specificitate puțin mai redusă comparativ cu acesta. În situațiile care necesită specificitate ridicată, ar trebui utilizate metodele care implică microscopia pentru identificarea chisturilor sau detectarea peretelui chistului 6, dar este discutabil dacă acest lucru este necesar pentru diagnostic atunci când se investighează cazurile clinice de diaree.
Deoarece nici sensibilitatea și nici specificitatea diferitelor teste de diagnosticare nu sunt 100%, un test negativ nu poate exclude complet infecția, iar un rezultat pozitiv nu poate garanta prezența infecției cu Giardia infection. Trofozoiții sunt detectați mai ales atunci când diareea este severă, iar chisturile tind să fie eliminate în număr moderat și în mod intermitent. Pe de altă parte, un rezultat pozitiv real al testului nu înseamnă neapărat că Giardia este cauza simptomelor clinice, ci indică doar prezența chisturilor (sau a proteinelor din peretele chistului). Într-un studiu care a inclus 152 de câini de companie sănătoși, fără semne clinice, chisturile de Giardia au fost găsite în fecalele a 15% dintre animalele cu ajutorul testului CSF 15. Într-un alt studiu care a inclus 8685 câini cu diaree sau vărsături, 24,8% dintre animale au fost testate pozitiv pentru Giardia folosind un test rapid ELISA 16.
Întrucât chisturile de Giardia pot fi excretate intermitent, examinarea materiilor fecale prin metoda CSF poate da un rezultat fals negativ, mai ales dacă animalul excretă doar cantități moderate de chisturi. Totuși, fiabilitatea testării crește atunci când se analizează probe recoltate trei zile consecutive. Acest lucru nu este valabil însă în cazul testelor rapide de tip POCT utilizate pe scară tot mai largă, pentru care o singură probă este suficientă pentru un rezultat fiabil. Un avantaj al metodei CSF este că poate să ofere informații despre prezența altor paraziți, în timp ce multe teste rapide detectează doar Giardia. De fapt, studiile au arătat că infecțiile mixte sunt prezente frecvent la câinii cu diaree 7, motiv pentru care un examen coproparazitologic general poate fi util. Pe lângă infecțiile helmintice (Figura 5), ar trebui luate în considerare și infestările cu protozoare precum Cystoisospora spp. (Figura 6). În cazul testului rapid există riscul unui rezultat fals pozitiv dacă în intestin sunt în continuare prezente proteine parietale chistice, dar nu mai există chisturi viabile; proteinele pot fi detectate timp de 1-2 zile după ce infestația a trecut (dată fiind durata tranzitului de la intestinul subțire până la excreția materiilor fecale). În practică, testele rapide tip POCT pozitive se întâlnesc uneori la animale fără semne clinice după tratament, când alte teste diagnostice produc un rezultat negativ.
Figura 5. Infestație mixtă cu chisturi de Giardia (săgeți roșii) și un ou de Toxocara (x400) în fecale.
© Vet. Faculty, Utrecht University
Pentru animalele cu trofozoiți detectați pe frotiu fecal sau care au un rezultat pozitiv la testul CSF sau la testul rapid și care prezintă semnele clinice corespunzătoare, este utilă inițierea terapiei. Câinii din adăposturi și canise prezintă adesea semne clinice persistente sau recurente care sugerează o infecție cu Giardia și vor avea adesea un test pozitiv. Nu există o corelație clară între numărul de chisturi din fecale și severitatea infecției. Același lucru este valabil și pentru prezența trofozoiților în scaun, iar detectarea acestora nu indică neapărat o infecție gravă, dar arată totuși un tranzit intestinal accelerat (diaree), care poate fi consecința unei infecții cu Giardia sau poate avea alte cauze..
Figura 6. Infestație mixtă într-o probă de materii fecale, indicând chisturi de Giardia (săgeți roșii) și chisturi Cystoisospora (200x).
© Vet. Faculty, Utrecht University
În unele țări este aprobat un ciclu de tratament de trei zile cu fenbendazol (50 mg/kg q24H) pentru tratarea infecțiilor cu Giardia la câini, aceasta fiind prima opțiune de medicație 17,18,19; totuși, în unele cazuri, trei zile de tratament pot fi insuficiente, existând totodată riscul de autoinfestare / reinfestare. Ca atare, se recomandă uneori un tratament de durată mai îndelungată (de exemplu, până la 10 zile), deși e de reținut că în multe țări această recomandare poate să depășească indicațiile producătorului 20. În cazul infestațiilor cu semne clinice, perineul, membrele posterioare și toată partea posterioară a pacientului pot fi spălate (de exemplu, cu un șampon cu clorhexidină) pentru a îndepărta chisturile de pe blană. Acest lucru este util în special atunci când riscul de reinfectare din mediul înconjurător este foarte scăzut și prin urmare există un risc destul de ridicat de autoinfestare prin lingere. Se recomandă întotdeauna curățarea materiilor fecale în cel mai scurt timp posibil după evacuare.
Dacă după o săptămână de tratament ameliorarea este nesatisfăcătoare și dacă au fost excluse alte cauze, cum ar fi infestațiile concomitente, tratamentul poate fi repetat. Dacă este necesar, o opțiune alternativă este metronidazolul (25 mg/kg q12H timp de cinci zile sau conform indicațiilor din prospectul produsului). Trebuie reținut că uneori apar reacții adverse neurologice asociate administrării acestui medicament, dar există dovezi că o doză de 25 mg/kg q24H este eficientă și reduce semnificativ riscul efector secundare 5,16. Date fiind problemele de rezistență la antibiotice, metronidazolul trebuie utilizat întotdeauna cu precauție.Dacă într-o gospodărie există mai mulți câini, trebuie ținut cont de faptul că nu doar pacientul propriu-zis poate să constituie o sursă de reinfestare, ci și mediul înconjurător sau un purtător asimptomatic din locuință. Prin urmare, în astfel de cazuri se recomandă să fie testate și celelalte animale din gospodărie.
Pe lângă tratamentul medicamentos, o dietă gastrointestinală cu digestibilitate ridicată poate favoriza recuperarea, mai ales dacă se administrează metronidazol, deoarece aceasta poate afecta negativ microbiomul. Unele publicații recomandă o dietă cu conținut scăzut de fibre și carbohidrați și cu aport bogat de proteine, pentru a preveni creșterea și înmulțirea rapidă a Giardia și Clostridium spp. Totuși, uneori se observă îmbunătățiri și atunci când se consumă o hrană bogată în celuloză brută și cu digestibilitate mai ridicată. Schimbarea substratului, împreună cu imunitatea gazdei și, eventual, administrarea de tratament medicamentos ar putea să încetinească proliferarea Giardiei, permițând astfel ca echilibrul imunitar să fie inversat, iar gazdă să își poată controla infestația.
Prognosticul pentru giardioză este de obicei favorabil, însă există risc de complicații la animalele tinere, deshidratate sau vârstnice, precum și la pacienții cu imunitate scăzută. De exemplu, atașarea trofozoiților de Giardia poate distruge joncțiunileepiteliale intestinale, favorizând astfel infecțiile bacteriene secundare 21. Experiența arată că în unele cazuri cronice răspunsul la terapie este insuficient sau chiar absent, în pofida tuturor măsurilor adoptate. Dacă animalul a fost tratat și Giardia a dispărut, dar simptomele clinice persistă, sunt indicate investigații suplimentare, de exemplu pentru a identifica infecții cauzate de alte protozoare, o inflamație intestinală cronică sau o alergie alimentară.
Paul A.M. Overgaauw
În cazul câinilor care trăiesc în colectivitate în canisă, atunci când se confirmă infestații cu Giardia se recomandă separarea animalelor în grupuri mai mici sau chiar individual. Într-o astfel de situație, se recomandă de asemenea tratarea animalelor asimptomatice care au rezultat pozitiv la testul pentru Giardia pentru a reduce cât mai mult posibil contaminarea mediului. La finalul perioadei de tratament, animalele trebuie spălate și mutate în spații curățate, uscate și dezinfectate. Firește, trebuie avut grijă și ca animalele să nu aibă ulterior acces la surse naturale de apă cu potențial de contaminare.
Un studiu a descris controlul Giardia într-un grup de câini în condiții de testare 22, în care câini Beagle au fost tratați cu o combinație de febantel (un precursor al fenbendazolului), praziquantel și pirantel timp de trei zile. Câinii au fost ținuți individual în boxe construite din oțel inoxidabil cu pardoseală epoxidică netedă și care au fost dezinfectate zilnic cu compuși cuaternari de amoniu sau soluție de hipoclorit de sodiu (înălbitor). Aceasta din urmă este utilizată pe scară largă, dar se raportează frecvent un efect insuficient. Cu toate acestea, Giardia a fost din nou identificată la mai mulți câini după 17-24 de zile, și toți câinii au prezentat din nou diaree. După ce câinii au fost spălați în ultima zi de re-tratament și apoi mutați într-un țarc curat, problemele au dispărut.
Rolf R. Nijsse
În prezența recidivelor (în special în canise), se poate încerca reducerea presiunii infecțioase prin tratarea mediului înconjurător ori de câte ori este posibil. Reinfestările pot apărea foarte ușor, de exemplu, atunci când câinii ingerează fecale de la alte animale, beau apă dintr-un iaz de grădină contaminat sau din bălțile formate în curte sau pe balcon. Planul de acțiune depinde așadar de situație.
După ce suprafețele netede din gospodărie au fost curățate și s-au uscat foarte bine, este esențială inactivarea chisturilor prin dezinfectare cu un compus de amoniu cuaternar. Aceste soluții nu sunt însă disponibile pe scară largă pentru uz privat și au efectul dorit doar dacă sunt utilizate într-un mediu curat, fără reziduuri de săpun. Pentru o dezinfecție eficientă, agentul dezinfectant trebuie să rămână în contact cu suprafața pentru o perioadă de timp suficientă, adesea de cel puțin cinci minute, prin urmare trebuie consultate întotdeauna instrucțiunile de utilizare ale producătorului. Covoarele și mobilierul tapițat pot fi tratate cu apă fierbinte sau cu abur (5 minute la 70°C sau 1 minut la 100°C) 8, dar este recomandabil să se testeze în prealabil rezistența suprafețelor la aceste metode. Apa fierbinte (mașini de spălat vase, mașina de spălat rufe) poate fi de asemenea utilizată pentru a dezinfecta îmbrăcămintea, așternuturile, jucăriile și bolurile de hrană și, din nou, durata de tratare depinde de temperatura apei: apa la 45°C dezinfectează în 20 de minute, în timp ce la 70°C sunt necesare doar 5 minute. Un uscător de rufe și lumina soarelui au de asemenea o contribuție semnificativă la procesul de dezinfectare. În cazul în care s-a folosit un autovehicul pentru transportarea câinilor afectați (inclusiv un serviciu de plimbare a câinilor, de exemplu), acesta trebuie de asemenea dezinfectat. Deoarece infecțiile cu Giardia se pot transmite și prin apele de suprafață, câinii ar trebui să împiedicați pe cât posibil să bea apă din exterior, să lingă iarba etc.
Având în vedere perioada prepatentă) de cel puțin șapte zile, se recomandă repetarea testelor coproparazitologice în cazul infecțiilor clinice după cel puțin opt până la zece zile de la încheierea tratamentului. Totuși, repetarea testelor este utilă de fapt doar dacă animalul continuă să prezinte semne clinice sau urmează să fie introdus într-o populație închisă fără Giardia-Dacă semnele clinice persistă, trebuie luată în considerare posibilitatea unei alte cauze. Recidivele reprezintă oricum o problemă, fie prin reinfestare, fie din cauza eficacității insuficiente a tratamentului inițiat, fie din cauza lipsei de complianță. Figura 7 oferă o sinteză a diferitelor proceduri de diagnosticare și tratament care trebuie urmate.
Figura 7. Arbore decizional pentru diagnosticarea și tratarea infestațiilor cu Giardia la câini (modificat conform 25).
Se spune adesea că Giardia spp. canină și felină poate infecta și oamenii, dar este oare cu adevărat un parazit zoonotic? De fapt, riscul de transmitere de la câini sau pisici la oameni este foarte scăzut 23,24, iar genotipurile de Giardia specifice câinilor (C și D) și pisicilor (F) sunt rareori întâlnite la om 3. În schimb, genotipurile umane pot circula în populațiile de câini și pisici și se pare că oamenii pot fi o sursă de infecție pentru câini și pisici, care prezintă apoi la rândul lor un risc zoonotic. În cazurile în care atât membrii familiei, cât și animalele de companie prezintă simptome care indică o infecție cu Giardia este posibilă transmiterea reciprocă a unui genotip uman A sau B. Astfel, dacă un animal de companie este diagnosticat cu giardioză, medicul veterinar trebuie să întrebe dacă membrii familiei prezintă simptome gastrointestinale, iar dacă răspunsul este afirmativ, este posibil să recomande consultarea unui medic.
Examenul coproparazitologic, flotația cu sedimentare prin centrifugare și testele rapide tip POCT pot fi toate utilizate pentru a diagnostica giardioza la câinii care se prezintă la consult. În cazul în care sunt prezente simptome clinice și se obține un rezultat pozitiv la testul de Giardia test iprima opțiune de tratament o constituie fenbendazolul. Pe de altă parte, un animal cu test pozitiv dar fără semne clinice nu necesită în general niciun tratament. În caz de recidivă, ar putea fi utilă spălarea părții posterioare a corpului animalului, dar este de asemenea important să se curețe și să se dezinfecteze mediul înconjurător, recipientele de hrană și apă și să fie împiedicați câinii să bea apă din apele de suprafață sau să ingereze fecale. Cu toate acestea, riscul de transmitere a giardiei de la câini la oameni este foarte scăzut.
Ballweber LR, Xiao L, Bowman DD, et al. Giardiasis in dogs and cats: update on epidemiology and public health significance. Trends Parasitol. 2010;4:180-189.
Soliman RH, Fuentes I, Rubio JM. Identification of a novel Assemblage B subgenotype and a zoonotic Assemblage C in human isolates of Giardia intestinalis in Egypt. Parasitol. Int. 2011;60:507-511.
Ryan U, Caccio SM. Zoonotic potential of Giardia. Int. J. Parasitol. 2013,43:943-956.
Escobedo AA, Almirall P, Robertson LJ, et al. Giardiasis: the ever-present threat of a neglected disease. Infect. Disord. Drug. Targets 2010;10:329-348.
ESCCAP (European Scientific Counsel Companion Animal Parasites). Control of Intestinal Protozoa in Dogs and Cats. ESSCAP Guidelines no 6. 2nd ed 2018. Available online: https://www.esccap.org/guidelines/gl6/ Accessed 8th July 2022
Uiterwijk M, Nijsse R, Kooyman FNJ, et al. Comparing four diagnostic tests for Giardia duodenalis in dogs using latent class analysis. Parasites & Vectors 2018;11:439.
Paris JK, Wills S, Balzer HJ, et al. Enteropathogen co-infection in UK cats with diarrhoea. BMC Vet. Res. 2014;10:13.
Centers of Disease Control, Atlanta, USA. www.cdc.gov/parasites/giardia/giardia-and-pets.html Accessed 9th July 2022
Gardner TB, Hill DR. Treatment of giardiasis. Clin. Microbiol. Rev. 2001;14:114-128.
Uiterwijk M, Nijsse R, Kooyman FNJ, et al. Host factors associated with Giardia duodenalis infection in dogs across multiple diagnostic tests. Parasites & Vectors 2019;12:556.
Blackwell AD, Martin M, Kaplan H, et al. Antagonism between two intestinal parasites in humans: the importance of co-infection for infection risk and recovery dynamics. Proc. Biol. Sci. 2013;280:20131671.
Hagel I, Cabrera M, Puccio F, et al. Co-infection with Ascaris lumbricoides modulates protective immune responses against Giardia duodenalis in school Venezuelan rural children. Acta Trop. 2011;117:189-195.
Halliez M, Buret AG, Di Prisco MC. Extra-intestinal and long-term consequences of Giardia duodenalis infections. World J. Gastroenterol. 2013;19:8974-8985.
Relling Tysnes K, Skancke E, Robertson LJ. Subclinical Giardia in dogs: a veterinary conundrum relevant to human infection. Trends Parasitol. 2014;30:520-527.
Overgaauw PAM, Van Zutphen L, Hoek D, et al. Zoonotic parasites in fecal samples and fur from dogs and cats in the Netherlands. Vet. Parasitol. 2009,163:115-122.
Epe C, Rehkter G, Schnieder T, et al. Giardia in symptomatic dogs and cats in Europe. Vet. Parasitol. 2010;173:32-38.
Barr SC, Bowman DD, Heller RL. Efficacy of fenbendazole against giardiasis in dogs. Am. J. Vet. Res. 1994;55:988-990.
Barutzki D, Schmid K. Bedeutung van Giardia bei Hunden und Möglichkeiten der Bekämpfung mit Fenbendazol. Kleintierpraxis 1999;44:911-918.
Zajac AM, LaBranche TP, Donoghue AR, et al. Efficacy of fenbendazole in the treatment of experimental Giardia infection in dogs. Am J. Vet. Res. 1998;59:61-63.
ESCCAP (European Scientific Counsel Companion Animal Parasites). Fact Sheet; Giardia infection in dogs and cats. Available online: https://www.esccap.org/giardia-infection/ Accessed 10th August 2022
Hon Koh W, Geurden T, Paget T, et al. Giardia duodenalis Assemblage-specific induction of apoptosis and tight junction disruption in human intestinal epithelial cells: effects of mixed infections. J. Parasitol. 2013;99:353-358.
Payne PA, Ridley RK, Dryden MW, et al. Efficacy of a combination febantel-praziquantel-pyrantel product, with or without vaccination with a commercial Giardia vaccine, for treatment of dogs with naturally occurring giardiasis. J. Am. Vet. Med. Assoc. 2002;220:330-333.
Sprong H, Cacchio SM, van der Giessen JW. Identification of zoonotic genotypes of Giardia duodenalis. PLoS Negl. Trop. Dis. 2009;3:e558
Uiterwijk M, Mughini‑Gras L, Nijsse R, et al. Giardia duodenalis multi‑locus genotypes in dogs with different levels of synanthropism and clinical signs. Parasites Vectors 2020;13:605.
Van Noort R, Uiterwijk M, Van der Giessen J, et al. Giardia infections. Part 2. Consensus on diagnostics and therapy for dogs and cats. Tijdschr. Diergeneesk 2015;8:28-31 (in Dutch).
Rolf R. Nijsse
După ce a absolvit studiile în 1996, dr. Nijsse a petrecut mulți ani lucrând în clinică pentru animale mici, apoi a predat cursuri pentru tehnicienii veterinari. Citiți mai mult
Paul A.M. Overgaauw
După ce a absolvit studiile în anul 1985, Dr. Overgaauw a lucrat câțiva ani în clinică pentru animale mari și mici, precum și ca director tehnic în domeniu. În anul 1997 și-a finalizat doctoratul în epidemiologia nematodelor Toxocara. Citiți mai mult
Dietele fără gluten, atât pentru oameni, cât și pentru câini, sunt populare în prezent, însă cât sunt de frecvente de fapt afecțiunile asociate glutenului? Acest articol discută și compară ceea ce cunoaștem despre aceste afecțiuni la ambele specii.
Este suficientă oare o simplă „consultație de 10 minute” în cazul prezentării unei pisici cu constipație? Nicidecum, spune Jonathan Lidbury, prezentând totodată o abordare structurată și atentă a tuturor acestor cazuri.
Este din ce în ce mai evident faptul că un microbiom intestinal disfuncțional poate fi cauza multor tulburări gastrointestinale...
Insuficiența pancreatică exocrină felină este mai frecventă decât se crede în general; acest articol oferă sugestii pentru diagnosticarea și tratarea cu succes a acestei afecțiuni.
