Numărul revistei 32.2 Cardiologie
Publicat la data 09/11/2022
Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Español și English
Hipertensiunea arterială la pisici este acum recunoscută ca o contribuție semnificativă la îmbonavirea pisicilor; Dr. Alice Rădulescu vă oferă o privire de ansamblu asupra cauzelor subiacente ale acesteia și a mijloacelor de diagnosticare.
Hipertensiunea arterială sistemică este denumită și „ucigașul tăcut”, deoarece este frecvent asimptomatică până când apar leziuni severe și adesea ireversibile ale organelor.
Organele cele mai vulnerabile în caz de hipertensiune arterială sistemică sunt ochii, creierul, inima și rinichii, din cauza aportului arteriolar bogat.
Măsurarea precisă, repetabilă și fiabilă a tensiunii arteriale la un animal fără stres este esențială pentru diagnosticarea și gestionarea corectă a pisicilor cu hipertensiune arterială.
Metodele indirecte de măsurare a tensiunii arteriale sunt cel mai frecvent utilizate în clinicile veterinare și, dacă sunt efectuate folosind un protocol strict, pot da rezultate fiabile.
Hipertensiunea arterială sistemică, definită ca o creștere persistentă a tensiunii arteriale sistemice, a devenit o afecțiune din ce în ce mai frecvent întâlnită în practica veterinară curentă. Acest lucru se datorează în principal conștientizării tot mai crescute în rândul medicilor veterinari că hipertensiunea arterială este o boală care afectează atât durata de viață, cât și calitatea vieții câinilor și pisicilor. În același timp, incidența crescută a hipertensiunii arteriale sistemice poate fi o consecință a îmbuntațirii speranței de viață a animalelor de companie, odată cu aceasta crescând și frecvența bolilor specifice bătrâneții, inclusiv a hipertensiunii arteriale. O contribuție semnificativă la creșterea numărului de cazuri diagnosticate a avut-o evoluția din ultimii ani a dispozitivelor fiabile pentru măsurarea tensiunii arteriale, care sunt acum mult mai ușor disponibile pentru practicieni.
Alice M. Rădulescu
Hipertensiunea arterială sistemică poate fi cauzată de o serie de factori:
Hipertensiunea situațională, denumită și hipertensiune de „halat alb”, este o creștere tranzitorie a tensiunii arteriale prin activarea ramurii simpatice a sistemului nervos autonom din cauza excitării sau anxietății. Efectul de „halat alb” va crește de obicei tensiunea arterială sistolica cu 15-20 mmHg 1, dar uneori pot apărea creșteri mai mari (sau chiar scăderi) 2. Este esențial să fim conștienți de acest efect deoarece modificările neurohormonale la o pisică asociate cu stresul unei vizite la clinică pot duce la un diagnostic greșit de hipertensiune arterială. Cu toate acestea, acest lucru poate să nu fie ușor de identificat, deoarece efectele anxietății asupra tensiunii arteriale nu sunt, din păcate, previzibile.
Hipertensiunea arterială secundară, care înseamnă creșterea persistentă a tensiunii arteriale la animalele care suferă de alte boli despre care se știe că provoacă hipertensiune arterială, este cea mai diagnosticată formă la animalele de companie. Cele mai frecvente afecțiuni asociate cu hipertensiunea arterială sistemică sunt bolile renale, endocrinopatiile (hipertiroidism, hiperadrenocorticism, diabet, hiperaldosteronism primar) și feocromocitomul. Hipertensiunea arterială secundară poate apărea și la animalele care au primit medicamente sau au ingerat substanțe toxice care au efect hipertensiv, cum ar fi glucocorticoizii, mineralocorticoizii, stimulentele eritropoiezei, fenilpropanolamina, cocaina sau metamfetamina.
Hipertensiunea idiopatică este o creștere patologică persistentă a tensiunii arteriale în absența oricărei cauze subiacente identificabile. În zilele noastre este mai frecvent diagnosticată decât înainte, studiile recente arătând o incidență de aproximativ 13-20% la pisici 3,4,5.
Există diferențe în ceea ce privește debutul, progresia și prognosticul diferitelor tipuri de hipertensiune arterială. Astfel, hipertensiunea arterială secundară, forma cea mai frecvent diagnosticată, se întâlnește în principal la pisicile mai în vârstă (mai mari de zece ani) cu boli asociate specifice vârstei înaintate, cum ar fi boala renală cronică, hipertiroidismul și hiperaldosteronismul. Odată ce cauza de bază a fost identificată și tratată, hipertensiunea arterială se poate rezolva. Hipertensiunea primară, mult mai rar diagnosticată la animalele de companie, poate fi întâlnită la pisicile de orice vârstă. Deoarece nu există o boală de bază identificabilă, putem controla tensiunea arterială doar cu medicamente specifice pentru a preveni afectarea organelor țintă și pentru a asigura o stare confortabilă. La om, așa-numita „hipertensiune de halat alb” este considerată un factor de risc pentru leziunile hipertensive ulterioare și s-a pus problema tratamentului acesteia. Există puține dovezi în acest sens la animale, așa că în prezent nu există nicio justificare pentru tratarea hipertensiunii situaționale.
Denumită și „ucigașul tăcut”, hipertensiunea arterială sistemică este adesea asimptomatică până când apar leziuni severe ale organelor. Organele cele mai vulnerabile la hipertensiunea sistemică sunt ochii, creierul, inima și rinichii, din cauza aportului lor arteriolar bogat 6. Daunele sunt denumite colectiv leziuni ale organelor țintă (TOD).
Sindromul de afectare oculară la animalele cu hipertensiune arterială sistemică se numește coroidopatie hipertensivă și retinopatie 7. La pisicile cu hipertensiune arterială se observă frecvent leziuni oculare, prevalența raportată fiind între 68,1-100% 4,8. Semnele precum hipema (Figura 1) și pupilele midriatice fixe (Figura 2), sunt sunt usor de observat de proprietar si reprezintă cele mai frecvente motive pentru prezentarea la medicul veterinar. Cu toate acestea, cea mai frecventă leziune diagnosticată este dezlipirea exudativă de retină, cu risc crescut atunci când tensiunea arterială sistolica depășește 180 mmHg. Au fost observate și alte leziuni, cum ar fi hemoragia retiniană, edemul retinian multifocal, tortuozitatea vaselor retiniene, edemul perivascular retinian, edemul papilar, hemoragia vitroasă, glaucomul secundar și degenerarea retinei. Diagnosticul leziunilor oculare necesită o evaluare oftalmoscopica cu examinarea atenta a fundului de ochi.
Figura 1. Hemoragie în camera anterioara a ochiului stâng la o pisică cu hipertensiune arterială sistemică (hyphema unilaterală).
© Alice M. Rădulescu
Figura 2. Midriază severă la o pisică cu hipertensiune arterială sistemică prezentată pentru orbire bruscă cauzată de dezlipire retiniană bilaterală.
© Alice M. Rădulescu
Hipertensiunea arterială sistemică poate duce la leziuni cerebrale precum edem și hemoragie și este clasificată ca encefalopatie hipertensivă 9. Semne neurologice asociate cu hipertensiunea arterială sistemică au fost raportate atât la pisici 4,8 cât și la câini 10, deși pisicile par a fi mai predispuse. Este mai probabil să apară encefalopatia hipertensivă cu creșteri bruște ale tensiunii arteriale sau când valorile sunt în mod persistent mai mari de 180 mmHg. Semnele clinice observate sunt tipice bolii intracraniene și pot include alterarea statusului mental, vocalizari, dezorientare, ataxie, înclinarea capului, nistagmus, torpoare, convulsii sau chiar comă. Confirmarea leziunilor cerebrale necesită un examen neurologic și investigații mai avansate, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică.
Rinichii reprezintă una din țintele preferate ale hipertensiunii arteriale sistemice, dar multe animale afectate au, de asemenea, boli renale cronice concomitente și poate fi dificil să se determine care afecțiune a apărut mai întâi. În cazul hipertensiunii arteriale sistemice, eșecul sistemului local de control al tensiunii arteriale duce la creșterea presiunii capilare intraglomerulare, urmată de proteinurie, care favorizează dezvoltarea glomerulosclerozei, care la rândul său poate exacerba hipertensiunea inițială 10. Protocoalele de evaluare a pacienților hipertensivi renali ar trebui să includă măsurarea tensiunii arteriale, analiza urinei, evaluarea cantitativă a proteinuriei sau albuminuriei 11, măsurarea SDMA și creatininei serice, radiografie și ecografie abdominală. Subclasificarea IRIS (Societatea Internațională de Interes Renal) bazată pe proteinurie folosind raportul Proteina urinara:Creatinina (UPC) (Tabelul 1) poate ajuta să determine dacă terapia antihipertensivă este indicată pentru cazuri individuale.
Tabelul 1. Subclasificarea IRIS a bolii renale cronice feline bazată pe statusul proteinuriei.
| Statusul proteinuriei | UPC |
|---|---|
| Non-proteinuric | <0.2 |
| Proteinurie la limită | 0.2-0.4 |
| Proteinuric | >0.4 |
Inima este un organ țintă atât la pisicile hipertensive 12 cât și la câini 13. Creșterile cronice ale postsarcinii cauzate de hipertensiunea sistemică duc la hipertrofie miocardică compensatorie în încercarea de a normaliza stresul peretelui. Câinii sunt mai predispuși să prezinte hipertrofie concentrică a ventriculului stâng difuză și simetrică, dilatarea bulbului aortic proximal și insuficiență aortică, în timp ce modificările cardiace detectabile prin ecocardiografie la pisicile afectate includ hipertrofia concentrică a peretelui ventricular stâng și a septului interventricular, hipertrofia septală în regiunea subaortică (Figura 3) și dilatarea aortei proximale. La examenul clinic, orice sunet de galop, aritmie sau suflu sugerează puternic leziuni cardiace, dar pentru confirmare sunt necesare teste suplimentare, cum ar fi radiografia toracică, electrocardiografia și ecocardiografia.
Figura 3. O ecocardiogramă care arată hipertrofie focală, la baza septului interventricular, la o pisică cu hipertiroidism și hipertensiune arterială sistemică. Această modificare poate fi observată și la pisicile mai în vârstă normale.
© Alice M. Rădulescu
Există mai multe situații în care ar trebui măsurată tensiunea arterială (TA). Hipertensiunea arterială sistemică este considerată o boală a animalelor în vârstă și, prin urmare, se recomandă evaluarea TA ca parte a oricărui screening de rutină la animalele de companie mai în vârstă. Un studiu recent a constatat că riscul de incidență estimat al hipertensiunii arteriale sistemice pentru pisicile mai în vârstă de nouă ani este de 23,7% 14, așa că măsurarea de rutină ar trebui să înceapă în acest moment. Tensiunea arterială trebuie, de asemenea, verificată pentru orice pacient cu dovezi ale unei afecțiuni caa tensiunii arteriale trebuie efectuată întotdeauna la pisici cu manifestări clinice compatibile cu afectare a organelor țintă, iar în această situație o singură valoare mare poatre este asociată cu hipertensiunea arterială sau când a fost administrat un medicament care poate provoca hipertensiune arterială secundară. În special, evaluaree fi suficientă pentru a confirma diagnosticul de hipertensiune arterială sistemică. Caseta 1 prezintă un algoritm pentru luarea deciziilor atunci când se investighează o pisică care prezintă semne de afectare a organelor țintă care pot fi legate de hipertensiune arterială sau, care are semne clinice care sugerează o afecțiune care poate provoca hipertensiune arterială sistemică.
Tensiunea arterială ar trebui să fie măsurată de cinci până la șapte ori la rând într-o sesiune și apoi efectuată media valorilor obținute. Prima valoare obținută este de obicei eliminată din calcul. De asemenea, valorile prea mari sau prea scăzute sunt eliminate. Dacă există îndoieli cu privire la acuratețea măsurătorilor, se recomandă repetarea procedurii după aclimatizare sau într-o altă zi.
Animalelor cu un diagnostic suspect de hipertensiune arterială idiopatică ar trebui să li se măsoare tensiunea arterială de cel puțin două ori în interval de opt săptămâni pentru a exclude hipertensiunea situațională. La pacienții cu afecțiuni care pot duce la hipertensiune arterială sistemică, se recomandă monitorizarea cu regularitate a tensiunii arteriale pentru a detecta orice evoluție în timp; această abordare este, de asemenea, crucială pentru evaluarea răspunsului la tratamentul antihipertensiv.
Caseta 1. Un algoritm de diagnostic pentru pisicile la care există leziuni ale organelor-țintă sau dovezi ale unei afecțiuni subiacente care poate cauza hipertensiune sistemică 15.
Alice M. Rădulescu
Măsurarea precisă, repetabilă și fiabilă a tensiunii arteriale este esențială pentru diagnosticarea corectă și gestionarea adecvată a pacienților cu hipertensiune arterială, iar un sistem standardizat de stadializare a fost dezvoltat pentru diagnosticarea hipertensiunii arteriale și a riscului de a dezvolta leziuni ale organelor țintă 15 (Tabel 2). Măsurarea directă prin cateterizare arterială este standardul de aur pentru evaluarea tensiunii arteriale, dar aceasta este o metodă invazivă și nepractică pentru utilizarea zilnică la pacienții conștienți, astfel încât metode indirecte precum sfigmomanometria Doppler și oscilometria de înaltă definiție (HDO) sunt utilizate în mod obișnuit în clinica veterinară.
Tabelul 2. Clasificarea ACVIM pentru categoriile de risc de afectare a organelor țintă (TOD) 15.
| Categoria de risc | SBP (mmHg) | Risc TOD |
|---|---|---|
| Tensiune normală | <140 | Minim |
| Prehipertensiv | 140-159 | Scăzut |
| Hipertensiv | 160-179 | Moderat |
| Hipertensiune severă | >180 | Ridicat |
Măsurarea directă a tensiunii arteriale implică plasarea unui cateter într-o arteră și conectarea acestuia la un traductor de presiune, cel mai frecvent loc pentru plasarea cateterului la animalele mici fiind artera pedala dorsala. După pregătirea locului de puncție, palpați pulsul și introduceți cateterul (Figura 4). Fluxul sanguin pulsat și rapid prin cateter indică o plasare reușită în arteră. Cateterul trebuie apoi să fie complet avansat în vas și stiletul scos. Cateterele arteriale necesită un bandaj sigur pentru a preveni dislocarea și sângerarea și ar trebui să fie etichetate clar (Figura 5) pentru a evita confuzia cu liniile intravenoase. Spălarea cu regularitate a liniei arteriale este, de asemenea, necesară pentru a asigura permeabilitatea și acuratețea. Cateterul este conectat printr-un tub umplut cu soluție salină la un traductor de presiune plasat la aceeași înălțime cu inima. Odată conectat la pacient, traductorul trebuie calibrat la zero și apoi conectat la un monitor; acesta va afișa o undă de presiune continuă și citiri numerice ale tensiunii arteriale sistolice (SAP), medii (MAP) și diastolice (DAP) (Figura 6). Din punct de vedere clinic, monitorizarea directă a TA este indicată animalelor aflate în șoc, instabile hemodinamic, cu risc anestezic ridicat, hipertensive sever, care necesită suport simpatomimetic sau beneficiază de ventilație mecanică 16.
Figura 4. Pentru măsurarea directă a tensiunii arteriale, un cateter este plasat într-o arteră distală, de obicei artera pedală dorsală.
© Alice M. Rădulescu
Figura 5. Cateterul arterial trebuie să fie bine securizat și etichetat clar pentru a evita confuzia cu liniile intravenoase.
© Alice M. Rădulescu
Figura 6. Un monitor afișează citirea ca o undă de presiune continuă, precum și tensiunea arterială sistolică, medie și diastolică.
© Alice M. Rădulescu
Obținerea unor măsurători repetabile, fiabile și precise ale tensiunii arteriale prin metode indirecte nu este ușoară, deoarece mai mulți factori legați de dispozitiv, pacient și operator pot influența rezultatele obținute. Cu toate acestea, studiile au arătat o corelație bună între metodele directe și indirecte, permițând practicienilor să folosească această din urmă opțiune, care este neinvazivă, relativ ieftină și ușor de realizat.
Metodele de măsurare indirectă se bazează pe detectarea revenirii fluxului sanguin pulsatoriu după ocluzia arterei cu o manșetă gonflabilă. Alegerea manșetei este esențială pentru a asigura citiri precise; lățimea acesteia ar trebui să fie de aproximativ 40% din circumferința membrului. Dacă manșeta este prea mare, valorile vor fi subestimate; dacă manșeta este prea mică, valorile vor fi supraestimate 17. În mod ideal, manșeta ar trebui să fie poziționată la același nivel cu inima.
Pentru a obține valori precise ale tensiunii arteriale, este foarte important ca măsurarea să se facă folosind un protocol standard (Tabelul 3). Acest protocol trebuie să ia în considerare nu numai aspectele practice ale evaluării și tipul de dispozitiv utilizat, ci și mediul în care sunt efectuate măsurătorile și modul în care sunt înregistrate datele colectate. Măsurarea tensiunii arteriale ar trebui să fie o practică obișnuită în clinicile veterinare, dar standardizarea este esențială pentru ca practicieni să obțină rezultate semnificative.
Tabelul 3. Un protocol standard pentru măsurarea indirectă a tensiunii arteriale (15).
|
Metoda Doppler este recomandată în prezent de majoritatea autorilor datorită rapidității și simplității sale 18, iar în plus valorile obținute au o bună corelație cu cele de la cateterizarea directă 19. Tehnica detectează fluxul sanguin arterial prin intermediul unui transductor cu ultrasunete conectat la un amplificator și un difuzor sau căști. Sonda este plasată peste o arteră distală sub manșeta gonflabilă care este conectată la un manometru aneroid. Cele mai frecvente locuri de plasare sunt pe partea palmară a regiunii metacarpiene (artera ulnară) sau pe partea dorsală a regiunii metatarsiene (artera pedală dorsală) (Figura 7). Deoarece detectarea fluxului sanguin necesită un contact excelent între sondă și piele, poate fi necesar să se radă mai întâi locul ales și să degreseze pielea cu alcool. Manșeta gonflabilă este poziționată imediat deasupra zonei pregătite și gelul cu ultrasunete este aplicat pe sondă, care este apoi ținută folosind o presiune ușoară peste arteră și paralel cu fluxul sanguin. Odată ce fluxul de sânge este auzit, manșeta trebuie umflată până când pulsul nu mai poate fi auzit și apoi dezumflată încet în timp ce se observă manometrul. Punctul în care pulsul devine mai întâi audibil este valoarea presiunii sistolice.
 |
| a |
 |
| b |
Figura 7. Măsurarea tensiunii arteriale folosind tehnica Doppler cu plasarea transductorului peste artera ulnară la membrul anterior (a) și artera pedală dorsală la membrul posterior (b)..
© Alice M. Rădulescu
Metoda oscilometrică se bazează pe detectarea oscilațiilor (fluctuațiile periodice) în interiorul manșetei produse de pulsațiile peretelui arterial. Pe măsură ce manșeta este dezumflată, oscilațiile cresc rapid, ajung la vârf la MAP și apoi scad rapid la DAP. Ecranul dispozitivului va afișa SAP, MAP, DAP și frecvența pulsului, de obicei alături de un grafic al oscilațiilor detectate, care ajută la confirmarea acurateței măsurătorii. Majoritatea dispozitivelor vor măsura de obicei MAP și vor folosi algoritmi programați pentru a calcula SAP și DAP.
Tehnica este foarte simplă, dar alegerea dimensiunii manșetei, plasarea manșetei și poziția animalului joacă un rol semnificativ în acuratețea rezultatelor. Cele mai frecvente plasări ale manșetei sunt în membrul anterior (folosind artera radială), în regiunea metatarsiană a membrului posterior (artera safenă caudală) sau la baza cozii (artera coccigiană) (Figura 8).
 |
| a |
 |
| b |
Figura 8. Măsurarea tensiunii arteriale cu tehnica oscilometrică de înaltă definiție (HDO) care arată plasarea manșetei la nivelul membrului anterior în regiunea radială (a) și la baza cozii (b).
© Alice M. Rădulescu
Abordarea recomandată pentru evaluarea unei potențiale pisici hipertensive implică măsurători fiabile ale tensiunii arteriale și identificarea posibilelor leziuni ale organelor țintă. Odată ce a fost stabilit un diagnostic de hipertensiune arterială sistemică, ar trebui efectuate investigații suplimentare pentru a detecta afecțiunea de bază și pentru a stabili tratamentul adecvat. Tratamentul hipertensiunii arteriale sistemice depășește scopul acestei lucrări, totuși, este important să rețineți că nu trebuie începeți tratamentul antihipertensiv fără a determina etiologia acesteia ori de câte ori este posibil.
Marino CL, Cober RE, Lazbik MC, et al. White-coat effect on systemic blood pressure in retired racing greyhounds. J. Vet. Intern. Med. 2011;25:861-865.
Belew AM, Barlett T, Brown SA. Evaluation of the white-coat effect in cats. J. Vet. Intern. Med. 1999;13:134-142.
Jepson RE, Elliott J, Brodbelt D, et al. Effect of control of systolic blood pressure on survival in cats with systemic hypertension. J. Vet. Intern. Med. 2007;21:402-409.
Maggio F, DeFrancesco TF, Atkins CE, et al. Ocular lesions associated with systemic hypertension in cats: 69 cases (1985-1998). J. Am. Vet. Med. Assoc. 2000;217(5):695-702.
Elliott J, Barber PJ, Syme HM, et al. Feline hypertension: clinical findings and response to antihypertensive treatment in 30 cases. J. Small Anim. Pract. 2001;42:122-129.
Henik RA: Systemic hypertension and its management. Vet. Clin. North Am. Small Anim. Pract. 1997;26(6):1355-1372.
Crispin SM, Mould JR. Systemic hypertensive disease and the feline fundus. Vet. Ophthal. 2001;4(2):131-140.
Littman MP. Spontaneous systemic hypertension in 24 cats. J. Vet. Intern. Med. 1994;8(2):79-86.
Brown CA, Munday JS, Mathur S, et al. Hypertensive encephalopathy in cats with reduced renal function. Vet. Pathol. 2005;42(5):642-649.
Jacob F, Polzin DJ, Osborne CA, et al. Association between initial systolic blood pressure and risk of developing a uremic crisis or of dying in dogs with chronic renal failure. J. Am. Vet. Med. Assoc. 2003;222(3):322-329.
Bacic A, Kogika MM, Barbaro KC, et al. Evaluation of albuminuria and its relationship with blood pressure in dogs with chronic kidney disease. Vet. Clin. Pathol. 2010;39(2):203-209.
Chetboul V, Lefebre HP, Pinhas C, et al. Spontaneous feline hypertension: clinical and echocardiographic abnormalities, and survival rate. J. Vet. Intern. Med. 2003;17(1):89-95.
Misbach C, Gouni V, Tissier R, et al. Echocardiographic and tissue Doppler imaging alterations associated with spontaneous canine systemic hypertension. J. Vet. Intern. Med. 2011;25(5):1025-1035.
Conroy M, Chang YM, Brodbelt D, et al. Survival after diagnosis of hypertension in cats attending primary care practice in the United Kingdom. J. Vet. Intern. Med. 2018;32(6):1846-1855.
Acierno MJ, Brown S, Coleman AE, et al. ACVIM consensus statement: Guidelines for the identification, evaluation, and management of systemic hypertension in dogs and cats. J. Vet. Intern. Med. 2018;32(6):1803-1822.
Cooper E, Cooper S. Direct systemic arterial blood pressure monitoring. In: Burkitt Creedon JM, Davis H, eds. Advanced Monitoring and Procedures for Small Animal Emergency and Critical Care. Iowa, Willey-Blackwell, 2012;122-133.
Geddes LA, Whistler BS. The error in indirect blood pressure measurement with the incorrect size of cuff. Am. Heart J. 1978;96(1):4-8.
Jepson RE, Hartley V, Mendl M, et al. A comparison of CAT Doppler and oscillometric Memoprint machines for non-invasive blood pressure measurement in conscious cats. J. Feline Med. Surg. 2005;7(3):147-152.
Binns SH, Sisson DD, Buoscio DA, et al. Doppler ultrasonographic, oscillometric sphygmomanometric, and photoplethysmographic techniques for non-invasive blood pressure measurement in anesthetized cats. J. Vet. Intern. Med. 1995;9(6):405-414.
Alice M. Rădulescu
Dr. Radulescu a absolvit în 1999 la București, a obținut apoi un masterat în medicină veterinară în 2005. Citiți mai mult
Cardiomiopatia hipertrofică este răspândită în rândul populației feline, dar animalele afectate pot să nu fie ușor de identificat; articolul de față oferă o prezentare generală cuprinzătoare a acestei afecțiuni, utilă pentru practica medicală veterinară generalistă.
În urma progreselor recente, au fost identificați biomarkeri care pot ajuta în diagnosticarea afecțiunilor cardiace feline. Acest articol discută utilizarea și limitările investigațiilor de acest tip.
