Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus

Numărul revistei 31.2 Alte științifice

Dificultățile diagnosticării dermatitei atopice canine

Publicat la data 18/10/2022

Articol semnat de Ana Rostaher

Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Español , English , ภาษาไทย , 한국어 și Українська

Medicii se confruntă cu provocări atunci când gestionează un posibil caz de dermatită atopică la câini; Ana Rostaher trece în revistă opțiunile de diagnostic și oferă câteva sfaturi practice.

Reacțiile sunt interpretate după 15 minute; aici patru dintre alergeni au dat un rezultat pozitiv prin formarea de eriteme și pustule (indicate cu săgeți) comparabile cu rezultatul de control pozitiv (+) (scor = 4). Se poate vedea de asemenea rezultatul de control negativ (-).

Puncte cheie

Diagnosticul dermatitei atopice canine este problematic, deoarece în prezent nu există niciun biomarker fiabil care să permită diferențierea acestei boli de alte afecțiuni dermatologice.


Atunci când se confruntă cu un posibil caz de dermatită atopică, medicul veterinar trebuie să interpreteze și să ia în considerare diverse aspecte, inclusiv istoricul pacientului și tabloul clinic și să excludă alte diagnostice diferențiale.


Testul reacției intradermice (IDT) este metoda de diagnostic preferată de dermatologi pentru identificarea dermatitei atopice canine și determinarea alergenilor cauzatori. 


Serologia IgE specifică alergenilor oferă câteva avantaje în plus față de teste intradermice și este adesea folosită ca alternativă pentru diagnosticarea dermatitei atopice canine, dar are și dezavantaje, cum ar fi risculrezultatelor fals pozitive.


 

Introducere

Dermatita atopică canină (DAC) este o boală inflamatorie comună a pielii care afectează până la 15% din populația canină a lumii 1. Patogeneza este multifactorială, dar se știe că atât disfuncția barierei cutanate, cât și dereglarea imunologică îndeplinesc roluri esențiale și că ambele pot fi influențate de factori genetici și de mediu. Evenimentele imunologice, mediate sau nu de IgE, sunt caracteristice patogenezei, iar alergenii sunt principalii factori declanșatori 2. Criteriul de laborator asociat cel mai frecvent cu DAC constă în concentrațiile serice ale IgE specifice alergenului, dar (spre deosebire de oameni) nivelurile de IgE totale crescute nu ajută la diagnosticarea DAC. La câini au fost raportate niveluri mai ridicate de IgE decât la oameni, probabil ca rezultat al expunerii mai frecvente la infestări parazitare 3

Există doi factori de risc importanți pentru dermatita atopică: predispoziția specifică rasei (de exemplu, până la 50% din câinii aparținând rasei West Highland White Terrier ar putea fi afectați) și antecedentele familiale de DAC 4. Cu toate acestea, deoarece sunt implicați atât factori genetici, cât și factori de mediu, manifestarea fenotipică a bolii variază foarte mult – nu doar de la o rasă la alta, ci și între indivizi aparținând aceleiași rase. Dat fiind că DAC este o boală complexă, cu  multiple aspecte, și că alte afecțiuni cutanate pot avea o prezentare foarte asemănătoare cu aceasta, stabilirea unui diagnostic clinic cert este o adevărată provocare.

 

Considerații de diagnostic

În prezent nu există un biomarker fiabil care să diferențieze DAC de alte afecțiuni dermatologice și, ca atare, diagnosticul de DAC rămâne clinic și este necesar ca medicul veterinar să interpreteze și să analizeze informații și aspecte diverse, incluzând istoricul pacientului, tabloul clinic și excluderea altor dermatoze în diagnosticul diferențial. Figura 1 ilustrează un algoritm pentru diagnosticarea DAC. Primul paseste excluderea altor boli cu o manifestare similară deoarece, deși pruritul este cea mai frecventă constatare clinică, nu este nici pe departe o caracteristică exclusivă a DAC, și trebuie luate în considerare alte diagnostice diferențiale. Infestațiile ectoparazitare, bacteriene sau cu levuri, secundare unor afecțiuni nepruriginoase (de exemplu, endocrinopatii, adenită sebacee) sau, mai rar, boli neoplazice (de exemplu, limfom cutanat, mai frecvent la pacienții vârstnici) trebuie excluse în etapa inițială a diagnosticării, pe baza caracteristicilor prezentate, a istoricului clinic și a rezultatelor investigațiilor suplimentare specifice (Tabelul 1). Este important de menționat că un aspect tipic al DAC poate fi observat la început, când pruritul ar putea fi lezional sau asociat cu leziuni cutanate primare, de exemplu eritem și uneori papule.
În timp, pe măsură ce afecțiunea evoluează și se dezvoltă infecții secundare, pot apărea simptome precum pustule, alopecie, excoriații, lichenifiere, cruste și seboree. La majoritatea câinilor cu DAC, zonele afectate în mod tipic sunt fața, suprafața interioară a pavilionului urechii, regiunea axilară, abdominală, inghinală și/sau perianală și extremitățile distale (Figura 2), însă regiunile predilecte pot să varieze în funcție de rasă 5

 

Tabelul 1. Metode suplimentare de testare în investigația diagnostică a DAC pentru a evalua prezența oricărei boli concomitente sau a unei afecțiuni similare dermatitei atopice, pe lângă dieta de excludere.
Utilizarea pieptenelui pentru purici Purici
Citologie cutanată
Dermatită Malassezia
Dermatită bacteriană
 
Raclaj cutanat /prelevarea firelor de păr / test cu bandă adezivă
 
Scabie
Alți ectoparaziți: Demodex spp., Cheyletiella spp., Neotrombicula autumnalis
Dermatofitoză
Cultură fungică Dermatofitoză
Biopsie cutanată
Adenită sebacee
Limfom cutanat

 

După ce au fost excluse alte posibile etiologii, se pot aplica criteriile clinice standardizate pentru DAC („criteriile Favrot”) pentru a ajuta la interpretarea observațiilor clinice la un câine cu prurit (Tabelul 2). Aceste criterii nu trebuie aplicate în etapa anterioară, deoarece, chiar dacă aproximativ 80% dintre câinii care îndeplinesc cel puțin cinci dintre aceste criterii suferă de DAC, restul de 20% prezintă altă patologie. Pe de altă parte, aproximativ 20% dintre câinii care au DAC nu vor îndeplini cel puțin cinci dintre aceste criterii.

 Tabelul 2. Clinical criteria for diagnosing canine atopic dermatitis.
Criteriile Favrot – cei 8 indicatori majori pentru DAC 5
Istoricul pacientului 
  • Debutul semnelor înaintea vârstei de 3 ani
  • Câinele trăiește preponderent în interior
  • Prurit sensibil la glucocorticoizi
  • Prurit „alezional” la debut
Examen clinic
  • Afectarea membrelor anterioare
  • Afectarea suprafeței interne a pavilionului urechii
  • Marginile urechii nu sunt afectate
  • Zona dorso-lombară nu este afectată
 
Criterii clinice specifice pentru DAC
Alte zone ale corpului care ar putea fi afectate 
  • Buze
  • Pleoape
  • Urechile (suprafața exterioară)
  • Regiunea dorso-lombară
  • Torace
  • Zonele flexoare
 
Infecții recurente ale pielii/urechii

 

Testarea alergenilor din mediu

După ce a fost stabilit diagnosticul clinic de DAC, se recomandă efectuarea unor investigații suplimentare, în special pentru a determina alergenii care exacerbează semnele clinice. Această abordare permite selectarea unor măsuri adecvate de evitare (în special în cazul alergenilor alimentari, dar pot fi adoptate de asemenea măsuri împotriva acarienilor de praf), precum și selectarea alergenilor pentru imunoterapia specifică alergenului (ASIT). În general, dacă un câine prezintă DAC sezonieră, se impune evaluarea imediată a alergenilor de mediu, însă dacă există prurit cronic și/sau semne gastrointestinale clinice, trebuie exclusă o dermatită de origine alimentară înainte de a investiga cauzele de mediu. Abordarea adoptată frecvent de autor începe cu prescrierea unei formule comerciale de hrană pe bază de proteine hidrolizate, aplicând un protocol specific dietelor de excludere. Dacă semnele clinice ale DAC persistă chiar și după această etapă, urmează investigarea alergenilor de mediu, fie in vivo prin testare cutanată (cel mai adesea test intradermic sau IDT), fie in vitro prin teste serologice ale IgE specifice alergenului (ASIS). Pe lângă un răspuns slab la testul alimentar, testarea alergiilor s-ar impune atunci când câinele prezintă semne clinice severe, când semnele persistă mai mult de 3 luni în fiecare an, sau dacă tratamentul simptomatic a eșuat (fie din cauza unor efecte secundare ale medicamentelor, fie din cauza lipsei de complianță a proprietarului) 6

Trebuie subliniat faptul că nici IDT (testare intradermică) nici ASIS (testarea serologică a anticorpilor specifici) nu constituie teste de screening pentru DAC; acestea doar ajută la confirmarea diagnosticului clinic și la identificarea alergenilor. La majoritatea câinilor cu DAC se obțin valori IgE specifice pentru alergenii de mediu identificați prin testare, deși în unele cazuri, nivelurile de IgE nu sunt crescute (afecțiune asemănătoare dermatitei atopice).

Ambele teste au propriile limite și avantaje și niciunul nu este superior celuilalt. Dat fiind că rata de succes a imunoterapiei alergo-specifice (ASIT) sugerează că cele două teste furnizează rezultate comparabile 7 ele pot fi considerate teste complementare. Prin urmare, autorul preferă să efectueze ambele tipuri de teste dacă nu există impedimente legate de cost, însă dacă testele cutanate prezintă riscuri sau dacă pacientul nu cooperează, atunci ASIS ar trebui să fie prima opțiune. Dacă cele două metode furnizează rezultate neconcludente, rezultatele se vor combina pentru ASIT; în caz contrar, opțiunile pentru ASIT se bazează în general pe rezultatele ASIS. Este important de menționat că, indiferent de metoda aplicată, trebuie selectați întotdeauna alergeni relevanți din punct de vedere clinic, ceea ce depinde în mare măsură de istoricul pacientului și de discernământul medicului veterinar.

În plus, testele cutanate prin înțepare („prick test”) au redevenit populare, deși utilizarea lor în medicina veterinară nu a fost încă validată. Testele salivare sunt de asemenea disponibile în comerț, dar la momentul redactării articolului de față, acestea nu pot fi recomandate ca instrument de diagnostic.

Testul de reacție intradermică (IDT)

IDT permite măsurarea indirectă a reactivității mastocitelor cutanate în funcție de prezența IgE specifice alergenului pe suprafața acestora și este metoda de diagnostic preferată în general de dermatologi, parțial pentru că mastocitele pot lega moleculele individuale de IgE specifice alergenului timp de peste un an 8. Datele privind sensibilitatea și specificitatea IDR sunt limitate, însă literatura de specialitate raportează valori de 30-90 % și, respectiv, > 50-95 % 6 9. Totuși, o evaluare precisă este dificil de realizat din cauza numărului mare de factori implicați, atât intrinseci (de exemplu, sistemul imunitar al pacientului), cât și extrinseci (de exemplu, calitatea alergenului, competența de efectuare a testului IDT, caracteristici sezoniere, medicații).

Selectarea alergenilor 

Selectarea celor mai relevanți alergeni pentru utilizarea în IDT depinde de locația geografică și poate fi facilitată de accesul la anumite resurse precum medici veterinari de specialitate sau clinici umane, laboratoare alergologice, manuale și unități naționale relevante în domeniul alergologiei. Totuși, selecția trebuie revizuită periodic, eliminând sau adăugând alergeni după caz. De exemplu, profilul IDT realizat inițial de autor, cuprinzând 43 de alergeni, a fost redus la 13 alergeni de mediu întâlniți cel mai frecvent (Caseta 1) și este în concordanță cu alergenii utilizați la clinica locală de dermatologie umană. Acest profil revizuit nu a indicat nicio reducere a eficacității ASIT pe o perioadă de 7 ani.

 

Caseta 1. Cei 13 alergeni selectați de autor pentru testele de reacție intradermică.
  • Acarieni de praf: Dermatophagoides farinae, Acarus siro
  • Polen
               Graminee: Phleum pratense, Dactylis glomerata, Secale cereale 
               Arbori: Fraxinus spp., Betula spp.
               Buruieni: Rumex crispus, Chenopodium album, Plantago lanceolata, Ambrosia spp., Artemisia vulgaris
  • Levuri: Malassezia spp.
 

 

În IDT se pot utiliza fie alergeni liofilizați, fie alergeni prediluați în soluții apoase pentru imunoterapie (care au de obicei o perioadă de valabilitate de 6-12 luni), cu diluarea suplimentară a alergenilor așa cum se arată în Tabelul 3. Aceste soluții rămân stabile pentru o perioadă de până la 2 săptămâni dacă sunt păstrate la temperaturi de 4 °C în seringi de plastic, și până la 8 săptămâni în fiole de sticlă; în caz contrar capcitatea extractului alergenic se degradează în timp 9, prin diluare și la temperaturi mai ridicate.  Alergenii menținuți în glicerină (utilizați în mod obișnuit la oameni pentru testarea prin înțepare) trebuie evitați din cauza posibilelor efecte iritante ale conservantului de glicerină.

 Tabelul 3. Alergeni raportați și concentrații recomandate pentru IDT la câini*.
Alergeni Concentrații/diluții publicate
Polen 1000 to 8000 PNU**/mL
Mucegaiuri 1000 to 8000 PNU/mL
Acarieni de praf

     D. pteronyssinus
 
100–200 PNU/mL 
     D. farinae
    Tyrophagus putrescentiae
    Lepidoglyphus destructor
75 PNU/mL
 
     Acarus siro
    Blomia tropicalis
 
 50 PNU/mL
 
Extracte epidermice
Minim 1250 PNU / mL
300 PNU / mL pentru scuame umane
Extract de purice integral
1:500 w/v

 

Metodologie

Singura recomandare disponibilă în prezent cu privire la momentul optim pentru IDT la câinii cu boală sezonieră sugerează ca testarea să aibă loc la finalul sezonului de vârf sau în maxim 2 luni după acesta 10; se evită astfel o posibilă alergie în sezonul de vârf sau niveluri scăzute de IgE în afara sezonului, deși unii câini pot prezenta o reacție suficientă la IDT și dacă sunt testați în timpul sezonului de vârf. Câinii cu boli non-sezoniere pot fi testați în orice moment al anului.

IDT se poate efectua și pe câini nesedați, în picioare (opțiunea preferată de autor) sau în decubit lateral. Se consideră că unele sedative influențează negativ rezultatele IDT (de exemplu, oximorfona, ketamina/diazepamul, acepromazina și morfina) și ar trebui evitate ori de câte ori este posibil, în timp ce altele (de exemplu, clorhidrat de xilazină, medetomidină (dexmedetomidină), tiletamina / zolazepam, tiamilal, izofluran și metoxifluran) pot fi utilizate în siguranță 6. Recomandările privind utilizarea propofolului pentru IDT sunt controversate încă și, prin urmare, utilizarea acestuia nu este indicată în prezent. Este important de reținut că trebuie ținut cont și de perioadele de așteptare pentru unele medicamente (putând duce la rezultate fals negative) (Tabelul 4).

Tabelul 4. Timpii de așteptare înainte de a efectua testul de alergeni..
Denumire/clasa de medicamente IDT*
ASIS***
Antihistaminice 7 zile Probabil nu este necesar
Glucocorticoizi cu durată scurtă de acțiune 14 zile Nu este necesar
Glucocorticoizi injectabili cu durată lungă de acțiune < 28 zile < 28 zile
Glucocorticoizi topici 14 zile Nu este necesar
Ciclosporină Probabil nu este necesar Nu este necesar
Oclacitinib Probabil nu este necesar Probabil nu este necesar
Lokivetmab Nu este necesar Nu este necesar
Pentoxifilină Nu este necesar Nu este necesar

 

Pielea din zona de testare (de obicei toracele lateral) este rasă cu grijă (suprafața depinde de numărul de alergeni care se vor utiliza), dar nu trebuie frecată sau spălată. Punctele individuale de testare se marchează cu un marker rezistent la apă, la cel puțin 2 cm unul de celălalt, și se injectează intradermic un volum mic (de obicei 0,05 ml) din fiecare concentrație de testare (Figura 3a). Ar trebui să apară o umflătură a pielii; dacă aceasta este absentă, înseamnă că alergenul a fost aplicat prea profund (subcutanat) și injecția trebuie repetată.

Reacțiile sunt evaluate după 15-20 de minute, iar eventualele pustule și eriteme apărute sunt comparate cu rezultatele de control pozitive și negative (Figura 3b) și se calculează scorul de la 0 (egal cu controlul negativ) la 4 (egal cu controlul pozitiv). Orice reacție cu un scor de la 2 în sus este considerată pozitivă. Deși evaluarea se poate face în mod obiectiv (prin măsurarea diametrului reacției) nu s-a constatat niciun beneficiu clar al acestei opțiuni 6 autorul preferând evaluarea subiectivă a reacțiilor.

Reacțiile adverse la test sunt rare; dacă apar, acest lucru se întâmplă predominant în timpul procedurii propriu-zise, de obicei sub formă de prurit intens la locul injecției (reacție locală de hipersensibilitate) care poate fi atenuată prin administrarea unei cure scurte de glucocorticoizi topici sau tratament sistemic antiinflamator sau antipruriginos. În cazuri rare se pot produce și alte evenimente adverse, cum ar fi anafilaxia (prurit generalizat, vărsături, diaree sau chiar colaps), care trebuie gestionate în mod corespunzător.

 

* IDT: Test de reacție intradermică
** PNU: Unități de azot proteic
*** ASIS: Teste serologice ale IgE specifice alergenului

Cei patru pași ai abordării diagnostice în DAC

Figura 1. Cei patru pași ai abordării diagnostice în DAC; pacientul ar trebui să fie întotdeauna gestionat în această ordine. Pasul 3 (criterii specifice) ar trebui utilizat numai atunci când criteriile lui Favrot nu corespund diagnosticului, dar suspiciunea de DAC este ridicată.

Colorația roșie ilustrează regiunile tipice în care se manifestă predilect DAC.

Figura 2. Colorația roșie ilustrează regiunile tipice în care se manifestă predilect DAC. © Alessandro Piaia/Redrawn by Sandrine Fontègne

Se folosește o seringă de insulină cu ac fin (30 G, 8 mm) pentru a injecta intradermic (nu subcutanat) 0,05 ml de alergen diluat; plasarea corectă este indicată printr-o mică „umflătură” în piele.

Figura 3a. Procedura de testare intradermică.

Injectarea alergenului: Se folosește o seringă de insulină cu ac fin (30 G, 8 mm) pentru a injecta intradermic (nu subcutanat) 0,05 ml de alergen diluat; plasarea corectă este indicată printr-o mică „umflătură” în piele. © Ana Rostaher

 Interpretation of results

Figura 3b. Procedura de testare intradermică.

Interpretarea rezultatelor: Reacțiile sunt interpretate după 15 minute; aici patru dintre alergeni au dat un rezultat pozitiv prin formarea de eriteme și pustule (indicate cu săgeți) comparabile cu rezultatul de control pozitiv (+) (scor = 4). Se poate vedea de asemenea rezultatul de control negativ (-). © Ana Rostaher

 


Ana Rostaher

Odată ce a fost stabilit diagnosticul de dermatită atopică canină, este indicată o evaluare suplimentară, în special pentru a determina alergenii care exacerbează semnele clinice.

Ana Rostaher

 

Determinări serologice IgE specifice alergenului (ASIS)

Testarea ASIS in vitro este utilizată pe scară largă în medicina veterinară deoarece oferă avantaje în plus față de IDT. Acestea includ eliminarea riscurilor care pun viața pacientului în pericol (asociate reacțiilor de sedare sau anafilactice), un caracter mai convenabil (nu necesită tunderea părului și mobilizarea pacientului, durata este scurtă) și o probabilitate mai redusă ca tratamentul medicamentos anterior sau actual să influențeze negativ rezultatele 9. Sunt disponibile teste diferite, fie prin tehnici în fază solidă RAST sau ELISA (aceasta din urmă fiind metoda utilizată cel mai frecvent), fie ca analiză imunoenzimatică în fază lichidă 9. Atunci când au fost introduse pentru prima dată, aceste determinări IgE au prezentat unele dezavantaje, în special specificitatea scăzută. Diversele îmbunătățiri ulterioare, în special prin dezvoltarea de reactivi de detectare IgE la câini, au îmbunătățit acuratețea acestor metode de diagnostic 11. Alte limitări ale ASIS sunt reprezentate de potențialul de variabilitate și reactivitate încrucișată intra- și interlaboratoare 12. Totodată, date recente arată că prezența anticorpilor IgE împotriva determinanților de carbohidrați cu reactivitate încrucișată (anticorpi anti-CCD) ar putea fi parțial responsabilă pentru rezultatele fals pozitive, în special în cazul polenului 13. Blocarea anticorpilor anti-CCD a dus la o corelație semnificativ îmbunătățită între IDT și ASIS la câini 12 și la o scădere considerabilă a reacțiilor pozitive la alergenii de polen la pisici 14. Relevant din punct de vedere clinic este faptul că rezultatele obținute cu ASIT nu par să depindă de metoda ASIS selectată 9 – și, după cum s-a precizat mai sus, eficacitatea ASIT este comparabilă indiferent dacă selecția alergenilor se bazează pe rezultatele IDT sau ASIS. Din acest motiv, ASIS ar putea fi opțiunea preferată de medici pentru diagnosticul de primă linie atunci când IDT nu este o opțiune, efectuându-se fie intern, fie prin trimitere la un centru de specialitate.

Testul de reacție intradermică

Testarea cutanată prin înțepare este metoda standard pentru depistarea hipersensibilității de tip I în dermatita atopică umană, din mai multe motive – costurile scăzute ale alergenilor (alergenii glicerinați tind să fie stabili pentru perioade lungi de timp), interpretarea rapidă a rezultatelor, absența efectelor secundare și specificitate ridicată 15. De asemenea, metoda este considerată în mod semnificativ mai puțin dureroasă.

Există un raport privind testarea prin înțepare în alergologia veterinară realizat în anii 1990 16, dar concluzia acestuia a fost că metoda este inferioară abordării IDT în ceea ce privește interpretarea rezultatelor, iar ulterior nu s-a mai încercat introducerea acestui test în practica clinică. Totuși, în ultimii ani a reapărut un interes clinic și științific de a reevalua beneficiile acestui instrument de diagnostic la câini și pisici. Într-un studiu, testul a fost efectuat pe 20 de câini sănătoși cu 8 alergeni de mediu diferiți 17, fără să se constate semne de durere sau disconfort în timpul procedurii simple (care a durat în medie 5 minute, incluzând tunderea părului și aplicarea alergenilor). Intensitatea rezultatelor pozitive a variat între 3 și 12 mm (mediană 9 mm), însă acest studiu a evaluat doar valorile de prag la câini sănătoși. Un studiu similar a evaluat sensibilitatea și specificitatea acestei metode pentru 11 alergeni comuni din mediu atât la câini nealergici, cât și la câini cu dermatită atopică spontană 18. Sensibilitatea a fost estimată la 66% (alergenii cauzatori au putut fi identificați la 3/5 câini, cu rezultate fals negative la ceilalți doi câini), iar specificitatea a fost 100% (niciun câine nu a prezentat rezultate fals pozitive). Deși nu au fost încă validate în alergologia veterinară, studiile de acest tip sugerează că testarea prin înțepare ar putea să devină o metodă practică, precisă, utilizată ca instrument suplimentar de diagnostic important pentru DAC. Autorul utilizează în prezent acest test în principal pentru a verifica reacțiile severe de hipersensibilitate la veninul de himenoptere (de exemplu, albine și viespi) 19, urmând procedura ilustrată în Figura 4.

În final, în unele țări sunt disponibile diverse analize pe bază de salivă și păr pentru diagnosticarea reacțiilor adverse la hrană (RAA) și / sau alergii de mediu. Totuși, studiile recente pentru câini au arătat că oricare dintre aceste teste este lipsit de sensibilitate și specificitate 20 21 22, așadar utilizarea lor nu este recomandată, cel puțin deocamdată.

 

Pe piele se aplică o picătură din alergenul de mediu.

Figura 4a. Efectuarea unui test prin înțepare la un câine atopic pentru alergenul la acarieni de praf Dermatophagoides farina. Acest lucru se poate realiza fără sedare, cu câinele în picioare, părul fiind ras în regiunea laterală de testare IDT. Pe piele se aplică o picătură din alergenul de mediu.  © Ana Rostaher

Efectuarea unui test prin înțepare la un câine atopic pentru alergenul la acarieni de praf Dermatophagoides farina. Acest lucru se poate realiza fără sedare, cu câinele în picioare, părul fiind ras în regiunea laterală de testare IDT. (a) Pe piele se aplică o picătură din alergenul de mediu. (b) Pielea este înțepată imediat utilizând un dispozitiv comercial ținut la 450 față de piele.

Figura 4b. Efectuarea unui test prin înțepare la un câine atopic pentru alergenul la acarieni de praf Dermatophagoides farina. Acest lucru se poate realiza fără sedare, cu câinele în picioare, părul fiind ras în regiunea laterală de testare IDT. Pielea este înțepată imediat utilizând un dispozitiv comercial ținut la 450 față de piele. © Ana Rostaher

Efectuarea unui test prin înțepare la un câine atopic pentru alergenul la acarieni de praf Dermatophagoides farina. Acest lucru se poate realiza fără sedare, cu câinele în picioare, părul fiind ras în regiunea laterală de testare IDT. (c) Lichidul rămas este îndepărtat cu un prosop de hârtie curat și procedura este repetată pentru ceilalți alergeni. Rezultatele pozitive și negative de control sunt aplicate în același mod, iar rezultatul este citit (la fel ca pentru IDT) după 15 minute. © Ana Rostaher

Figura 4c. Efectuarea unui test prin înțepare la un câine atopic pentru alergenul la acarieni de praf Dermatophagoides farina. Acest lucru se poate realiza fără sedare, cu câinele în picioare, părul fiind ras în regiunea laterală de testare IDT. Lichidul rămas este îndepărtat cu un prosop de hârtie curat și procedura este repetată pentru ceilalți alergeni. Rezultatele pozitive și negative de control sunt aplicate în același mod, iar rezultatul este citit (la fel ca pentru IDT) după 15 minute. © Ana Rostaher

Concluzie

Diagnosticul de dermatită atopică poate fi stabilit numai pe baza datelor obținute din istoricul medical al pacientului, din examinarea clinică și prin excluderea altor diagnostice diferențiale. Niciun test de laborator nu poate diagnostica dermatita atopică canină și ca atare nu se recomandă utilizarea excesivă a unui astfel de test, pentru a limita diagnosticarea eronată. Identificarea alergenilor cauzatori în dermatita atopică este pasul final esențial în evaluare, influențând semnificativ abordarea terapeutică pe termen lung și calitatea vieții pacientului.

Referințe

  1. Hillier A, Griffin CE. The ACVD task force on canine atopic dermatitis (I): incidence and prevalence. Vet Immunol Immunopathol 2001;81:147-151.

  2. Nuttall TJ, Marsella R, Rosenbaum MR, et al. Update on pathogenesis, diagnosis, and treatment of atopic dermatitis in dogs. J Am Vet Med Assoc 2019;254:1291-1300.

  3. Hill PB, Moriello KA, DeBoer DJ. Concentrations of total serum IgE, IgA, and IgG in atopic and parasitized dogs. Vet Immunol Immunopathol 1995;44:105-113.

  4. Rostaher A, Dolf G, Fischer NM, et al. Atopic dermatitis in a cohort of West Highland White Terriers in Switzerland. Part II: estimates of early life factors and heritability. Vet Dermatol 2020;31:276-e266.

  5. Favrot C, Steffan J, Seewald W, et al. A prospective study on the clinical features of chronic canine atopic dermatitis and its diagnosis. Vet Dermatol 2010;21:23-31.

  6. Hensel P, Santoro D, Favrot C, et al. Canine atopic dermatitis: detailed guidelines for diagnosis and allergen identification. BMC Vet Res 2015;11:196.

  7. Park S, Ohya F, Yamashita K, et al. Comparison of response to immunotherapy by intradermal skin test and antigen-specific IgE in canine atopy. J Vet Med Sci 2000;62:983-988.

  8. Ansotegui IJ, Melioli G, Canonica GW, et al. IgE allergy diagnostics and other relevant tests in allergy, a World Allergy Organization position paper. World Allergy Organ J 2020;13:100080.

  9. Marsella R. Hypersensitivity disorders. In: Miller HW, Griffin CE, Campbell KL, eds. Muller & Kirk’s Small Animal Dermatology. 7th ed. St. Louis Missouri: Elsevier Mosby, 2013;363-431.

  10. Hillier A, DeBoer DJ. The ACVD task force on canine atopic dermatitis (XVII): intradermal testing. Vet Immunol Immunopathol 2001;81:289-304.

  11. Stedman K, Lee K, Hunter S, et al. Measurement of canine IgE using the alpha chain of the human high affinity IgE receptor. Vet Immunol Immunopathol 2001;78:349-355.

  12. Gedon NKY, Boehm T, Klinger CJ, et al. Agreement of serum allergen test results with unblocked and blocked IgE against cross-reactive carbohydrate determinants (CCD) and intradermal test results in atopic dogs. Vet Dermatol 2019;30:195-e161.

  13. Piccione ML, DeBoer DJ. Serum IgE against cross-reactive carbohydrate determinants (CCD) in healthy and atopic dogs. Vet Dermatol 2019;30:507-e153.

  14. Mohammaddavoodi A, Panakova L, Christian M, et al. Prevalance of immunoglobulin E against cross-reactive carbohydrate determinants (CCD) and impact of a blocker in seasonal allergy tests. Tierarztl Prax Ausg K Kleintiere Heimtiere 2020;48:404-409.

  15. Bousquet J, Heinzerling L, Bachert C, et al. Practical guide to skin prick tests in allergy to aeroallergens. Allergy 2012;67:18-24.

  16. Ballauf B. Vergleich von Intrakutan- und Pricktest in der Allergiediagnostik beim Hund. Tierärztl Prax 1991;19:428-430.

  17. Carnett MJH, Plant JD. Percutaneous prick test irritant threshold concentrations for eight allergens in healthy nonsedated dogs in the USA. Vet Dermatol 2018;29:117-e147.

  18. Carmona-Gil AM, Sanchez J, Maldonado-Estrada J. Evaluation of skin prick-test Reactions for allergic sensitization in dogs with clinical symptoms compatible with atopic dermatitis; a pilot study. Front Vet Sci 2019;6;448.

  19. Rostaher A, Mueller R, Meile L, et al. Venom immunotherapy for hymenoptera allergy in a Dog. Vet Dermatol 2021;32(2):206-e52.

  20. Coyner K, Schick A. Hair and saliva test fails to identify allergies in dogs. J Small Anim Pract 2019;60:121-125.

  21.  Lam ATH, Johnson LN, Heinze CR. Assessment of the clinical accuracy of serum and saliva assays for identification of adverse food reaction in dogs without clinical signs of disease. J Am Vet Med Assoc 2019;255:812-816.

  22. Vovk LU, Watson A, Dodds WJ, et al. Testing for food-specific antibodies in saliva and blood of food allergic and healthy dogs. Vet J 2019;249:89-89.

Ana Rostaher

Ana Rostaher

Clinica de animale de companie, Facultatea Vetsuisse, Universitatea din Zurich, Elveția Citiți mai mult

Alte articolele ale acestui număr

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 31/01/2024

Isoxazolinele în demodicoza canină

În ultimii ani a existat un aflux de molecule noi pentru tratamentul ectoparaziților canini. În articolul de față, Vincent Defalque discută utilizarea unora dintre cele mai promițătoare medicamente noi...

Scris de Vincent E. Defalque

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 14/10/2022

Tratamentul dermatitei atopice canine

Câinele atopic este un pacient frecvent întâlnit în clinica veterinară generală.

Scris de Annette van der Lee

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 23/11/2021

Prezentare generală a reacțiilor alergice la hrană ale câinilor

Reacțiile adverse la hrană pot avea o manifestare similară cu multe alte afecțiuni ale pielii.

Scris de Elisa Maina

Numărul revistei 31.2 Publicat la data 28/10/2021

Abordarea diagnosticării otitei canine

Otita canină este o provocare frecventă în practica veterinară generală. Gestionarea cu succes a acestei afecțiuni necesită abordarea multiplelor cauze și a factorilor implicați în patogeneza sa.

Scris de Hannah Lipscomb și Filippo De Bellis